Maps to the Stars este un film ca o telenovelă cu supra-natural în care universul lui Cronenberg se freacă lubric de constelația David Lynch. UAU maxim.
Maps to the Stars începe cu un somn și se termină cu o alunecare în moarte. Între momentele astea două personajul ca un animal defect cu capul pătrat și pielea arsă jucat de Mia Washingmashinkaia (sau cum o chema-o) face praf și zdrențe existențele de glamour mustinde ale unor gunoaie de la Hollywood.
brazzers
masaj/morga
Madama trecută care are un singur ambiț, să joace într-un remake fix rolul pe care-l jucase mă-sa într-un film deja clasic? Finalizează nasol. Micul pulet vedet de franciză? O sfârșește poetic. Căcănarul autor de cărți de sefl-help și vedet cu emisiune de self-improvement? Devine una cu șezlongul. Mami-zdreanța preocupată de renegocierile de contract ale fiului vedet are cel mai WTF final posibil.
Nu v-am spoilat nimic, pentru că ăsta-i un film de David Cronenberg și în filmele lui contează mult prea puțin sfârșiturile. Ce contează acilea sunt chestiile care mișună pe sub pielea perfect albă a personagiilor. Vicodin. Incest. Demență. Flăcări. Zoloft.
copii mucilaginosi sunt morti
refrenul filmului este fix poezia asta
Mănușile negre lungi de piele ale lui Mia W. Grimasele lui Julianne Moore. Evan Bird, perfect impasibil și complet blank. Furia lui John Cusack și disperarea Oliviei Williams. Băbătia care-i din aceeași zonă de oroare cu Grace Zabriskie și nici nu trebe să zbiere BRTUTAL FUCKING MURDER. Interioarele aseptice și exterioarele anonime. Masa de masaj care pare mai degrabă o targă de la morgă și terapia care e tortură re-ansamblate cât să citeze extrem de murdar cele mai bune pornografii.
la final de an Robert Pattinson se va dovedi unu din ai mai buni actori ai lui 2014
unu din filmele alea destul de bune incat cutzu-cutzu sa o pateasca
pills fetish
Robert Pattinson care e pur și simplu superb de straniu și-ti dai seama de asta fix pentru că odată machiat foarte ieftin pentru un serial SF pare mult mai puțin disturbant decât în existența lui cotidiană de șofer de limuzină. Preadolescenții mucilaginoși și mobilierul de grădină & piscină care are ceva sumbru și fioros.
Femeia cu față de cimpanzeu. Listele nesfârșite de medicamente și și poemul ăla citat și răs-citat prin film. Toate astea nu sunt decât înflorituri peste un schelet malformat de tragedie greacă.
stardom
Până la Maps to the Stars nenea Cronenberg ratase două filme. A Dangerous Method, insignifiant și totalmente pasabil dar mai ales Cosmopolis, un plictis complet și nescuzabil. Dar filmul ăsta recuperează masiv și sublim terenul pierdut. Harta stelelor unește Inland Empire-ul lui Lynch de Imperial Bedrooms al lui Bret Easton Ellis și reinventează ce însemnă straniu. Un straniu rece dar mocirlos care infectează fiecare cadru.
3some
There’s soemthing in the air in hollywood
no soul
Whatever Happend to Baby Jane reformulat în cheie post 6th Sense și amplasat pe Mullholland Drive. David Cronenberg ăla sublim, intelectual și fetișit pe care tot l-au căutat criticii camuflat prin detalii vagi din ultimele lui două filme ratate este acilea exact cât de sick ar trebui să fie. Dincolo de poveste, personaje și dialoguri (ultra-accesibile) incestul și demența sunt prinse într-un fatidic 69 iar fantomele încep să facă gură.
priveste cerul
De revăzut o să-l revăd la final de octombrie, când intră pe cinemau. Până atunci am un Little White lies cu dosar Cronenberg de citit.
dementia creeps
i can see dead children
kink
random emptiness
Maps-to-the-Stars
maps_to_the_stars
