Limba română nu-i nicio comoară

De la revoluție încoace numărul de impacientați apropo de limba română si sănătatea ei a tot crescut. Chestia este că au  – dar de fapt nu au, dreptate.

Limba română e în declin. Este alegoric vorbind o mult prea himenoasă încântătoare făptură diafană virginală siluită în toare orificiile ei de mii și mii de ori, zi de zi de niște agramați. Turme enorme de bizoni inculți care calcă în copite limba română, acest sublim și ultim templu al românității. Vai, ce tragedie, un decât folosit incorect. Dumnezeule mare, un plural schingiuit. O virgulă amplasată teroristic între un subiect și un predicat care oricum nici măcar nu se acordă între ele. Oroare maximală. În mod cert apocalipsa e aproape. Cam asta e opinia revoltată a unor grammar nazis. Eu, fiind grammar hippie (ca să nu zic și spelling anarchist) mă amuz de pe margine.

ce-are Corina? probabil ceva din viitorul de peste 200 de ani

ce-are Corina? probabil ceva, vrun device din viitorul de peste 200 de ani

Nu pentru că majoritatea celor care se dau de ceasul morții apropos de utilizarea corectă a limbii române nu ar avea, punctual dreptate. Avem o limbă deloc ușoară, pe care doar chinezii și arabii par capabili s-o învețe la un standard rezonabil en masse. Și avem un IQ național deloc flatant. Și un sistem educațional care alunecă în jos. În raport cu cele specificate prin dicționare și studii academice limba română se vorbește prost. Dar ce am compara limba vorbită (și scrisă, d’oh) cu niște seturi de reguli? Mai ales dacă luăm în compas faptul deloc neglijabil că setul de reguli în vigoare este al 45-lea set de reguli emis de Academia Română pe un interval de mai puțin de 200 de ani?

exciting! thrilling! must read!

exciting! thrilling! must read!

Ăștia impacientați de nivelul de cultură gramaticală (ortografică, ortoepică ortopedică și cum dracu’ s-or mai numi științele alea) sunt niște oameni deștepți. Mai ales dacă sunt chiar ei capabili să utilizeze corect limba. Niște oameni care aleg să imputeze celorlalți nerespectarea unor anumite reguli. Nimic greșit până acilea, DAR limba (fie ea română au ba) nu-i un set de reguli. Este o chestie vie, care trece prin diverse etape și stări, este supusă anumitor influențe. Ce să vezi, ce cred academicienii despre limba română contează pentru o foarte mică parte din populație. Româna adevărată e aia vulgară, care se vorbește în studiourile de teveu unde vin târfe sparte la buci de fotbaliști și în piață unde se negociază un pepene.

ioan-doncev-cursul-primitiv-de-limba-rumana-chisinau-1865

ioan-doncev-cursul-primitiv-de-limba-rumana-chisinau-1865

Departe de vreun tezaur care trebe musai translatat către generațiile viitoare, limba română este un concept abstract care definește o adunătură de momente/epoci lingvistice aflate într-un soi de contacte nu tot timpul clare și nu tot timpul benefice. Nu ar putea nimeni citi limba română de pe la 1800 pentru că, guess what, se scria cu litere chirilice. Și nici de vorbit nu prea cred că ar fi ușor având în vedere orgiastica prezență a turcismelor și arhaismelor. Nici un ziar de pe 1900 nu ar fi prea ușor de înțeles. Culmea culmilor, tocmai cea mai sinistră epocă din istoria țării a formatat apelul către corectitudini gramaticale. Limba de lemn a comunismului s-a combinat cu frica și respectul pentru toate chestiile oficial stabilite de autorități. După ’89 nu limba s-a schimbat, ci bula s-a spart și nația a fost pentru prima oară conștientă despre cum se vorbește de fapt. Conștientizarea unor anumite decalaje dintre limba oficială și cea vorbită, plus niște pusee de naționalism LATIN și amintiri din pruncia interbelică au dus la încâ niște reforme academice. Fandacsiile unor academicieni de 70+ care fabulează cu putere de lege lingvistică modul în care cred ei că ar fi trebuit să se vorbească frumos prin tinerețile lor au devenit la fel de evidente ca incultura crasă a unor vedete și vedeți ajunși celebri prin raporturi sexuale.

10x but no, 10x

10x but no, 10x

De ce se așteaptă unii ca o târfătură să vobească la modul academic, asta nu pot înțelege. Nici nu pot înțelege de ce tocmai niște oameni pe care-i duce capul și care au și alte dovezi în acest sens în afară de-a epata cu gramaticile lor se dau de ceasurile deceselor pentru chestii care așa au fost de când lumea și pământul. Limba asta pe care o apără ei provine din latina vulgară, vorbită pe pulime și provinciali, nu din latina aia cultă a lui Apuleius și Cicero. Dacă punem la socoteală și basculantele de turcisme, hârdaiele de franțuzisme și lexiconul 100% slav din zona bisericoasă și mai adaugăm și trendul de anglicizare și campania de italianizare de pe ’48 nu avem o limbă, avem un amalgam extrem de eterogen, o peticeală care tocmai pentru că este la modul ăsta se cere abordată libertin și cu tupeu.

Alfabet chirilico romanesc

Alfabet chirilico romanesc

La urma urmei cea mai mare bucurie pe care o ai când folosești o limbă (maternă sau nu limba e și identitate culturală și instrument) nu-i deloc legată de seturile de reguli pe care le respecți, ci de modul imaginativ în care poți să faci un mișto, să arunci un double entendre, să schimbi sensuri. Va suna dramaticos, dar cel mai poetic și reconfortant lucru pe care-l poți face cu limba este abuzul. Mai ales când victima e atât de retardă că-ți vine s-o dai cu capul de toți pereții: o pasiune de-ale mele (pentru că și la academie se mănâncă de pe jos, hai să acordăm nu cu ceva concret, ci cu un cumulativ fabulatoriu) șimeilicul gen neutru (care mai generează ca un ladyboy isteric și pluralitate de tot căcatu’ de pluraluri), timpurile alea pe care nu le folosește de fapt și de drept nimeni vreodată (când tu vei veni eu voi fi plecat, hai căcat că o rezolvăm mult mai puțin penibil în vreo 15 alte feluri gen până să vii tu eu am plecat sau eu plec până vii tu). Sincer, uneori mă mir că nu am păstrat și ablativul, la cât balast există în gramatica asta, nu m-ar fi mirat.

limba-romana-si-comunicare-jocuri-si-exercitii-amuzante-de-ortografie-si-vocabular

limba-romana-si-comunicare-jocuri-si-exercitii-amuzante-de-ortografie-si-vocabular

Ce-ar mai fi de zis ar fi că:

  1. În ciuda libertinajului meu lingvistic și ortoepic sunt foarte de acord cu grammar nazis când aruncă în oficialități ale statului român cu observații juste și pline de veninuri. (again, un venin  – doi venini ar fi fost mult mai logic) dacă nu știi să vorbești limba statului pe care îl reprezinți la modul cel mai oficial posibil, stai dreacu’ la coada vacii scara blocului sau în curu’ țării.
  2. Apuleius chiar a existat. Bănuiesc că unii din voi nu sunt familiarizați cu activitățile dânsului.

 

ceva extrem de necesar si in casa si in vocabularul cetateanului drept credincios

ceva extrem de necesar si in casa si in vocabularul cetateanului drept credincios