Horror top 2016

Ce trebe pentru un top horror 2016?  Sânge, mațe, zombie, măcar un cosmonaut-doi, violențe fără de margini, gestante izbite de demențe, psihoze urbane și psihoze forestiere. Plus cyborgi plus multe răzgândeli

Horror Top 2016 a implicat vreo 3 liste și 14 rescrieri. Greu cu deciziile: Carnage Park sau Dont Breathe? The Girl with all the Gifts sau Shelley? Cât de jos poate fi amplasat Greasy Strangler și cât de sus merită să fie the Rift? E atât de grav dacă ies 32 de poziții? După ce astea au fost rezolvate mi-am dat seama că topul de horror iese din horror. Aș fi putut formula diplomatic film fanastic, dar miza e horrorul, nu twilighturi și ăvengerși. Totuși, de ce Distractions este mai demn de-o listă de horror decât Ma Loute și cum se poate justifica numărul mare de thrillere? Pentru că dragii moșului nici Halloween nu-i film de groază, este decât un thriller cu virginica cireșica de ea pe care vrea s-o mierlească (în subtext a se citi să o fută) fra-su ieșit de la balamuc. E thriller 100%. Am deci thrillere și o comedie atât de WTF că e deja foarte film fantastic și face niște secvențe de mai mare impact decât multe filme de groază 100%. Nu am zis pas la o dramă minier-sângeroasă și finalmente m-am trezit că după lupte seculare s-a terminat și topul ăsta. Care conține suspect de multă necrofilie, incredibil de multe mumblegore-uri și niscaiva  femei gestante care ar fi făcut mai bine să avorteze dreacu.

Ce mi-a ieșit suspect de bine este că, deloc programatic, juma din filme sunt non-americane. Nu, n-am pus Demon ăla polonez. Pentru că are secvențe bune dar per ansamblu e degeaba. Nu construiește nimic. Nu figurează nici The Wailing, pentru că un film populat de hidrocefaliști nu are cum să fie altceva decât o comedie. Scoasă din zona de comedie cu handicapați manevra nu are cum fi decât ratată după orice standarde. Apropos, de asta Ma Loute nu-i acilea, pentru că în ciuda conținutului ridicat de canibali Nu este film de groază. Ultimul care-a căzut la montaj a fost Dont Breathe și cumva mi-a părut rău, că m-a prins și a fost foooarte eficient. Dar e fix genul de film care ratează masiv din scenariu și salvează enorm de mult din regie.

30. the Eyes of my Mother

E foarte mișto să ți se confirme un regizor cu al doilea sau cu al enjpelea film, DAR e și mai mijto să dai de unu nou și debutant, care poate. Nicolas Pesce pimpuiește o poveste foarte sumbră și foarte dementă despre viața unei boarfe defecte. Pornind de la rezonul defecțiunii (erau toți din familie demenți, ca să fiu foarte succint) și urmărind momentele esențiale din viața unui om (primul amor, moartea părinților, nevoia de puit) Pesce nu ratează nimic din ce-și propune. Poate data viitoare își propune în morții lui să facă film, nu ”mare artă în alb-negru”. Da, e foarte bună imaginea, dar în alb-negru nu face decât să piardă puncte. Nu are absolut niciun motiv să fie alb-negru, deși probabil cineva a scârnit din guriță că așa e mai ”atemporal”.  Oricum, de urmărit nenea Pesce ăsta.

29. Lace Crater

Eu i-aș fi zis Fantoma de dincolo de macrameu și ar fi fost un titlu foarte just. Un mumblegore suspect de eficient din regie și cameră, că scenariul e cam absurd: după ce se îmbată și se fute cu o fantomă pe Ruth o apucă toate bolile și isteriile. Faza cu finalul tupeist de HAPPY punctează maxim. Fix genul de film pe care ar trebui să-l detest dar care mi s-a părut cam admirabil și în mod cert eficient.

28. Shelley

O mamă surogat din lumea a 2-a (Cosmina Stratan, că pe AnaMaria Marincă o trimit toți în spațiul cosmic) are nesperata și nefasta ocazie de a-și închiria uterul unui cuplu de căcănari danezi. Care sunt dubioși și trăiesc cam izolați în propriile lor bășini și-o cabină din munți. Poate nenumăratele sarcini toxice prin care-a trecut creatura cu uter defect au fost un semnal de la doamne-doamne. În mod cert fisting oniric și un film suspect de under-rated. Ce-i drept se mișcă cumplit de încet în prima oră dar și când începe s-o ia razna tot încet se mișcă.

27. the Rezort

Westworld cu Zombie. Pandemia de moarte vie a avut loc și-a fost învinsă. Pe o insulă o corporație oferă ala turiști cu bani șansa de-a mai lichida contra-cost și în condiții de siguranță deplină niște zombie. DOAR CĂ, după cum bine știm de la Westworld (1973) și de la Jurassic Park (1993) un sistem de parc de amuzament cu cât conține chestii mai letale cu atât se duce pulii de suflet mai spectaculos. 100% Z-entertainement, formulă 100% dar atât de enjoyable.

26. Carnage Park

Neo-western, post-texas chainsaw. Survival horror westernizat expre. Abil lucrat și păcat că nu-l ridică toată lumea în slăvi. Probabil nu-i destul de mediocru pentru asemenea atenție. Ziua de căcat a unei casierițe răpite de 2 jefuitori de bănci devine mult mai de căcat după ce scapă din ghearele (mai exact mașina) ălora, pentru că nimerește pe vastele terenuri deșertice ale unui psihopat care are deja o colecție redutabilă de hoituri și un frate șerif.

Uau pentru că: 1. finalmente a reușit cineva să scrie un personaj feminin de horror care e mai mult de pizda aia care având pizdă supraviețuiește în virtutea faptului că are pizdă. femeia asta nu-i nici pizdulina cu himen care nu bea și nu se fute nici femeea de oțel bășit care e mai smardoi decît un luptător de MMA. pur și simplu funcționează ca personaj. 2. regizorul e responsabil și de POD și le are bine cu suspans și stranietate. 3. Fără ca filmul ăsta să fie în vreun fel esențial are niște momente și secvențe de-a dreptul monumentale.

25. The Rift

Sârbii fac foarte rar și extrem de 70ist filme de groază și mister. Ăsta este un film în care un cosmonaut s-a întors infestat cu ceva (zombie-virus) din spațiul cosmic, cineva tot împușcă babe în cap și există și un portal de voiaj de pe lună până în Serbia. Ce e extrem de percutant este modul 70ist (tupeist și haotic, dar destul de poetic și memorabil) de-a filma niște secvențe și personaje. Cu tot bad-acting-ul de rigoare și cu toate găurile de jvaițer din (com)plot Rift-ul funcționează fix prin haosurile lui vintage.

24. The Alchemist Cookbook

Ăsta ar fi al 3-lea film din sub-specia horrorist americănistă intitulată mumblegore. Sau am îmbătrânit eu sau a evoluat genul. Nu ca direcții, ci ca skill. Un negru se duce într-o rulotă din pădure pentru ca să facă ceva. La un moment dat apare fra-su, urmărit de niște mafioți. Dar lu băiatu nu-i pasă. A luat-o deja razna rău și la final apare, finalmente, și cineva pe care-l aștepta  de ceva timp. Ușor de disprețuit ca film (scenariu ar avea gen 14 pagini pentru vreo oră și ceva) DAR e fix genul ăla de chestie în care fiecare boschet și fiecare foșnet au oroarea potențată maximal. Actually, chiar am iubit filmul ăsta. Rudă mai mult cu A Field in England decât cu Dead Heist.

23. Drifter

Din seria copii, nepoții, strănepoții, epigonii și clonele lui Texas Chainsaw Massacre iaca un nou entry. Foarte sanglant, foarte sexy când vrea să fie tragic și foarte tragic când vrea să fie brutal. Fix ce lipsea din 2016: un TCM Redux, cu mult mai multă capacitate de WTF decât să zicem TCM 3 sau oricare din Hills Have Eyes-urile originale. Sexy.

22. Grave Walkers (aka Live Evil)

Pe undeva pe acolo sunt bucăți dintr-un film bun și bucăți dintr-un film prost. Le dez-leagă ceva gen video-art și faptul că e parțial alb-negru și parțial color este un schepsis superb justificat. Nu-i Cinema și nu-i nici prea coerent. Are umor dar nu-i comedie. Nu-i musai un film de gen reflectând asupra propriului canon, e mai mult ca Rats al lui Bruno Mattei: cretin dar superb de indiferent la propriul cretinism, titilatoriu și delectant. În mod cert e fix genul ăla de film fix făcut pentru ăștia care ne uităm la filme de groază.

21. What We Became (aka Sorgenfri)

What We Become are o premiză clasică: familia din suburbie trebuie să facă față la o urgie cu morți-vii și, nope, guvernul nu înțelege nici cât clasa de mijloc ce naiba se întâmplă. Ce-i fresh este fix lipsa lui Brad Pitt și-a efectelor speciale abjecte. Also, scris cu personaje solide și deloc capabil la rabat de la nasoleala iminentă unui apocalips cu zombie, filmul ăsta danez reiterează o chestie: zombie nu au fost creați pentru multiplex, dar se pot preumbla și pe acolo.

20. The Greasy Strangler

Comedie cu criminali in serie, un caz clasic de unu-care-se-crede-John-Waters și-a regizat și el un film care l-ar îndreptăți decât să-i lege șireturile lui Waters. Un tată defect și un fiu și mai defect se amorezează de aceeși grăsună. Bad acting pân la ceruri, scabroșenie mult prea programatică pentru ca să mai fie în vreun fel jubilatorie. Dar face ca Little Britain să fie un curs de dans și bune maniere prin comparație.  John Waters n-a mai făcut un film de un car de ani, nici Quentin Dupieux n-a scos decât un clip pentru 2016, deci ne mulțumim cu ăsta. Nu-i deștept dar măcar e grețos cât curpinde. OST superb. Cadre impecabile.

19. The Nightwatch Men (aka La Mina)

Miguel Angel Jimenez a făcut cu ceva ani în urmă Chaika, un film periculos de frumos și La Mina este cam la fel. Periculos de frumos și deloc preocupat de filmat căcat într-o mină scufundată în beznă. Miza e relația dintre doi frați și femeia unuia care pe durata șederii lui la închisoare a rămas cu frat-su, un predicator din ăla americănoid pe care-l mai apucă să boteze oamenii la gârlă. Mai are și un copil suferind de cretinism și muțenie cu pușcăriașul, doar că ce să vezi predicatorul și-a cam pus tabăra la dumneaei în vaginău. Că cineva le ia unora gâții prin mină, asta este decât pe plan secundar. La mina chiar este un film despre demonii din prezent și ratările din trecut și este de-a dreptul biblic în anumite privințe.

18. Train to Busan

Zombies on a train. S-au făcut filme mijto cu vârcolaci în tren, s-au făcut filme mijto cu zombies în avion, ăsta era pasul următor. Bine că l-au făcut coreenii. Formula vine de la Disaster Movie (multe persoanje variate puse în fața cataclismului) FX-urile sunt geniale, zombie parvin din zona de morți-vii pe amphetamine care sar câte 17 metri în aer. Train 2 Busan este 100% formulă, 100% clasic, 100% impecabil ca entertainment și probabil cel mai bun film de Z-enterainment al ultimilor ani. Atunci când o gestantă, un plod și niște zombie fug după un tren, faceț în cap un calcul al vitezelor și asta nu-i singura problemă a filmului ăsta, dar eu îl recomand cu călduri.

17. The Ornitologist (aka O Ornitólogo)

João Pedro Rodrigues este un caz destul de rar de regizor cu ceva talent care-a reușit să-și rateze mare parte din filme dar a beneficiat constant de cronici elogioase și selecții onorante. O fi fost de vină entuziasmul homosexualist-festivalier deșănțat cu care i-au fost primite sclifosielile total (Morrer Como Um Homem, A Última Vez Que Vi Macau) sau parțial (O Fantasma și Odete) ratate sau pur și simplu i-a trebuit vreun deceniu să ajungă dela ceva interesant dar mult prea voyeurist ca să conteze drept film despre singurătate (Fantasma) până la Ornitologu ăsta, care, mdap, chiar e bun. Poveste avem și nu prea avem, mizele lui Rodrigues sunt cumplit de transparente (filmarea lui Paul Hamy în chiloți și fără chiloți, un show-off de iconografii catolice) dar e ceva în filmul ăsta, un fel de ceață pulsândă și un sentiment de doom iminent care sunt impecabil caligrafiate și ritmate.

16. Fender Bender

Slasher, formulă clasică. Pizdulină înșelată în amor și abandonată de părinți acasă pentru că le-a bușit mașina intră în vizorul unui criminal în serie care-și agață victimele bușindu-le mașinile. Genial pentru că execută milimetric o formulă (slasher) și știi în fiecare secundă unde se duce și de unde vine. Până când efectiv se cacă în paradigma genului și-o face cu-o precizie pur și simplu eliberatoare. De văzut la pachet cu Dont Breathe. Eu aș fi curios să revăd the Night Flier, scris și regizat de același Mark Pavia. Dar îmi aduc aminte că era cam prost.

15. the Autopsy of Jane Doe

Numai pentru secvența în care tatăl medic legal scurmă în vagin la hoit iar fiul asistent se gândește la iubita lui (și vagineta dânsei) și filmul ăsta ar fi fost pe lista asta. Dar are și alte atu-uri. E fix cum ar fi putut fi ecranizat bine un roman de Stephen King, cu mult suspans și cu un storyline foarte bine calibrat. Are o imagine impecabilă și vreme de juma din film e destul de neclar ce-i cu hoaita din care ăștia doi tot scot bucățele dubioase: să fie vampiră? vârcolacă? poate-o fi vrăjitoare. Cert e că mi-era efectiv dor de un film ca ăsta. Suficient de curat cât să pară 90ist din scenariu, cu o regie nordică ( regizorul e tipul cu Troll Hunter) adicătelea polișată și deloc demonstrativă.

14. Under the Shadow

Destul de abil pus pe film cât să fie considerat „prestige horror”, Under the Shadow este fix genul de intersecție între film de groază și film de artă care face valuri și cauzează furori festivaliere. Schepsisul constă în finețea execuției și în umplerea minimalismului cu cele mai tensionate secvențe și cele mai fine detalii de epocă și personaj. Povestea pare-a fi extrem de similară cu The Babadook (r. Jennifer Kent, 2014): o mamă și copilul aferent sunt terorizați de ceva ce-ar putea fi și paranormal, dar și o deloc banală folie en deux. (more)

13. Evolution

Evolution e bizar și ritualic, cu pre-adolescență. Cu băieți și cu un țărm de mare. Bizar de lent și cu subtexte hieroglifice (decât băieții și niște femei care le sunt educatoare/infirmiere) și o serie de experimente medicale. Totul static și stătut, cu prelucrări după dagon și vibe din ăla destul de hipnotic cum îi iese bine regizoarei. Also, un film vizualmente perfect și o recurtență a obsesiilor/fetișurilor cu apă și ape.

12. Midnight Special

Din sinopsis avem de-a face cu un 100% serieB, din ăla de dat în sesiuni de miez de noapte pentru ca să se înmulțească nația americană pe banchetele din sapte ale mașinilor din Drive-In-uri. Poa să fie și ET (fuck home) aduce și-a StarMan (deși e mult mai bun și mult mai sec și că tot veni vorba de Carpenter, plodul ar fi la locul lui în oricare Village of the Damned), are cadre d-alea clasice 60iste cum folosesc și frații Cohen și un suspans la fel de eficeint ca suspansurile bune ale lui Shyamalan. (more)

11. Distractions (aka Häiriötekijä)

Dacă ar trebui să zic ceva pozitiv apropos de teatru pentru anul 2016 este acesta: Distractions este ce-a rezultat din sesiunile de improvizații ale unei trupe de teatru care-a primit emisiune de TeVeu în Finlanda… Și din ce există pe media europeană este comparabil doar cu Fluide Glacial (mai exact cu Edika dintre toți auteurii de pe acolo).  Par obscure referințele DAR cu ce PLM să compari un omnibus de demențe care includ oameni zidiți în casele altor oameni, pechinezi care mănâncă penisuri, melodrame cu jeturi de căcat, vizitatori se apucă să fută soția gazdei pe masa din sufragerie și ironie cosmică. Spre deosebire de Ma Loute, ăsta e mult prea dement și mult pre crince humour ca să mai fie comedie în vreun fel. Este o privire plină de cinism aruncată peste oroarea existenței și în ochii beliți de uimire ai spectatorului. E fix cât de memorabil (as in disturbing the shit outta u and muortziimătii)  trebuie să fie cinema-ul.

10. Night of Something Strange

Și că tot veni vorba de filme memorabil de disturbante, ăsta începe cu Cornelius, un om de servici (aka janitor sau bărbat-femeie-de-servici) care se pune pe futut un hoit. Ce rezultă este o infecție cauzatoare de zombie ultra-violenți, momente de urofilie toxică, teniși înfipți în vagine și din nou mult mai multe sortimente de necrofilie. Dacă ar fi fost nițel mai grețos ar fi fost, indubital o campodoperă. Așa este doar remediul detoxifiant pentru orice-a avut neșansa de-a vedea filme românești premiate prin festivaluri.

09. the Neon Demon

Eu de la  Beyond the Black Rainbow nu am mai dat de un giallo reușit. Ei bine, asta este Demon de Neon. Fix un giallo, fix reușit. Fără prea mult subiect, cu câte un predicat aruncat deampulea, cel mai film cu lesbiene și cel mai arthouse film cu necrofilie al lui 2016 merită toate atențiile. (more) also, continuăm trandul de necrofilie, în cazul de față cu o necrofilie lezbicioasă.

08. Green Room

Cu fix un deceniu în urmă mă topeam complet total și iremediabil după Murder Party, un film de groază, amuzament și oroare cum numai underground-ul foarte independent poate genera. Fix genul de film pe care îl revăd ocazional ca să-mi recâștig încredrea în Cinema. Jeremy Saulnier a recidivat tardiv cu Blue Ruin (2013), altă minune plină de violență, umanism și destin futut pentru toate personagiile implicate. Green Room e ”marea șansă” de integrare a lui Saulnier în mainstream și băiatu nu ratează absolut nimica. Nici până acuma nu era nimic de reproșat și cu filmul ăsta  Saulnier continuă un studiu despre violență și grupuri (dez-)organizate care ar trebui să o aplice dar nu reușesc tot timpul să aibă victimele și rezultatele scontate.

Scurt pe doi o trupă de puleți punk ajung să concerteze (pentru că bani, dar de fapt pentru că destin potrivnic) într-un club de neo-naziști. Concertul ca concertul, punkerii sunt cam emolăi un hoit de pizdă cu un cuțit în cap și HOOOPA apare Căpitanul Picard ca să rezolve, într-un mod deloc amiabil problema. Sincer, după Green Room mi-aș da licența în Violență și destin în filmele lui Jeremy Saulnier.

07. Psyconautas (aka Psiconautas, los niños olvidados)

Lumea lui Birdboy e defectă și fascinantă. Un tărâm adormit în cea mai neagră dezolare, ocazional zguduit de încă o tragedie, de încă o crimă. Toate chestiunile prin care trec copiii uitați par halucinații febrile, străfulgerate de poezie tenebroasă și disperări viscerale. Exact genul de film dureros de frumos care s-ar fi putut realiza numai în mediu animat. Opțiunile vizuale preiau și diversifică din materialul sursă (romanul grafic al lui Alberto Vázquez și din primul scurt-metraj al celor doi regizori, considerabil ca prequel pentru lungmetraj și premiat cu un trofeu Goya pentru animație). (more)

06. Cat Sick Blues

Unui cetățean i-a murit pisica, drept care omoară femei pentru ca să aibă destul sânge cât să-și învie pisica din morți. Nimic greșit, mai ales că omul e suficient de defect cât să aibă și costum de motan, cu mască gheare și phalus gigantesc. Și ce părea încă un slasher de duzină, cu sferturile de măsuri devine supeerb din 3 secvențe. E unul din motivele pentru care nimeni nu ar trebui să-și facă prieteni pe grupul pisicarilor, este un uramaș demn (întru demențe) al lui Basket Case și dacă ar fi nițel mai estetic ar fi o capodoperă.

05. the Lure (aka Corki Dancingu)

O femeie debutează în regie cu un muzical despre sirene. Mai e și poloneză duduia. Sună a început de glumă proastă dar filmul polonezei ăsteia e ceva de speriat și memorizat cadru cu cadru. Nu-i pentru că muzici (pop mai sexos sau senzual, ok, putem suporta asta) ci pentru că este efectiv exasperant de bun. Cu mult cinism (obiectivul este pizdă, nu picioare, Andersen a fost un delicat și v-a mințit, Sirenele vor mai mult să se fută decât să se danseze, FFS) și cu o utilizare bordelizant superbă a culorilor și cu fler bun la regie și actorie The Lure este ireproșabil. Într-un univers perfect Agnieszka Smoczynska ar fi regizat noul Beauty and Beast și Emma Watson s-ar fi auto-penetrat cu sfeșnice căzută în extazuri prin boscheți de trandafiri. Așa îl regizează Bill mediocritate-totală Colon și o să fie la sexy ca o Kathy Bates curățîndu-și colonul cu o mixtură de ceai verde și aracet.

04. Hardcore Henry

OMFG. Finalmente a făcut cineva un film pentru băieți. POV total action 300%, violence-porn atât de total că nici măcar nu mai e violent în vreun mod sesizabil. Într-un moment în care s-a ales praful și de ultimul action star (Jason Statham, care joacă numai în mizerii de la o vreme încoace) și într-un moment în care până și cocalarii cu cefe groase se duc la Rapid și Iute 17 ca să plângă de puletul ăla blonziu și bătrân care-a murit ars de viu ca șobolanu în Porche filmul ăsta nu doar că e perfect, este o Necesitate fundamentală.

03. Blind Sun

Pe rezon de subiect ar fi putut foarte bine să fie un episod din Black Mirror: într-un viitor apropiat și distopic, apa a fost privatizată, Grecia colcăindă de imigranți este deja proprietatea unor 1 percent europeni și un neica-nimeni imigrant se angajează să aibă grijă de casa unor bogătani francezi de pe o insulă fiartă de căldură și pârjolită de soare. Ce urmează este un mister dens, cu pulsiuni șaptezeciste (Giallo, Peter Weir, Phase IV se cer menționate ca repere mai mult decât orice nume din noul val bizar grecesc). O demență halucinantă care se scurge din ecran și pulsează prin creieri mult timp după genericul de final.

02. High-Rise

Ce mai ajută enorm filmul este Wheatley. Un Kubrick cu la fel de mult talent dar mult mai sangvin. Și asta pulsează prin toate filmele lui. Și nu-i doar talentul de regizor, e și decizia inspirată la actori. Niciun film de-al lui Wheatley n-a scârțâit din actorie. Nici alea proaste (Downterrace o over-rated ca toți dracii). Aiclea are inspirația de a-și alege bărbații și femeile din blocul turn fix pe rol (more)

01. Antibirth

Filmul pe care ar trebui să îl vadă pe repeat orice gestantă pe durata ultimei luni de sarcină. JK, avem de-a face cu un bodyhorror excelentissim. O târâtură drogată constată că e gestantă. Cum și cine i-a dat-o, nu-și amintește exact. Și sarcina avansează ultra-rapid. Să fie demoniac? Experimental? de factură egztraterestră? Cert este că sorocul se aproprie galopant și surprizele sunt de mega-proporții. SUBLIM. Pe lângă zona de sarcină=mutații=Oroare (și lecturi feministe) e și plotul atât de haotic articulat încât face toți banii. Mai ales pe final când dă cu-o rezolvare din mutilple unghiuri genială.

Antibirth nu-i nici cel mai bine regizat, nici cel mai bine scenarizat film din topul ăsta. E totuși cel mai actual și util și lipsit de ifose produs posibil pentru anul 2016. N-are vreo agendă (exeptând șocarea pudibonzilor și graviduțelor) dar poate fi citit și ca pro-choice și ca pro-conspiraționist. Este batshit-crazy tocmai pentru că evită pe alocuri să fie 100% dement. Are personaje mișto pentru care nu cerșește empatii și mai are și inspirația de-a face bodyhorror. În lumea asta plină de paranoi medicale și alimente pe care le mai declară vreun colectiv de distruși cu pluta drept cancerigene ar trebui să se facă mai mult body-horror. Un film regizat de un debutant (sunt multe debuturi în topul ăsta) care din ce-am găsit io a mai făcut oddsac, un fel de vizual pentru Animal Colective.