Noaptea Caselor

Am mers la Noaptea Caselor cu așteptări scăzute dar a fost destul de fun și teribil de inutil.

Până la noaptea saloanelor de masaj mai sunt câteva luni deci ne mulțumim cu Noaptea Caselor. Care case? Nu alea de proprietate privată care sunt mereu în curs de demolare ci alea încă nedemolate în care au loc varii activități culturale.  Underground. Artistice. Hipsterice.

Pagina de FB a happening-ului listează 14 case de arte și moafte artistice. De unele nu auzisem vreodată (Interfon 77), pe altele mă tot gândeam că ar fi frumos să le văd (Casa de pe Chei, Casa jurnalistului).  Am pornit lipsit de orice chef dar am găsit anturaj și am vizitat 8 case. Plus un palat.

Primul stop a fost în cartier. Galeria IX, de la Aviatorilor. Un expozeu de poze alb-negru cu Bucureștiul (unele foarte bune, juma din ele absolut anonime, toate în alb-negru și făcute de cineva –un japonez cred- cu knowhow despre fotografie). Mai era ceva gen DJ-ială dar am stat puțin. Vreo 5 minute. Plecasem lipsit de orice fel de chef și consideram incursiunea în noaptea caselor ca pe o mică pauză dintr-o zi în care am oscilat între huzur și lehamite.

asta-i poza mea favorita din ce-am vazut

asta-i poza mea favorita din ce-am vazut

Al doilea stop ceva mai aproape de centru: Artskul, unde se hipsteriza la greu. Genul ăla de non-happening la care hipsterii bicicliști nu prea mai aveau unde-și lăsa bicicletele. Casa era frumoasa, cu o sobă memorabilă și cu ceva chestii scrise puchinos de mână pe file dintr-un defunct carnețel. Evident era DJ și era și un bar. Vag agreabil ca ambient dar cam pe atunci (să fi fost 10:45) mi-am dat seama că noaptea caselor este ca noaptea muzeelor doar că rezervată decât pentru hipsteri. OK, nu mă așteptam la mari acte de cultură. Next?

oare asta era expozitia

oare asta era expozitia

La The Can știam cum stau lucrurile deci m-am dus strict la bar și mi-am procurat vin roșu. Un vin roșu OK. Apoi am înțeles că trebuia să te sui în podul dublu-mansardat ca să vezi Pink Flamingos sau ca să ieși pe acoperișul casei. Am zis pas la asemenea alpinizme și am descoperit o curticică interioară complet absurdă și tocmai de aia șarmantă.

la mansarda expresionism german cu ventilator

la mansarda expresionism german cu ventilator

De Artidava nu auzisem vreodată dar s-a dovedit un loc extrem de mișto, cu curte interioară și cu niscaiva oameni mai interesați de Dj-iala de la etaj decât de pretenții artistice.  Nu înțeleg care era principalul ax cultural al stabilimentului dar aveau de vânzare niște rochițe. Și o lampă foarte hippie pe tavanul din living. Cumva mă simțeam într-un mediu Dacic. Nu pot explica exact de ce.

curtea interioara de la artidava

curtea interioara de la artidava

Am sărit peste ceva ce numai nume de casă nu avea (scrie despre tine*) și am mers la Toan ca să ne hrănim și trupește, nu doar culturalicește. Also, tre să admit că nivelul de cultură din astea 4 case a fost cam zero.

ma-genta va-genta

ma-genta va-genta

La Casa Lupu era ca la Muzeul Antipa în Noaptea Muzeelor. Multă lume, iar drame biciclistice. În fine nu înțeleg exact cum au ajuns la trei etaje dar ăștia cred că au fost primii cu inițiativa de-a face arte în spații private și apartamente și cumvă mă bucur să văd că le merge bine. Erau muzici și admit, se făcuseră eforturi ca locul să arate într-un fel festiv. Aveau o cameră cu foarte mult fum de discotecă în care două fete vorbeau despre “orice numai să nu iasă ponta” și eu aș fi vrut să pierd vreo juma de litru de lichid galben dar cozile la bude erau mai înspăimântătoare decât cozile de la baruri. Am procedat logic, m-am pus la coadă la bar doar ca să constat că nu au pe meniu vin roșu, deci m-am abținut de la alte alcoale.

camera cu mult fum. una din cele mai misto chestii ale noptii

camera cu mult fum. una din cele mai misto chestii ale noptii

Pân la Grădina Viitorului a fost un drum nu chiar scurt dar agreabil. Acilea a fost cel mai mișto pentru că era lume mai puțină și pentru că locul pe care-l știam încă de când era un maidan proaspăt cosit chiar arată într-un mare fel. Se dădea un documentar dar eram pe party mode nu în vreo pasă cinefilă. Ce mi-a plăcut a fost și deloc ignorabilul detaliu al transformării grădinii  în cinemau. Pur și simplu au pictat un ecran pe un calcan. Deci se poate.

Gradina Viitorului e chia rmisto

Gradina Viitorului e chiar misto

Nu aveau nici aici vin roșu deci la un moment dat am traversat pân la Casa Jurnalistului unde evident era paranghelie cu manele în subsol și destul de multă lume care arăta nițel cam pătrunsă de propriile importanțe prin grădină. Ăia de la petrecerea chiar păreau a se distra, dar nu am stat decât pentru achiziționarea unui pahar de vin.  Ce organizaseră era un expozeu de poze răspândite prin curte care chiar erau mișto. M-am uitat la ele, simțindu-mă ceva mai proletar decât de obicei. Apoi am plecat cu paharul de vin cu tot. înapoi la Grădina Viitorului unde am ajuns într-o pasă mai panseristă, deci am lansat o paralelă sublim de injustă între moaftele cu costum popular ale doamnelor din interbelic și moaftele maneliste ale hipsterimii de la începutul de mizeriu trei. Apropierea de pulime. #fandacsie.

manele.

manele.

Din acest punct lucrurile erau destul de clare. Trebuia ajuns și la Carol 53 și la The Habbit și la Palatul Camerei de comerț.

de pe drum

de pe drum

Am purces deci înspre Carol 53 unde era un jam session din ăla la grămadă muzicală. Locul ca de obicei, lumea ca de obicei, atmosfera ca de obicei. Ce era diferit era muzica și ăsta e cel mai mișto jam session oraganizat de poetrip & co la care am ajuns eu. Mâine ar trebui să investighez cine era tipu cu alură de skater care făcea rock. Dacă-și mai aduce careva aminte. Era destul de noapte încât discuțiile dintr-un colț al curții ajunseseră la inveitabilul “tu faci sex anal?”  urlat peste juma de bulevard și toată terasa. Persoana interogată sau  n-a răspuns sau a răspuns în șoaptă astfel încât restul lumii din terasă nu a aflat răspunsul.

la bar

la bar

mural in progress la Carol 53

mural in progress la Carol 53

Dezbaterea despre ce și cum să facem în continuare era bruiată de o altă casă, Colivia sau Coliva, care era în apropiere. Și de faptul că The Habbit era de fapt Rehab și nu era party-ul din Camera de Comerț ci un bar de prin centrul vechi. Oricum am fost de-a dreptul dacici în fermitatea cu care am păstrat programul, deci ne-am purces spre Palat. La Rehab oricum se făcea afterhours, sau cel puțin așa părea situația.

si inca un etaj

si inca un etaj

La Palatul Camerei de Comerț era party Marlboro. Fandacsie din aia pe bază de invitații. Chestiile pe care le-aș fi revăzut din line-up ( Șuie  Paparude & Ok Corral) deja se terminaseră și cumva m-am deprimat pentru că palatul ăla plin de puștime și proto-hipsterime (entități corporatiste foarte tinere, cu două picioare și destul alcool în sânge cât să meargă în patru labe) mi-a adus aminte de Vooruit. După întristare a urmat niște îngrijorare serioasă. La etajul trei duduiau podelele mai ceva ca-n 1977 și DJ-ul făcea ibițaizme cu ăia, de-i mai punea să și sară în sus. Sinistru, periculos și neigienic. Also, prețuri destul de gonflate la baruri. Cred că am stat cât să pup o fată, salut doi prieteni și atât.

aer decat la balcon

aer decat la balcon

Asta fu Noaptea caselor. O ocazie de șobolănelă hipsters only printre locuri pe care probabil  unii dintre ei le frecventează și în restul anului. Also, ocazie de testat locuri noi (pentru mine) și cum să zic, chiar fun. Dar teribil de degeaba. Ca majoritatea lucrurilor mișto pe care le facem în viață, de altfel.

si baloane sidefii care mai pocneau din minut in minut.

si baloane sidefii care mai pocneau din minut in minut.

*Asta cu scrie despre tine numai bine nu-mi sună. Oricum absolut toata literatură română nouă fix asta este. O masturbare a unora care nu pot să scrie decât despre ei. Eu aș zice că ar fi mult mai bun un scrie despre altcineva, că despre ei au tot scris varii specimene.

bucatarie de vara cu amplasament uber-urban

bucatarie de vara cu amplasament uber-urban

art

art