Highbone Theater

Am dat accidental de Highbone Theater și s-a dovedit o revelație d-aia de pus în ligă cu Black Hole și cu Southland Tales.

Highbone Theater este un roman grafic de vreo 600 de pagini. Majoritar în alb-negru, ocazional în color, cu subiect ezoteric și muuuuulte în comun cu universul supra-realist al lui Charles Burns. Îl scrie și desenează un anume Joe Daly de care, spre rușinea mea,eu nu auzisem. Dar pe care tre să-l am, în integralitatea lui în bibliotecă.

Chestia este că avem un protagonist tripat pe toate cele (de la LSD pân la rădăcini voodoo și de la cuie pân la ciuperci bagă băetau de toate) care este de fapt un nerd și looser. Și culturist. De fapt toate personajele masculine sunt culturiști și toate personajele feminine sunt mamacite cu forme pline. Nu musai rubensiene cât (Harry) crumbiene.

Și Tipu ăsta (Palmer) are o viață anostă (muncă la fabrică, coleg de apartament penibil ca un macho din filmele anilor 80) și în alb-negru și numai când se prăjește avem și noi niscaiva pagini color. Și ce-i în paginile alea color, oh-la-la.  Intra-tereștrii care falsifică realitatea și sunt surprinși că oamenii nu-și dau seama de cât de penibil e tot ce se ”întâmplă” în lume acuma (de fapt este gen 2001 pentru că turnurile gemene se prolapsează din nou).

Combinația e atât de rudimentară și haotică încât este splendidă: teorii ale conspirațiilor și alienarea bărbatului contemporan, (i)realitate care cade peste o realitate prea insuficientă pentru a fi suportabilă. Seriale brânzoase de sefeu la teveu și pitici intra-terani cu ambiții malefice prin halucinații și oameni cu tuburi în cur ca să se bășească mai bine (sau mai silențios) prin fabrică. Ceva din melancolia aia a ratării și haosul unui proces de îmbătrânire (văzut aici ca proces de alienare) sunt la comun cu opera lui Charles Burns.

Highbone Theater e derivativ din Burns  (un amestec de Black Hole și Xed out foarte clar identificabil și nu doar pe rezon de color VS alb-negru) dar Daly are ceva diferit. E mult testosteron și multă singurătate în cartea asta. Ca un Virgin Suicides cu mercenarii din Predator, cam așea.

Chestia pur și simplu spectaculoasă nu ține nici de originalitate, nici de supra-realisme demente. Vin din flow-ul care Daly îl dă vieții și tripurilor lui Palmer. Este dellicios cum curge acțiunea, ritmată ultra-lent și extrem de cinematografic. Uneori pe slow and flow, alteori pe slow abrupt. Și da alea 570 de pagini se pot citi în aproximativ 3 ore.