Next 2014: 18 scurtmetraje românești noi

Cu ocazia lui Next mi-am luat o supra-doză de scurtmetraje românești, dar și câteva străine, plus unele românești care se dau pe limbi străine. Astea ar fi alea 18 care pentru mine au fost noi.

Am zis că intenționam să văd 6 calupuri. Din cauză de frigu’ dreacu’ ce-a fost peste weekend am tăiat două vizionări și am ars-o naționalist. Decât scurtmetraje românești. Ce-a mai produs la creme de la creme a cinema-ului aborigen? De toate. Câteva surprize foarte plăcubile, niscaiva labe triste și ceva scurtmetraje bune.

Deci pentru început, era să uit, acilea este lista cu câștigătorii.

8 scurtmetraje bune

6Big Fish

6 Big Fish

6 Big Fish

15 minute, Ștefan Constantinescu (Suedia, gen)

Ce se întâmplă: doi suedezi cazați temporar într-un apartament din București primesc cadou 6 pești vii într-o pungă. Ce să le facă? Să-i lichideze cu ciocanul? Să-i bage la congelator? Să-i elibereze în mediul lor natural?

Formula e found-footage și chiar e opțiune corectă. El & ea, artiști & expați versus românica. Suspect de bine articulat, și ce-am apreciat cel mai mult e modul în care nu se face abuz de formula found-footage. Și ceva umor negru, inerent trăirii în spațiul carpato-danubiano-pontic.

1969

1969

1969

23 de minute, regia Alexandru Ispas

Ce se întâmplă: este 1969 și americanii (cică) aterizează pe Lună. Niște exploratori pre-puberi abandonează ImaginationLand-ul copilăriei (copilului universal) și se uită cu famiile lor cu tot la evenimentul televizat.

1969 e simpatic și are așa ceva mai multă grijă de texturi lumini și pamplezir vizual. Chestie foarte apreciabilă pozitiv. Ălalalt plus masiv este că nu-i mizerabilist, și nu cerșește lacrimi sau emoții din alea facile pentru plozi. Care sunt foarte just manevrați.

Cai putere

Cai putere

Cai putere

27 de minute, regia Daniel Sandu

Ce se întâmplă: bărbatul român autentic (cu burtă și bere și locuitor la bloc), mai exact 5 exemplare de bărbat român autentic, urcă o motocicletă pe scări. La modul ideal ar trebui să ajungă pân la etajul 10, dar ce să vezi, apar disensiunile.

Cumva filmul ăsta ar fi o verigă lipsă între Danieliuc pre ’89 și Jude. Fără de cinizmele și istericalele exacerbate ale ălorlalți doi dar cu niscaiva fler când intră în comedie. O comedie cam acră.

Colecția de arome

Colectia de arome

Colectia de arome

15 minute, regia Igor Cobileanski

Ce se întâmplă: un puști sărac lipit se duce cu tac’su pe un câmp. Ca să se bată cu alt plod, la fel de sărac.

Din toată tagma mizerabilist-realistă aborigenă, Cobileanski s-a salvat totdeauna prin poezie. Colecția de arome este un film brutal care funcționează emoțional și narativ foarte bine. De apreciat l-am apreciat, dar parcă ultimele două minute, cu prea multe empatii pentru personaje ar fi putut ca să lipsească.

Premiul competiției naționale, dacă nu mă înșel.

Excursie

Excursie

Excursie

19 minute, regia Adrian Sitaru

Ce se întâmplă: un fiu de bodiguard chiulește de la școală ca să se întâlnească de gradul trei cu niște extratereștri care (cică) au aterizat undeva prin țară.

Pur și simplu execelent. Sitaru rămâne auteur-ul meu favorit de scurtmetraje și modul în care se articulează tot tărăboiul este superb.

Mecanica nostalgică a întâmplărilor

Mecanica nostalgica a intamplarilor

Mecanica nostalgica a intamplarilor

30 de minute, Constantin Popescu

Ce se întâmplă: după ce face scandal pentru că papagalul lui nu mai are lumină de la mesh-ul de pe bloc un pensionar taciturn se duce cu o târfă în atașul de la motoclicletă și cu un handicapat tractat după ataș spre cimitir.

Nu-s fan Popescu (Apă și atât) dar ăsta e un film foarte ok. Sensibilos și viewer-friendly. Bine dozat ca personaje, filmat mult mai bine decât lung-metrajele alea (Portretul luptătorului… și Principii de viață) care m-au umplut de spume. Are un cevau de cinema nordic. Două probleme totuși am: 1) începutul care nu era în vreun fel necesar (dar care totuși nu-i chiar o burtă) cu plângerile la agențiile de publicitate apropos de discomforul papagalicesc pe care-l cauzează meșul și 2) de ce dracu’ e filmat în alb-negru? E fix genul de film care nu are nimic de câștigat din alb-negru.

Și băieții câteodată

Si baietii cateodata

Si baietii cateodata

17 minute, regia Matei Lucaci-Grunberg

Ce se întâmplă: pe platoul de filmare un protagonist (de telenovelă sau ceva similar) nu poate pentru ca să plângă. Deși personajul lui are toate motivele și toată echipa încearcă să-l ajute.

Excelentissim, eu am râs de m-am rupt și dacă stau bine să mă gândesc cred că este unul din puține filme la care râd mai mult la a doua vizionare (prima a fost la DaKino). Comedie foarte asumată și excelent manevrată. Fiecare personaj și fiecare replică sunt fix cum trebuie să fie. Nicio poticneală, niciun timp mort. Umor fresh, care face o schemă transparentă la atâta uz (ghimbușlucuri pe platoul de filmare) să fie 100% fresh.  Evident, premiul publicului s-a dus spre Mâine Bach, chestie care evident că mă umple de spume.

Tatăl nostru

Tatal nostru

Tatal nostru

8 minute, regia Sergiu Lupșe

Ce se întâmplă: la o margine de lan, două prostituate se conversează nu chiar amical.

Genul programului fiind comedie, s-a râs. Am râs și eu. Partea tristă este că tir-iste care cred că niște Tatăl nostru este util pentru șters păcatul suptului de pulă chiar există.  Uortuodoxie de baltă în toată splendoarea ei, aș zice eu.

 3 experimente

La Next au cam fost filme mai experimentale decât ar fi fost cazul. Nu-i musai un minus, dar să zicem că am ridicat din sprâncene de câteva ori.

Autism

Autism

Autism

12 minute, regia Alexandru Petru Bădeliță

Ce se întâmplă: un monteur se uită pe pereți.

Ca exercițu de imagine Autismul ăsta e foarte bine. Cadre mișto, ceva mood și un fetish cu mese de montat. Niște inspirație și talent există. Nu-s deloc de acord cu filmarea de monitoare în alb-negru, totuși.  Ca film ințeleg ce vrea să facă (redarea claustrării, interiorizare, etc), dar nu are suficientă forță cât să și reușească.

Catafalce

Catafalce

Catafalce

14 minute, regia Radu Constantin Vasile

Ce se întâmplă: un tip iese de la biserică, se vede cu o corporatistă. Se plimbă prin parc. El se duce acasă, se uită la un film cu DP și stă în pula goală pe canapea. Ea de fapt murise. El se duce din nou la biserică.

WFT. Nu pot să zic că l-am înțeles, nici ce vrea ca film nici ce vrea de la mine ca spectator. Este totuși primul scurtmetraj românesc de artă cu DP (citat de pe monitor, chestie care este ok atâta timp cât nu-i filmat în alb-negru) și e suficient de interesant cât să nu fie blamabil. Ceva vizualmente vorbind valabil ar avea, dar dialogurile sunt zerou și pare încă o prelucrare de mâna a cincia după misticizmele fanate ale lui Mircea Eliade.

Jurnal #2

Jurnal #2

Jurnal #2

16 minute, regizor Adina Pintilie

Ce se întâmplă: o doamnă vorbește la cameră despre tatăl ei și părul ei. După care își miroase părul, mâinile și mai miroase și fundul unui gigolo adormit pe un pat.

Oricât de experimental ar fi filmul experimental acilea avem de-a face cu un exercițiu sau cu o bucată din ceva. Frumos și stilizat și Peter Greenaway – style (deci recomandabil în special arhitecților) dar mult prea puțin.

 8 rateuri

Mdap, a fost și cu rateuri. Unele mai mari, altele mai mici.

And on He Walks

And on He Walks

And on He Walks

10 minute, regia Vehu Holech

Ce se întâmplă: o boarfă isterică  merge pe plajă făcându-l cu ou și cu oțet pe un pămpălău care nu-i crapă căpățâna de scroafă.

Vomă în stare pură. Festivalul Next ar trebui să-și aleagă mai cu bun-gust prietenii.

Copacul

Copacul

Copacul

13 minute, regia Mihai Sofronea

Ce se întâmplă: o femeie taie cu drujba un copac, un bărbat se spânzură de un copac.

Fără dialog, dar cu pretenții filmul ăsta este o glumă proastă și nimic mai mult.

Duminică

Duminica

Duminica

13 minute, regizor Sînziana Nicola

Ce se întâmplă: Un frate și o soră se suie în mașină ca să se ducă la spital unde moare cineva. Ea povestește cum au urmărit-o unii cu taxiul, el îi reproșează că nu l-a sunat pentru ajutor și că are gura prea mare pentru bine ei.

Actorii sunt ok, dar filmul e Prost pentru că mai multe chestii. E filmat mediocru și e lipit cu ciungă, cadrele nu se pupă deloc (nici ca traseu, nici ca lumină). Nu are subiect (ar fi avut două bune, faza pe care o povestește fata și faza de la spital), dar sunt ambele în afara filmului. Este un film atât de insignifiant în standardizarea lui de val nou încât uite de aia antipatizez eu profund Noul Val. Pentru că pune căcat în loc de subiect și scenariu dar se pretinde profund uman și universal valabil. Well, it ain’t.

Dry Bones

Dry Bones

Dry Bones

12 minute, regia Luiza Pârvu

Ce se întâmplă: o boschetară intră în casa unui schizofrenic.

Un film mort da capo al fine. Pur și simplu lipsit de puls. Asta în ciuda unor actori ok-ish și a unui scenariu destul de ofertant. M-am plictisit în 12 minute.

Free Cut

Free Cut

Free Cut

6 minute, regia Luca Istodor, Bogdan Teodorescu, George Ghiță

Ce se întâmplă: niște hipsteri se duc în pădure ca să spargă cu toporul un smartphone, o mașină de scris, niște flori și ceva haine.

Acesta este de fapt un videoclip care prin 1998 ar fi fost revoluționar pe Atomic TV. Ce caută în 2014 la un festival, asta este o întrebare bună.

Piano

Piano

Piano

20 de minute, regia Dorian Boguță

Ce se întâmplă: tocmai când el și ea reușiseră să reia futaiul stopat absurd de ea (telenovelistă cu texte penibile și deloc încântată de atenția pe care care el și-o concentrase pe o mamelă când ea de fapt își dorea altceva, recte limbi) apare, ca o boare, fostul ei. Dacă este fantomă sau nu, asta eu nu am înțeles.

Nu-mi plac filmele cu fantome în general și filmele cu personaje despre care nu întelegi dacă sunt sau nu fantome în mod special. Mai exact un film confuz la modul neinteresant.

Pretty Fly

Pretty Fly

Pretty Fly

6 minute, regia Ela Duca

Ce se întâmplă: o muscă se preumblă peste o trusă de machiaj și este atacată de o pisică.

Pe de-o parte îmi pare rău să fiu unsupportive, mai ales că animație se face foarte puțin pe la noi. Pe de-altă parte asta trebe zisă: musca aia are formă de pulă.

Quiara Ah!

Quiara ah!

Quiara ah!

17 minute, regia Eva Pervolovici

Ce se întâmplă: la un casting o actriță trebuie să joace din corp, nu din dialog durerea emoțională.

În general am un soft-spot pentru filmele Evei Pervolovici. Au ceva fetish și ceva trippy. Acilea nu-i cazul și nu-mi dau seama cât e din dezamăgirea mea și cât e, la modul obiectiv, din cauza filmului, dar mi s-a părut pur și simplu degeaba. Se poate să fiu eu injust, pentru că tematica actriței care suferă și-a regizorului care caută actrița perfectă pentru rol mi se pare sinistră și răsfăcută.

Acestea fiind zise eu aș extrage niște trenduri care nu-mi sunt toate simpatice:

  • plozi și iar plozi. Din fericire nu toate filmele sunt Mâine Bach, dar cred că se utilizează prea mult și prea mulți plozi.
  • ceva religie. Pe măsură ce uortodoxizarea avansează începe să se vadă asta și pe cinema. Din păcate nu toate scurtmetrajele românești o tratează la modul Tatăl nostru.
  • hei, uite că putem să facem și comedii care chiar să fie amuzante. Asta e foarte îmbucurător.
  • Adrian Titeni rules. Știam că-i bun pe actorie, dar l-am văzut pe generic la Sitaru (parcă) pe post de  scenarist
  • ah, filmatul în mașină. S-o dau poetic: filmatul în mașină face din film o bășină. Asta e ceva ce mă irită de la prima generație de nou val. E de căcat să filmezi în mașină și cu asta basta.
  • de bine, de rău, începem să avem niște femei la regie. Bine fetele, mai cu spor, mai cu tupeu. Rețetele este pentru bucătărie, nu pentru cinemau. Și momentul este tocmai bun pentru o tipă regizoare. Toată lumea se dă cu cururile de pământ că vai, nu avem destule femei regizor. Faceți filmele pe care vreți voi să le faceți, nu filmele pe care s-ar călca în picioare cititoarele de reviste glossy să le vadă.

Și pentru că uite, am utilizat catalogul de festival se mai cer făcute câteva observații:

  • este absolut fabulos modul în care cineaștii aborigeni, mai mari și mai mici, nu înțeleg că imdb-ul le este o unealtă utilă și poate fi un prieten și îl snobează. Juma din scurtmetrajele românești de la Next nu există pe imdb.
  • știu că Next-ul le este dedicat lui Cristi Nemescu (regizor) & Andrei Toncu (sunetist). Asta este un gest frumos. Dar să așteptăm să moară și un scenarist și o actriță în accident de mașină ca să includem scenaristul și distribuția în catalog? Eu aș zice să nu așteptăm și s-o ardem mai profi

Acestea fiind zise am rămas cu impresia că Nextul este o variație mult mai frumos ambalată și young-moviemaker-oriented de CineMaIubit.