Ministerul durerii, un roman despre traume

Nu știam nimic despre Dubravka Ugrešić, autoarea croată dar am cumpărat romanul Ministerul durerii pentru că eram curios apropos de literatura ex-iugoslavă.

Ministerul durerii l-am cules întâmplător, am citit o pagină și m-a convins. Avea o scriitură simplă dar eficientă și părea fix ceva fundamentalmente ex-iugoslav cu temele inerente: exil, război, clash civilizațional. Mai era scris și de-o femeie (Dubravka Ugrešić), deci l-am luat, că oricum era redus.

Subiectul e simplu: o profesoară de literatură iugoslavă, fugită din calea războiului primește o catedră la universitatea din Amsterdam. Ce încearcă să facă nu sunt chiar cursuri de literatură, ci o vindecare/exorcizare împăcare cu trecutul pentru ea și studenții ei zburătăciți de prin toate republicile ex-iugoslave. Nu-i iese chiar bine, ba chiar protagonista ratează și profesional și emoțional enorm. Romanul însă este un triumf.

 Unii târau încă după ei teama, alții rușinea. Pe unii îi încerca sentimentul de vinovăție că n-au trecut prin război, pe alții, dimpotrivă, că au trăit grozăviile acestuia. 

Ce-i capabilă să fară protagonista? Nu cursuri de literatură, pentru că literatura ex-iugoslavă este într-un proces de segregare și dezintegrare la fel de amplu și absurd ca dizoluția Iugoslaviei.  Nu vreun sens din viață, că viața a ajuns să i se pară ceva ce li se întâmplă altora. Ca și războiul, care de fapt li s-a întâmplat altora, care apasă peste ficare cuvânt din Ministerul durerii. Apropos, titlul este ales irelevant pentru narațiune, dar la impact și relevanțe emoționale. Ministerul durerii este o fabrică de dildouri și chestii S&M la care lucrează unii dintre studenții ei. Amărâți dar mai adaptați și mai deștepți decât ea, la fel cum și prietenii care i-au oferit actedra sunt mai deștepți decât ea. Pe undeva, prin subteranele durerilor și ale nostalgiilor toxice există un joc de putere academic și niște panseuri de-o luciditate balcanică feroce despre ei/noi. Despre olandezii și Amsterdam-ul din anii 90 și despre de-a fi (balcanic, învins și neadaptat dar de fapt bine reglat al foștilor conaționali).

În locuința mamei mele figuram în crâmpeie congelate. Crâmpeie alese de ea. Era stăpână peste teritoriul ei, aranjând și rearanjând lucrurile, de parcă viața ar fi fost un album cu fotografii. De aceea păstrase poza în care eram eu cu Goran. A decis să ne țină împreună, era regizorul telenovelei ei de familiei. Nu recunoștea divorțul nostru, nu îi convenea. 

Cea mai adâncă și surprinzătoare perspectivă pe care-o dă autoarea este cea lingvistică. Despre cum o limbă nouă ajută și poate fi un refugiu. Un nou start. Despre cum dialecte și mentalitățile colective se reflectă în ele. Observațiile culturale ale  lui Dubravka Ugrešić juxtapun sacoșa de rafie a estului (o antropologie psihologic geografică a acesteia) și geamurile fără perdele ale olandezilor. Ca tertip una dintre studente își citește o prezentare a romanelor fundamentele ale literaturii mai nou croate. Și așa se bifează și  istoria literaturii

 Se pare că singurul triumf al libertății umane constă în aceea fracțiune de secundă ironică a plecării, într-o parte ori alta a lumii.

Trecutul este instalația noastră, o operă de amator cu pretenții artistice. Câte un mic retuș ici și colo. Retușul este tehnica noastră artistică preferată. Ministerul durerii