Este novembrie și avioanele nu aterizează din cauza ceții chestie care nu-i împiedică pe artiști și artiste să facă muzică bună și pe mine s-o ascult.

monday playlist, novembrie, eu ar trebui sa ma documentez pentru o lucrare despre Pontormo dar mi-am cumpărat un John Wyndham, redus, în engleză, yeay. Și ascult muzici că așea e cu tabieturile. Luni se ascultă muzică.

De început și pe sistem post-mortem Lill Peep cu ceva ar fi putut să fie piesa anului 2017. dumnezeole, cat de bine e U Said. Practic dintr-o singură piesă white-trashu asta drogălău face mai multe pt muzica decat tot ce-au incercat Linkin Park și 30 seconds 2 mars la un loc. Da cică e rapper. Nici rapu nu mai e ce-a fost. Mai puțn atunci când rămâne fix ce-a fost și rămânerea asta este la modu superb: Nasim, albumu nou al lu Nas este excelentisim și nici cu proiectu nou al lu Sage Francis nu mi-e deloc rușine. De fapt nu-i nou, dar are album (Season 1) cu Epic Beard Men și da, mi-era foarte dor de ceva hiphopăială de grăsan newyorkez. Avem și Action Bronson, dacă vine vorba de grăsăi newyorkezi și albi care fac rap. Apropiere culturală să fie? Nu mai multă decât în clipu cu nobilitate britanică al lui Takeoff. Care takeoff e cel mai bun și totuși cel mai toxic sortiment de rap actualmente existent.

Apropos de repări morți nici de scroobius pip nu știam că exitase și după cât n-a mai pus pe interneți nici nu mai există dar OMFG cum e piesa asta. Tot din zona de creepstagrame dead can dance au album nou care-i sameoldsameold melo-dramatisme și rafinamente fanate cu vibe de jelanie levantină. Foarte frumos, foarte hai că au mai făcut asta de enjpe mii de ori și tot îmi plac. Haken au un album (vector) extrem de bine și mijto. Metal progresiv cică, eu aș zice că-i post-metal toată ziua. Apropos de asta Lil Peep este de fapt post-nu-metal. De la Korn la Lil Peep se poate trasa o linie foarte evidentă. Nu?

Am pus și-o țigăneală de-a lui Major Lazer. Parcă și ăsta era gras și newyorkez? Oricum este ceva nu-indian și post-haus. Cel mai bun lucru la muzică este că vine unu ca Lil Peep și se pișă pe morți răniții și actorașii over-rated ai nu-metalului. Dar și faptul că poți inventa non-stop genuri muzicale. Cum este neo-trip-hopul, despre care nici nu știam că există până weekendul acesta. și putem vorbi despre The Beatles ca fiind famous artists of the pre-shoegaze era.

Despre Deru, care închid playlistu luniacal cu un întreg albumul nu pot decât să zic că suberb și că în mod cert sunt post-rock. În fine, cât de post-rock poți să faci din electronică și basculante de noise elegiaco-contemplativ. Și foarte cosmico-cinematografic.

Nu doar Dead Can Dance o ard sameoldsameold, și Lupe Fiasco tot asta face. Dar la fel ca DCD o face atât de frumos că n-ai ce reproșa. Zoot Woman sunt ireproșabili cum numai un hibrid de Michael Jackson și Eurythmics poa să fie. Evident că seamănă cumplit de mult (cel puțin Haunt me) cu ce-ar fi putut face și Duran Duran la revenirea lor doomiistă. Étienne de Crécy, OMFG, am ascultat albumu ăsta nou și OMFG, nu sună a nimic din ce n-am mai auzit pân acuma, dar are atâta grove și atâta coca-tropicalia în el că mi-a dat senzația că sunt martor auditiv la inventarea groovului. Că efectiv Étienne de Crécy naște groovu și îl moșesc Baxter Dury și Delilah Holliday și eu fac poze cu aifonu la acest moment istoric.

Am pus la derută și-o capodoperă din arivele Goblin, care sună a intersectare de Stelvio Cipriani cu OST jazzy de softcore 90ist și cu Pink Floyd. De fapt n-am pus-o rămăsese în winamp îm preună cu restul de OST de la Suspiria.

De muse ;i Dovleci zdrelindu-se nu am chef s[ zic mare lucru azi. Dar au și ăștia albume noi.