La vie d’Adele: benzile desenate (aka Blue is the Warmest Color)

blue is the warmest color (2)

Așa cum a pus-o pe hârtie  Julie Maroh viața Adelei ((aka Blue is the Warmest Color) este o înșiruire de locuri comune deloc inspirat desenate & scenarizate. o teen-age drama ca atâtea altele, care mai are și final plângăcios.

blue is the warmest color (5)

Dacă ar fi fost o poveste din aia banală și ne-premibiabilă la Cannes un băiat ar fi iubit o fată și fata aia ar fi fost combinată cu alt băiat și totuși ei s-ar fi combinat s-ar fi iubit mult, deși părinții lui nu ar fi fost deloc de acord cu relația. Dar ei s-ar fi foarte iubit, eventual s-ar fi despărțit și el ar fi murit.Love-story banal, penibil, lăcrimos pe care atenția la detalii psihologice nu-l poate salva de la non-originalitatea lui mediocră. Și pe care nici desenul nu-l ajută deloc.

blue is the warmest color (4)

Dar este cu o fată care iubește altă fată deci toate hoardele de aplaudaci și propovăduitori ai produselor pseudo-artistice cu tematici gay, pro-gay și uber-homo s-au dat de ceasurile morții că vai, de fapt banda asta desenată lezbianistă este o operă de artă, că este sinceră, că este tocmai despre cum și lesbienele adolescente se iubesc la fel ca restul populației adolescente. Doar că lor le este mai greu. Merci asta știam. Și desenele mie chiar nu îmi plac. nici măcar pe standardele de desen mult prea laxe & crappy ale BD-urile franțuze contemporane.

blue is the warmest color (3)

Fără să fi văzut filmul lui Abdellatif Kechiche trebe totuși să admit că ceva din pacing-ul narativ și din desen îndeamnă către cinema. Un cinema din ăla cu agendă politică și cu pupu-pizda filmat în clar  dar fără vreun fel de point de făcut dincolo de <<lezbienele este și ele oameni>>. blue is the warmest color (6)