Monday PlayList #002

Monday Playlist se întoarce. Pentru că zi liberă, pentru că-mi era mare dor de niste ascultat de muzici. Cause there is nothing else 2do.

Monday PlayList de după pajte dar deloc pascal. Nici chiar de halloween deși vremea de caca-t de afara e mai justă pentru dovleci și vrăjitoare decât pentru mieluți și ouțe vopsite. Ce-ar fi de zis?

Mirrar sunt alternativ nemțesc care sincer să fiu nuj de ce m-a atins dar m-a atins. Poate pentru că aduc a Interpol. Dar nu-s deloc în aceeași ligă. Pe Future Islands i-am adorat total și necondiționat dar albumul ăsta nou n-am apucat să-l ascult dincolo de piesa asta (Run) care n-aduce nimic nou sau aplaudabil dar e frumoasă. De Moto Boy nu știam dar i-am găsit, suedezi și oarecum asemănători cu Kent mai mult pe pop sedat decât pe alternativ melodramaticios. Arca se lipește bine după jelaniile suedeze. E ca un OST pentru un film de Guy Maddin in care niște văduve subnutrite se miorțăie pe lângă ceaunul în care fierbe o piftie din foetuși. alt-J sunt ce-i mai abject și tot ce-i mai tolerabil prin ce-a mai rămas din indie-ul hipsteric. WW3 are videoclip care tinde spre Twist in my Sobriety dar se impotmolește în mediocritate 2016. Alb-negru,  ceva cu Mexic/Chile și hoit de ploadă și sicriu și sincer să fiu l-am ascultat de vreo 3 ori dar tot nu-s cert că triumfă muzical asupra mediocrității. post-westernish muzique, dar neah nu pot să fie toți Calexico.

Iggy Pop nu m-a interesat sincer să fiu vreodată. Acu Gold e singura chestie de păstrat dintr-un film mediocru și e chiar o piesă genială. Pentru că mi-a dictat mood-ul personal să fac asta m-a întors vreun deceniu înapoi, pentru ca să reascult From my Veins to the Sea, un coup de foudre absolut de la Jack the Ripper. Trupă pe care mi-am dorit s-o văd live cu mai multă disperare decât cu care am dorit să văd live multe alte trupe. Cu Glass Animals nu am vreo mare dragoste, dar am făcut o fixație apropos de How to be a Human Being. Poate și de la videoclipurile geniale, poate și de la the All Seeing Eye (sunt singura chestie care reușesc să resurecteze din criptă sound-ul ăla de allseeingeye. Oricum aici am înfipt 3 piese d-ale lor (Youth, season 2 și Porc Soda, parcă) că erau frumos legate și am zis, mă uit mai fascinat decât ascult.

Cu Ganesha Song se schimbă macazu înspre electro. Un electro frumos și ludic, bouncy la modul subtil și post-balearic pe care Adam Port îl butonează excelent. Flume și-a dat la apă album de remixuri și deja m-am udat mai mult decât o adolescentă din Tecuci la un concert smiley. Ce-i drept micuțza dragon cam vulvează dampulea cu vocuțea ei de văcuță japoneză, dar aici poa să fie decât părerea mea dsp dumneaei. Ca să (mă) rebalansez bag un Sky Tony. Nuj cine morții lui este și cîți sunt dar muzica este FUNK în stare pură ușor altoit cu ceva post-balearic.

One of the Kind, albumul nou al lui Impxct mi l-au virat în streamul de soundcloud ăia dla Rae Sremmurd și mi se pare cam impecabil. Am ales, cu greu, decât o piesă. Forest Swords au un album nou de lansat în mai și din alea 2 piese pe care le-au scos so far asta e excellentissimă. Au scos și un mix care-mi pare undeva între discutabil și blamabil, dar nu l-am acsultat decât pe sărite.

Redd sunt un band turcesc de care nuj prea multe da piesa am păstrat-o că mi-a avenit înscrisă la un festival de film  cu vidoclipul pe post de scurtmetraj experimental. Vizual e nul, dar cred că am ascultat-o de gen 30 de ori in ultimele 2 luni. E ceva de alt-rock aborigen de-al nostru 90ist pe acolo care s-a lipit de mine. De final tot 90izm, de data asta pe hip hop candian. Și  alb. Madchild, care din vagile mele impresii despre ”ce se ascultă în românica” ar trebui să fi fost/ să fie în power-play. Nuj dacă este, nici că-mi pasă în mod special.