Les Revenants (aka the Returned)

Mi se întâmplă cam rar să dau de vreun serial care să fie pur și simplu perfect. Les Revenants (aka the Returned) este un exemplu rarissim de IQ pus în slujba povestirilor televizate. Și mdap, s-ar prea putea să fie cel mai deștept și tensionat serial făcut vreodată.

<<Serialul ăla franțuzesc cu zombie>> este mult mai mult și mult mai bine decât ar fi fost de așteptat. În primul rând pentru că nu este de fapt cu zombie, în al doilea rând pentru că e impecabil construit și din poveste și din personaje și din regie. În al treiea rând (și m-am gândit mult până să scriu asta) este mult mai WTF și mult mai anxiogen (și mult mai logic) decât a fost vreodată Twin Peaks. Care TP este cam singura chestie cu magnitudine freshness și creepyness la niveluri asemănătoare.

Pentru ca să nu mă lungesc prea mult (cum mi se întâmplă de obicei când scriu despre seriale) am zis că opt motive care confirmă gratness-ul lui Les Revenants (câte unul pentru fiecare episod din primul sezon) ar fi o formulă potrivită.

Les Revenants

Les Revenants

#01: reinventarea unui gen

Nu știu exact cine-a omorât definitv zombie. Să fii fost succesul lui The Walking Dead? Muisticitatea în formă pur hollywoodiană din World War Z? Cisternele de căcat melodramaticos din Warm Bodies? Nu contează, cert e că Zombie-ul trebuia reinventat. Underground-ul s-a dus înspre body horror individualist (am zis mai pe larg în topul de horror) iar pe TV s-a făcut marea revoluțiune franțuzească cu morți-vii.

Fără putregai, fără foame de creieri, fără IQ zero, noul mort ambulant este revenit din moarte intact (și cu amnezie apropos de cum a decedat) capabil nu doar de planuri cam machiavelice asupra celor rămași vii. Apăruți din senin, la un număr de ani (aparent?) random de la deces, reveniții nu fac șoc și oroare apropos de cărnuri descompunânde și apetit insațiabil. Fac ceva mult mai nasol: torment emoțional maxim asupra rudelor  și prietenilor care și-au continuat cu greu viețile.

Ideea și conceptul provin dintr-un film (tot franțuz, oh-la-lah) despre care o să zic câte ceva mai jos, dar sunt cam cele mai noi din zona de zombie universe.

Les Revenants

Les Revenants

#02: Executia

Excelent și din pacing și din filmare, Les Revenants e Cinema extrem de arty și cumplit de eficient. Numite fiecare după unul dintre personajele defuncte, episoadele curg lent și încețoșat spre concluzii individuale, dar mai ales spre o formulare clară a unui misterios scop final mai mare decât dramele personale. Pentru rozătoarele de popcorn, serialul este o simplă înșiruire de timpi morți filmați static, de momente dramatice de interior excelent cadrate și preluNg montate.

Les Revenants

Les Revenants

#03: personajele

Foarte umane, foarte fucked up personajele, fie ele vii sau moarte. Culmea, modul de funcționare al reveniților e confuz chiar și pentru ei. Nu pot să mai moară și-a doua oară, dar unii dintre ei chiar nu se știu ca fiind de fapt morți. Find un produs franțuzesc LOGIC că vii sau morți, protagoniștii sunt niște scârbe mereu dornice de futai și deloc capabile de ipocrizii nobile. Chestie care le face și mai eficiente uman dar și narativ. Ce-ar face o boarfetă adolescentă care moare accidental după ce tocmai aflase că sor-sa geamănă se dez-himenase cu marele ei amor? Ce dracu’ poa să vrea de la viață un plod pe care l-au lichidat niște jefuitori? Este de-ajuns un deces pentru ca un criminal-canibal să își schimbe coportamentul anti-social?

Nici cei vii nu sunt mai prejos. Un polițist ar face Orice pentru ca boarfa de nevastă-sa să nu mai ofere acces vaginal fostului iubit, o familie ar face prea multe pentru ploada revenită din moarte și prea puține pentru ailaltă, rămasă în viață. Un frate ar fi dispus să comită din nou o crimă.

Les Revenants

Les Revenants

#04: OST de la Mogwai

 

Wow, wow, WOW. Mogwai fac un OST brici care pulsează tenebros și glitch-uiește metafizic. Genul de muzichie care pardon de expresie dar se cacă în orice-a făcut Hans Zimmer vreodată. Pentru că nu funcționează ca subliniere sau tensionare a unor chestii ci ca (și acilea e marea artă) nuanțare a unor impresii confuz amenințătoare.

Les Revenants

Les Revenants

#05: Misterul

Confuz & difuz, ca o ceață din aia foarte gotică prin care bântuie creaturi vagi și mișcări tectonice ale realității sesizabile cu marginile conștiinței. Avem un orășel lângă un baraj și un lac cu apele în continuă scădere sub  care este alt orășel. Niște morți care s-au reintegrat în comunitate cauzând vulcanisme emoționale și alienări de dimensiunile derivei continentale. Proababil alți morți, care bântuie prin păduri. Animale înecate și coșciuge pline cu apă. Pustule și vânătăi care ornează din senin corpurile celor vii și celor din nou vii. Vise și flashback-uri. O femeie care pretinde că poate să comunice cu cei morți. DOAR în timp ce se fute.

Les Revenants

Les Revenants

#06: S>E>X>Y

Ah, oy, oy, beaucoup sexy. Și nu doar pentru că se întâmplă secvențe de sex filmate fără false pudibonderii și că multe mamele (e franțuzesc deci există și du penis). Les Revenants are o textură senzuală și denotă lascivitate cinematografică. Evident remake-ul american nu va avea teenage titties și penis expus la morgă. Dar în mod bizar am vaga senzație că anumite chestii din setting-ul franțuz s-ar mula bine peste un retarded american remake.

Les Revenants

Les Revenants

#07: VIOLENCE

Violența din Les Revenants e mai mult emoțională decât fizică. Dar pentru un serial ieșirea de sub maldărul de rahat melodramaticos care îngroapă orice producție făcută pentru tv e un plus masiv. Se întâmplă, se fac și spun lucruri extrem de nasoale care nu sunt artificii inserate pe acolo cât să ducă story-ul mai departe. Peronajele au conturi de reglat și răfuieli (inutile unele dintre ele) de setat cu ceilalți, cu mecanismul disfuncțional al universului care a întors oameni din morminte.  Și lipsit complet de gore-ul specific filmelor cu zombie serialul introduce (discret dar cu maxim impact) foarte disturbantul obicei de-a mânca animale al revenanților.

Les Revenants Snapshots

Les Revenants

#08: Construcția

Sau story arch și character arch. Chestile alea care de fapt și de drept dau serialelor și profunzimi și superioritate față de filmele de cinemau. Toate personajele sunt foarte gradual și foarte colateral devoalate. Adică oricum în cercul lor strâmt au interacționat prin trecut, iar structura narativă este impecabil organizată. Trecutul (și trecutrile mai mici) prezentul fracturat în felii de drame individuale tangente și mai ales viitorul de după/sub lac sunt jucate cu o inspirație demnă de admirații.  Nu există informație adiacentă: tot ce se află și ce se vede are un rol în marele story-line.

 

Portrete suficient de bune cât sa fie postere promotionale găsite acilea

Plus niscaiva snapshoturi, cum se face.

Ce-ar mai trebui zis este că:

  1.   Sezonul unu se termină fix pe buza unor catastrofe și mistere cam insurmontabil de mari și că pe mine m-a umplut de ură faptul că până la sezonul doi mai e de așteptat hăt, până peste vară;
  2.  Apropos de religie este exact cum trebuie: puși în fața inexplicabilei reapariții a morților, preotul și fanaticul local își dau arama pe față. Fără a plăti încă pentru hidrocefalia retrogradă, minciunile și decesele conseguente;
  3.  Filmul pe care se bazează serialul este scenarizat și regizat flasc de Robin Campillo. Are meritul de-a fi avut o IDEE GENIALĂ dar n-a știut exact din regie și pacing ce să facă din ea. Toate chestiile care nu sunt lansate în serial ca întrebări fundamentale despre cum sunt (medicalmente vorbind) întorșii din morminte sunt dezbătute acolo. Dar filmul e un plictis interesant și nimic mai mult. Parcă până și estetic este inferior serialului;
  4. Apropos e acilea integral. With russian subtitles! Seulment  pour les francophones et russophones!
Les-Revenants Campillo

Les-Revenants Campillo