Lista de lecturi

8 cărți de citit/în curs de citire pe care le-am tot început și continuat dar care-s pe lista de lecturi restante.  Și pentru că dacă vine sfârștiul anului mă simt presat să termin măcar o parte din ele.

Lista de lecturi poate să provină din varii surse și motive. În cazul de față provine dintr-o mare rușine: anul ăsta am citit abject de puțin (vreo 12 cărți, din care numai vreo 5 memorabile). Am început cam tot atâtea, nu le-am dat abandon definitiv decât la 2-3. Astea 8 sunt de terminat sau de început pentru următoarele 2 luni.

istoria megalomaniei

istoria megalomaniei

Istoria Megolomaniei este un digest. Adică o lectură din aia agreabilă și facilă, cu niscaiva  ironie și implicare moral-auctorială. Cam ca istoriile scrise de Indro Montanelli. Dacă Montanelli s-a axat pe antichitate, nenea ăsta spaniol începe tot din antichitate dar se finalizează după Ceaușescu și Kim-ir-Sen.

Genul de carte pe care o citesc cu mare plăcere (anecdotica cu dictatori este cea mai bună anecdotică istorică posibilă) dar  în sesiuni scurte, câte un capitol la 2 săptămâni.

Nial Griffifths Sfârtecări

Nial Griffifhs Sfârtecări

Nu auzisem vreodată de Nial Griffiths ăsta, DAR m-a convins din 2 pagini citite lângă coșul de reduceri. E de la Bret Easton Ellis încoace singura descoperire valabilă din zona literaturii cu drogați. Mult mai bun decât Irvine Welsh (cu care are prea multe la comun) individul ăsta face-o pozie feroce dintr-un prea-plin de proză. De citit am început-o  -pe-ne-răsuflate într-un voiaj și am continuat-o și pe drumul de intors. Pe la jumătate m-am oprit și a rămas abandonată.

terry-partchett-sourcery

terry-partchett-sourcery

Sourcery are tot ce-i trebe unui Partchett, ce n-am eu e dispoziția să o termin. E o carte minunată, în care Ankh-Morpork și Unseen University (și de fapt toat Disk World-ul) ajung la dejtu mic al unui VRĂJITOR ADEVĂRAT. Dacă și ce trebuie salvat este destul de neclar, singurul pentru care nu-mi fac griji este The Luggage, cel mai bun personaj cu picioare care-a fost scris vreodată. În orice fel de literatură. Am zis.

bogdan-ghiu-linia-de-productie

bogdan-ghiu-linia-de-productie

”capitalismul oferă opțiuni, dar fără decizie. Alegem, dar nu decidem. Decizie-vot. Noi alegem, dar nu decidem. Alegerea nu e de ajuns. Trebuie să decidem. Alegerea: între posibilitîți date (saturare, falsificare). Decizie da/nu. Criză: atunci nu mai putem doar alege, ci trebuie să și decidem. Dar oare putem decide? Este posibilă decizia?

Noi nu decidem de fapt niciodată. Și, de fapt, nici nu alegem”

Pur și simplu superb, comme d-habitude monsieur Ghiu. Asta ar trebui să fie o carte dsp artă. E mult mai mult decât atât.

The Unlimited Dream Company

The Unlimited Dream Company

Anul ăsta am citit deja un Ballard: High-Rise, pentru că filmul lui Ben Wheatley. High-Rise e cel mai prost Ballard pe care l-am citit (și am citit destul Ballard). Unlimited Dream Company nici n-am început-o, dar o țin la îndemână ca să-mi refac încrederea în JG.

Gerard Klein Cii planetari hirurg

Gerard Klein Chirurugii planetari

Ăsta este un vintage Gerard Klein, din traducerile alea 90iste și editurile alea defuncte (Tinerama 1993). L-am cumpărat odată cu Jurnalul secret al Laurei Palmer, la prețul record de 0.99. E cartea pe care-a scris-o Klein imediat după Gambitul Stelelor. Și singurul roman de Klein pe care nu l-am citit, deci o să-l păstrez pentru zile negre.

La planete des Ouragans

La planete des Ouragans

O serie/trilogie, lipită într-un volum. Trei micro-romane adunate și tocmai asta-mi dă speranță că o să pot s-o savurez în hălci. Apropos titlurile, OMFG

Rempart des naufrageurs/// La petite fille et le doberman///Naufrage sur une chaise electrique

Uneori simt că mă apucă furia și c-o să fac ca fătuca aia care l-a tradus pe Harry Potter pentru că așa i-a venit ei pe scăfârlie. Să se tarducă mai mult Serge Brussolo, zic. băga-mi-aj pula. Avant meme d’avoir pose le pied sur le tapis d’apparat, Nathaie eut la conviction  qu’elle s’etait introduite a l’interieur de quelque organe annele prepose a la digestion des visiteurs.

ty-burr-on-movie-stardom

ty-burr-on-movie-stardom

 

Ty Burr a devenit încet-încet criticul meu american de film favorit. Nu stilul (o variație pe eternul tăpșan cronicăresc care dla Pauline Kael pân la mediocritatea de Roger Ebert și mult după fiecare din ei n-a dat prea multă plăcere a lecturii) ci verdictele. Burr e impermeabil la bullshit dar are o politețe rece old-school demnă de toate admirațiile. Și când dă de pământ cu ceva nu se uită la  încasări și campanii pe promovare. Nu știam că a scris o carte, istoria ccelebrității hollywoodiene este fix ceva ce ar fi putut scrie oricine DAR e minunat că a scris-o (și) Ty Burr.

Asta este în curs de citire în momentul de față și e aș zice io, un must.

The early cinema, for instance, allowed audiences to see actors close-up, which rendered them both more specific and more archetypal than the players on the stage. Home video let us own the stars and watch them when we wanted. Video cameras allowed us to play at being stars ourselves. The internet has Merely completed the process, by providing an instant worldwide distribution and exhibition platform for our new star-selves, however many of them we want to manufacture.

The Revolution is complete. One hundred years ago Charlie Chaplin, Mary Pickford, and a handful of others became the first human beings to be simultaneously recognizable to, in theory, everyone on earth. Today a 12yo child can achieve the same with just an afternoon, a digital camera and a youtube account. We have built the mirror we always dreamed about, and we cannot look away.