Gopo 2014: Scurtmetrajele

Eram curios apropos de scurtmetrajele de la Gopo 2014. Mi-am satisfăcut curiozitatea și făcut datoria de a le vedea. Sunt foarte dezamăgit.

Deci cinci scurte, dintre care patru suferă de unatc-ism în formă terminală. Care-i faza cu unatc-ismul? E o boală cu simptome forme și tropi clari: filme care nu au nimic de spus, nimic de arătat și nimic de demonstrat, pline de plozi care trec prin dificultăți, șoferi de taxi, pășunisme datate, glumițe ieftine sau micro-incidente care trec drept scenarii.

Unatc-ismul este unul dintre motivele pentru care am zis pas la multiple ediții de CineMaIubit și o doctrină cinematografică neoficială pe care-o credeam moartă & abandonată. Dar nu, la Gopo 2014 surtmetrajele sunt ca la CineMaIubit 1998. TRIST, al dracului de trist.

Și existau chiar multe scurtemetraje mai bune, mai istețe și mai demne de atenții. Și de la TIFF 2013 (Claudiu & crapii, Grindcore) și de la DaKino 23 (Lumină Firavă & Și băieții câteodată) și omnibusul Anonimul 2013. Dar să purcedem, dară. În ordinea de pe disc.

Brigada neagră

brigada neagra

brigada neagra

regia: Andrei-Nicolae Teodorescu

Trei țărani stau la bere și manele în bodega satului. Pe uliță trec vaci. Unul se uită după o demoazelă. Trec vaci. Se bea bere cu manele. Unul taie lemne. Trec vaci. Se ascultă manele. Se întâmplă, finalmente ceva. Se dă cu un twist amuzant peste un scenariu care ar fi fost doar degeaba fără twist și odată cu gumița expusă devine prost. THE END.

Unaticsm-ul se manifestă plenar din setting (viața la țară) și mai ales din scenariul care nu are nimic apreciabil. Regia însă tratează glumița în registru înalt și self-important. Câh.

+ o nominalizare pentru imagine. Tudor Panduru. Imaginea e corectă. Dar la cât de lipsite de orice original sunt toate cadrele ale corecte și estetice al dracu să fiu dacă nu-mi venea să urlu de plictis.

Idle

idle

idle

regia: Raia al Souliman

El și ea, adolescenți se văd în parc. E love-story care nu are nici intensitate, nici story. Când apare turista cu actele furate se aude din canale, cu ecou un dicton unatc-ist <<folosește în film lucruri bizare din viața de zi cu zi, legende urbane, gen>>. CÂHHHH. În ciuda unor inabilități actoriceștii puștii sunt simpatici. Până la un punct, când plictisul triumfă.

Mâine, Bach…

 

maine bach

maine bach

Regia: Mihnea Ciorică

Condiția plodului de geniu pe care familia, colegii și învățătoarea nu îl înțelege, domne, el e un mic geniu și nimeni nu-l înțelege. Ce-ti mai place să cânți Bach, mozart dâmbovițean de secol 21 ce ești tu, pușlama mică! Detestabil la modul absolut, film-rețetă din rețetarul sandra marinesc al UNATC-ului. No, pe bune. Bine că apar, ca cireașă de pe colivă și niște taximetriști, alt fetiș cretin al facultății. Pentru că părinții lui sunt divorțați el este fragil și refugiază în muzici. Doamne, m-a umplut de spume.

O umbră de nor

o umbra de nor

o umbra de nor

regia: Radu Jude

<<nu are absolut nimic de zis, dar nu o zice foarte bine. O babă pe moarte, un popă șontâcăicios și o juma de zi de tevatură. Personaje nasoale, situații jegoase și o bucată foarte șlefuită de cinema. >>  Am zis acilea mai pe larg ce și de ce apreciez la Umbra de nor.

Treizeci

treizeci

treizeci

Regia: Victor Dragomir

Aoleo. Vai, muică. O lună în Thailanda, versiunea de 30 de minute. Din care eu sincer aș fi amputat vreo 10. Deci el (același băiat din Luna în Thailanda, Andrei Mateiu, singurul protagonist cu personaj ne-detestabil din toată selecția de scurte a lui Gopo 2014) este în mașină. PREA MULT, deja mă plictisisem. Chestia asta cu filmăm minim un sfert de film în mașină m-a umplut de spume încă de la Marfa și banii. Da, mă duce capul să înțeleg că personajul se deplasează dintr-un loc într-altul, nu, reacțiile la ce se aude din radio sau preferințele muzicale nu contează la capitolul de construcție de personaj. După care hai la ziua unuia și hai dă-i cu blocuri de dialog și priviri grăitoare și <<poate nu știați dar eu colecționez cănuțe de tablă>> (no shit, să nu vă zic eu ce puteți să faceți cu colecția de cănuțe de tablă)

Treizeci este de fapt film despre criza și drama românașului ajuns la 30 de ani. Ar fi fost o idee bună dacă acest ennui nu se manifesta la modul cel mai tocit și non-interesant cu putință. Dar el suferă după iubita din liceu, săracu’, și oricum niciunul din personajele secundare nu exista, nici din script, nici din acting. După care el, care încă ar mai vrea să intre prin erecție în marele amor liceean, intră prin efracție într-o sală de sport și după care iar stă o eternitate în mașină. FFS.

+ nominalizări pentru tinere speranțe la producție (Gabi Suciu) și sunet (Ioan Filip)

 

  • marian

    Ai dat la master la UNATC si ai picat? Te incadrezi in gen.

    • Cristi Mărculescu

      “Mă încadrez în genul” care a terminat facultatea aia.Cu notă mare si fără vreo dorință de întoarcere acolo. Mai ales nu pentru master. Hai, mai încearcă detente din astea de căcat. Nu mă supăr. Chiar deloc. Am avut 4 ani să mă imunizez la toate moaftele și ipocriziile unatc-iste. Ăștia sunteți, atâta vă duce capul și tot sub steagul “cea mai premiată școală de film din lume defilați”, nu?