Moonwalkers: droage + conspirații = comedie

M-am râs mai mult decât mă așteptam la Moonwalkers, o comedie belgo-britanică despre cum s-a filmat aterizarea pe lună.

M-am uitat la Monnwalkers pentru că Ron Perlman și  în mod neașteptat, ce sa vezi, mi-a plăcut cam tot. Pentru că e hilar și mai ales ne-plictisitor. Și are actori foarte eficienți pe niște roluri scrise cu replici rapide și  cu gesticulații ample.

1969. Miza este aterizarea pe lună, pe care americanii trebuie să o arate la restul umanității, fie că astronauții ajung acolo, fie că nu. Un agent CIA (Ron Perlman) antamează un tembel (Rupert Grint) ca să îl aducă în proiect pe Stanley Kubrick. Tembelul nu are nici cea mai vagă idee cum ar putea fi contactat Kubrick dar are datorii la mafioți și ia banii CIA. După care speră că poate să dispară, împreună cu Leon (Robert Sheehan) colegul de apartament extrem de spart de droage care a fost prezentat drept Stanley K. Dar destinul e potrivnic și finalmente agentul CIA va avea filmul cu aterizarea  pe lună. Regizat de un gay gras (Tom Audenaert,  belgian ca și producția și de fapt o parte din umor)  care are probleme cu lipsa de colorit a decorurilor lunare și niște idei foarte psihedelice despre cum trebuie să arate extratereștrii. Cu o trupă de rock ratat ferm convinși că de fapt se filmează Rock Opera lor. Cu tone de droage. Și cu niște mafioți foarte pissed introduși în schemă.

and then the aliens invaded

and then the aliens invaded

Ce-i extrem de bine apropos de Moonwalkers este scenariul, scris de un tip care-a mai scos un scenariu excelent, pentru Death at a Funeral (versiunea europeană, nu remake-ul afro-american).  Genul de story care strălucește din detalii (replici și costume, reacții și situații) mai mult decât s-ar remarca din structură sau veridicitate. Nah, e un film de comedie despre fake moon landing deci veridicitatea e oricum suspendată. Dar ce se pune peste poveste se pune bine: droage și ego-uri, standardele penibil-halucinante ale epocii psihedelice, tripangeală dată bine pe vizual și destul bun-simț cât să-i facă de fapt simpatici pe toți cretinii prinși în șarada top secret.

Ce-ar mai fi de zis e că iar e observabil gap-ul ăla de calitate actoricească dintre ăștia europeni (majoritar englezi, câțiva belgieni) și Ron Perlman, care  e decât OK. Nu ar fi avut cum face mai mult pe zona de umor (not his strong suit, să fim serioși) dar poate fix d-asta e bine. O comedie în care nimeni nu încearcă cu disperare chestii (nici regia, nici actorii, nici scenariul) și poate tocmai de aia le iese atât de agreabil. Feelgood movie în stare pură.