Leapșa pe filme: am trișat

M-am distrat cu leapșa pe filme, m-am auto-psihanalizat, dar am și, pe americănește, cum ar zice South Park, I misinterpreted the rules!

Leapșa pe filme nu-i nici cel mai deștept lucru, nici cel mai util dar e al dreacu de agreabilă. Mie mi-a adus aminte de oracolele din școala generală. Mai exact de o întrebare pe care o pusesem eu într-unu din oracolele mele Vă place Pichelle Pfeiffer? Prime răspunsuri erau
daa
Da
Nu
Se scrie cu M
Pichelle Mfeiffer??
și la Arnold sau Van Damme? era haos mare și tre să apreciez că un singur băiat din clasă a pus problema și-a zis corect Dolph. Mie cel puțin mi-au trebuit niște ani să-i dau dreptate. Aveam și dizidență că o colegă a răspuns cu Peter Strauss și-o inimioară-floricică la majoritatea întrebărilor și acu nici nu mai ști cine e Peter Strauss, dar 2 lucruri erau clare încă din paginile oracolului ăluia: floricica a fost considerată a fi o puță și nu doar Arnold și Van Damme i-ar fi dat-o atomic lu Peter Strauss, ba chiar și Stallone.
Da chiar cine dreacu e Peter Strauss?
Deci da, leapșa asta pe filme duce la nostalgii și arheologii personale, dar eu mă întreb: cu ce ajută pe cineva dacă știe toată lumea că pe tine te-au mișcat Mrs. Doubtfire și Haiducii lu 7 cai văzute la vârste fragede? Mie-mi par discuții de avut în bucătărie, la un party plicticos sau pe canapea la un after prelungit. Da, ne-am cacat cu toii pe noi de extaz la alde Terminator (îndrăznesc să zic 2) dar informația NU mi se pare irelevantă.

Deci am curatoriat lista de facebook, cât să fie mai de prin adolescență, când se instauraseră deja insomniile și aveam arte la teveu și se dădeau filme și mai mergeam și pe la festuri de film (francez și englez și DaKino). Ce urât sună curatoriat. După care am mai tăiat chestii deja puse de alții. Sincer m-a surprins că pe listele altora americănia a fost reprezentată mai puțin decât ar fi fost de așteptat. Și că lumea (în fine vreo 15% din listele văzute de mine) n-a uitat că și documentarul și animația tot cinemau se cheamă ca sunt. Unii au pus și filme românești d-astea recente, din noul val și măh, cum să zic, sau nu vedeți destule filme sau ipocrizați cumplit. Also, filmele care te-au marcat, de orice naționalitate și factură ar fi ele, eu zic că oricum misinterpretezi regulile, n-au cum să fie din ultimii 10 ani, PLM.
Scurt pe doi unii au fost foarte onești (și destul de inutili) alții au fost prea snobi (chiar și pentru gusturile mele deloc peizane). Majoritatea au ales suspect de onorabil și după cascadele de cotcodacuri extaziate apropos de noul jeg al binomului jude-solomon chiar a fost o surpriză plăcută să văd că nu gusturile & reperele sunt problema ci habotniciile PC de care suferă mare parte din interneturile mele.
Mi-am reproșat o vreme că am venit cu o listă care e aproximativ cabinet de curiozități DAR orice listă aș face eu va fi un cabinet de curiozități. Mi-am dat seama de asta când aproape involuntar mi-am făcut și lista ”pe bune” pentru leapșa asta.

Aenigma lui Lucio Fulci, care încă stă în picioare la vreo 2 decenii de la prima vizionare (pe Tv SOTI, da sunt atât de bătrân că m-am dat și cu tramvaiu cu cai). Și nu, Fulci nu-i unul din autorii mei favoriți de Giallo dar secvența aia cu pizdulină sufocată de melci și limaxi rămâne antologică. Și culturistul lichidat de reflecția lui din oglindă e încă WTF total. Practic Aenigma asta este fix ce-ar fi putut să fie și Suspiria dacă Suspiria ar fi avut și alte merite în afară de scenografie. Ăsta a fost primu Giallo pe care-l vedeam și fiind gen 1992 eu nu mai văzusem ceva similar, deși cu horroru eram la curent. Adormisem la Poltergeist și mă dusesem să mă joc în camera ailaltă la Exorcist.

Gone with the Wind l-am văzut, și re-văzut și răs-re-văzut. Se dădea noaptea pe TCM și na, insomniac fiind. Am citit și cartea. de gen 3 ori. Hollywood-ul, cu tot ce înseamnă el (industrie și propagandizare deșănțată, jeg habarnamist pus în funcții de răspundere și genii concediate, splendoare și curvism) a fost de extrem de puține ori atât de splendid. Totul în gloria absolută a tehnicolorului, care aici mă îngenunchează deși eu sunt eastmancolor kindda guy. Și mai e o chestie, mult mai perverstă și spărgătoare la fufulină pentru retardăii corectidudinilor politice: asta e istoria scrisă și filmată a unor învinși și chit că ar fi un film demontabil (ceeace nu este deloc) are un loc în istorie fix pentru asta. Pentru că iese din narativul oficial despre yancheii cei buni și generoși și despre negrii cei deștepți care d-abia așteptau să facă ceva cu viețile lor. Pentru că pe Vivien Leigh au importat-o din UK pentru ca să fie Scarlett OHara și nici măcar Marilyn (Monroe) n-a putut să OWN THE FUCKING SILVER SCREEN într-un fel măcar similar vreodată. Dar să nu ne întindem. O lista a dezastrelor-capodopere s-ar cere făcută, și gen timeline: Ben Hur (1925) Gone with the Wind (1939) Cleopatra (1963) Apocalypse Now (1979) Waterworld (1995) The Island of Doctor Moreau (1996).

Predatoru ni l-a pus un isteț de șef de tabără undeva, pe malul Snagovului, unde este acuma cantonament olimpic sau ceva. Ce idee bună să pui Predator la vreo 100 de plozi de 9-12 ani. Efectiv singurul film de la care am avut vreodată coșmaruri. Faptul că eram destui în acceași situație n-a dus la vreun scandal, dar în mod cert o parte din antipatia mea pentru pulălăitul aiurea prin păduri de acolo vine.

Reine Margot a lui Chereau. Dumas pus pe film și vizualmente preluat de prin tot ce înseamnă baroc și manierism. Din punctu meu de vedere intra la categoria film erotic.

Horror Express, aka Expresul Groazei s-a dat și ăsta la teveu și, ca toate filmele de groază și mister a fost aprig discutat în clasă, în recreații și în timpul orelor. Doamne ce vortex de fosilă-zombie-rasputin-sherlock-holmes. Christopher Lee, OMFG. Creieri supți prin ochi, SUBLIM. Tehnic vorbind e primul film cu (aproape) zombie pe care l-am văzut. Și da, l-am mai revăzut de vreo 6 ori în ultimii 20 de ani. Este delectant de fiecare dată.

Querelle l-am prins noaptea la teveu. Al dreacu de bizar, complet abstract și parșiv cum nu se poate. Dar eficient. Și Cinema. L-am revăzut mult mai târziu pe ecran mare și mda, e încă redutabil. Chestie pe care n-aș zice-o nici despre alelalte ale lui Fassbinder nici despre alte filme nemțești de după 1945. Haneke și Seidl sunt AUSTRIECI.

La Vie de Jesus a ajuns și pe lista oficială. Este al dreacu de important să ști că se poate ieși de la filme și este al dreacu de important primul moment în care negociezi asta cu tine. Mie mi s-a întâmplat la Cinema Studio, la un fest de film francez. N-am ieșit deși am destat filmul ăsta al lui Bruno Dumont. Asta e puterea cinematografului, dacă mă întrebați pe mine. Și e redutabilă la Dumont. Primul realizmo-minimalismo-mizerabilism văzut și ce să-i faci, dar a setat standardul mult prea sus ca să mai conteze ce-au înțeles românașii noștri din zona asta de cinemau. Până și filipinezii au înțeles mai mult din ultra-minimalism decât ai noștri regizori de pseudo-geniu. Chiar, mi-e dor de un film de Brillante Mendoza.

Cyborg uite, acu numi mai zice mare lucru. Toată dragostea pentru JCVD (și actoru și filmul) dar aș prefera oricând Hands of Steel dacă ar trebui să aleg un film cu cyborgeală acuma, în 2018. Sau Nemesis, care sunt vreo 4 filme. Pentru că Albert Pyun a contat enorm la un moment dat (a facut și un Kickboxer, ffs) nu înseamnă că mai contează sau că filmele lui au îmbătrânit frumos. Văd că încă mai face filme cu Kevin Sorbo și Michael Pare…

Raidul vărgat este o comedie sovietică cu feline de mari dimensiuni care ajung pe un vas de croazieră și urmează haosuri ilare. Masterpiece it aint, are multe lucruri împrumutate de prin epoca filmului mut, dar țin minte că-mi plăcea enorm. Acu nu cred că ar mai conta, dar la cinema erau asta sau Căcală sau animații penibile sovietice prin anii 80, deci logic că ăsta era preferatu meu.

Ca să închei frumos: Roma lui Fellini, prins parțial într-o noapte pe arte și văzut o săptămână mai târziu la cinematecă. Tot parțial (pentru că era plin de tăieturi și fără de țâțe) dar ALB-NEGRU. Ce dezamăgire cumplită, dar și ce deliciu. Când apăruseră filmele pe CD-uri (da, CD-uri, piRRAteria a salvat și încă slavează cinefilia) a fost în prima tranșă de filme cumpărate. Cred ca de atunci l-am văzut de vreo 8 ori. cu ăsta începe și lista de pe fb (Roma///La Vie de Jesus// Wisonsin Death trip// Letters Never Sent// Day of the Dead// Possession// Weasels Rip my Flesh// Women in Love// Mr. Freedom)

Mai am de pus unu pe fb dar oscilez încă între un western spaghetti, un film istoric și o comedie, măcar o comedie tre să am și io.