Grand Budapest Hotel: splendoare & numerale

Grand Budapest Hotel este unul din filmele pe care le-am așteptat cu sufleții la gură și care, odată văzut, nu m-a dezamăgit nicio clipă cu niciun cadru. O odă în metru interbelic adusă cinema-ului d’antan. MUST-SEE indiscutabil pentru 2014.

al 8-lea lungmetraj semnat de Wes Anderson este un instagram făcut unei  diorame cu manechine frumos îmbrăcate care privesc, printre hoiturile altor manechine frumos îmbrăcate, cele mai luxuriante produse de cofetărie imaginabile. Grand Budapest Hotel este obscen în frumusețea lui artificioasă, este un artefact cinematografic îmbălsămat în nostalgie.

The Grand Budapest Hotel

The Grand Budapest Hotel

O viziune cinematografică în care disjuncția dintre vizual și narativ este asumată și punctată până dincolo de pânzele albe. Un film cumplit de frumos care are de-a face mai multe cu cinema-ul de lux al primei jumătăți de secol XX decât cu malahiile arthouse contemporane. Un cinemau care invocă filme de mult, de tare demult, când Liz Taylor ajunse decât la al treilea mariaj și cineaștii dezbăteau aprins între TechniColor și EastmanColor.

The Grand Budapest Hotel posters

The Grand Budapest Hotel posters

Povestea, cea mai spumoasă dar și cea mai sumbră dintre toate poveștile lui Wes Anderson reușește aproape miraculos să răzbată de sub puzderia de personaje, crime, mustăți, decoruri, glumițe, fasoane și împușcături. Și pentru că la Anderson panache-ul este un element primordial, n-o să vă povestesc filmul (nu o face nici trailerul, alt trailer bine făcut, care te lasă să te bucuri de film), ci o să fac un inventar (parțial) al detaliilor ălora memorabile cum numai nenea Wes știe să pună pe film.

The Grand Budapest Hotel

The Grand Budapest Hotel

3 rame narative: O fată citește o carte într-un cimitir. Cartea se cheamă, ce să vezi, Grand Budapest Hotel. Prima ramă narativă. Un faux-material de teveu în care autorul povește cum de-a ajuns să scrie romanul. Asta e a doua ramă din care trecem, în flash-back, în Grand Budapest Hotel. Undeva prin anii ’60, când și gloria și fațada roz-bombon s-au dus. Al treilea salt în trecuturi și de-abia atunci suntem în film. Interbelic, și toate plasticele de design internațional anonime din hotel au dispărut. GBH este un establishment luxos, în care la Belle Epoque încă persistă.

The Grand Budapest Hotel

The Grand Budapest Hotel

Excesiv de multe rame, dar una din mizele pe care Anderson și le asumă este tocmai istoria și timpul ăla care distruge tot. De fapt timpul și mai ales vremile sunt foarte prezente, iar momentele sunt datate și în general cronologizate.  Demers foarte corect pentru o odă în metru interbelic adusă eleganțelor trecute ale Europei de Mijloc. Anderson folosește timpul cu maxime impacturi estetice. Decoruri de mansion-uri contemporane cu Revoluția Industrială saxone și costume de  final tradiv de Belle Epoque peste care vin esteticile fasciste și anonimatul comunist 60ist și 70ist.

4 epoci moarte, distincte și deloc congruente care se lasă reformulate estetic pentru pamplezirul nostalgic. Frumos, foarte furmos.

The Grand Budapest Hotel

The Grand Budapest Hotel

Mustăți. Multe mustăți memorabile pentru că la moustache, toujours la moustache. Dmitri (Brody) fiul edward scissorhandian al babetei miliardare are mustață. Și M. Gustave (Fiennes) concierge-ul fanastic și Zero (Tony Revolori) își face una cu dermatograf. Ca să fie pe trend. Are very respectable moustache și Albert Henckels (Edward Norton) căpitan de poliție. Bill Murray, în cameo ineluctabil afișează un austro-ungarism facial ca la carte. Nici franțuzul majordon (Mathieu Amalric) nu poate fi lipsit de mustață frech. Deci 6 mustăți.

 

The Grand Budapest Hotel

The Grand Budapest Hotel

7 mustăți. Că era să uit de Jason Schwartzman, recepționerul de prin 1960 de la Grand Budapest-ul comunistizat. Apropos de concierge, sunt mai mulți, cât să permită cameo-uri pe bandă rulantă: Owen Wilson (care preia recepția în timpul transformării hotelului în cazarmă) și Bill Murray, Bob Balaban, Wallace Wollodarsky, Waris Ahluwalia care sunt membri într-o frăție respectabilă și secretă.

8 Recepționeri  în total

The Grand Budapest Hotel

The Grand Budapest Hotel

În mod surprinzător cel mai luxuriant film al lui Wes Anderson este și cel mai superficial dar și cel mai amplu când vine vorba de body-count. Mor 11 personaje on camera și nu mă așteptam să văd capete retezate (ceeace a fost a breeze of fresh air, mărturisesc). Dacă adăugim și un patruped avem chiar 12 decese

Și alte trei personaje mor off camera. Nu-i deloc puțin, dar Grand Budapest este un Zubrowka murder-mystery. Și apropos de nume și denumiri, Anderson și-a folosit la maxim capacitățile ironic imaginative: M. Gustave (ca toată tagma recepționerilor de lux) folosește în exces Eau de Panache, un parfum opresiv. Pe protagonistul adolescentin  îl cheamă Zero Mustafa și pe villain J.G… Jopling (Dafoe, care-și reia la un alt nivel șobolanul paznic la magazie din Fantastic Mr. Fox). Angajatorul malefic este nimeni altul decât Dmitri Desgoffe-und-Taxis.

The Grand Budapest Hotel

The Grand Budapest Hotel

Dacă Dmitri/ Brody aduce a Edward Scissorhands, avocatul familiei este o versiune delicos Jeff Goldblum-iană de Christopher Lee. Are 2 accesorii memorabile: pisicoiul flocos și ochelarii ăia foarte vintage. La un anumit nivel, GBH este pentru filmografia lui Anderson un echivalent de Sleepy Hallow pentru opera lui Tim Burton. La fel de artificos, la fel de murder-istic.

Și nu aduce doar a Burton. Filmul importă multe de prin I Served the King of England și Gosford Park.

The Grand Budapest Hotel

The Grand Budapest Hotel

Ce diferă maxim este paleta cromatică.

 6 culori dintre care de trei se abuzează. Culori calde versus negru și gri (puțin folosite, mai ales pe uniforme de soldați, pușcăriași și polițiști). Roșu dement din lifturi și roz bombonul vulvos al patiseriilor și fațadelor, maro-ul de riguer în conacul defunctei Madam D (Tilda Swinton din nou excelentă, dar parcă ar dezvolta niște șuncă actoricească demnă de Meryl Streep, și zic asta pe baza ultimelor ei trei filme: Snowpiercer și Only Lovers Left Alive fiind alelate două). Mai e mov-ul uniformelor de hotel, culoare excelentă de contra-punct printre alelalte.

Cam asta am avut de zis despre Grand Budapest Hotel, un film delicios & mai puțin superficial decât ar fi de așteptat, dar al dracu de superb.