Otto Barbaru încă un debut românesc care nu promite multe

Otto Barbaru (sau barbaruL? greu de zis că nu există pe imdb) este un film cu adolescent punkist care nu reușește să aibă nici puls nici traumă, nici punkăreală

Otto Barbaru (aka Otto the Barbarian) a avut premiera mondială la Sarajevo, festivalul de film care o să-l samplez online zilele astea. Să zicem că n-am debutat inspirat degustarea online, dar nah, am fost curios că de acest film eu auzisem fooarte vag și era un film românesc cu punkiști.

Bună ideea: adolescentul Otto (Marc Titieni) face ca toți dracii cu ai lui și cu prietenii. E izbit de faptul că Laura (Ioana Bugarin), gagică-sa, s-a sinucis. Are o relație de doliu la comun în egală măsură credibilă și dubioasă cu Mirela (Ioana Flora), mama sinucisei. După el bălește o prietenă de-a Laurei. De aici se puteau scrie vreo 7 scenarii bune.

Nu-i cazul. Scenariul bagă balast: Otto este punker (deși nimeni nu pare a ști prea multe despre punk și punkiști din toată echipa filmului), există un bunic (Constantin Drăgănescu)cu demență senilă (ca să aibe și protagonistul relație plină de emoție cu cineva din familie? sau ca să bifăm mai multe nefericiri?),  intervine protecția copilului (ca să investigheze sinuciderea, chestie care am dubii masive că se întâmplă în viața reală dar hei, Iulian Postelnicu, un plus cert), se face abuz de flashbackuri cu moarta și de el uitându-se la video cu moarta.

Scenariul fiind această varză prolapsată în enjpe direcții singurele chestii valide sunt actorii secundari (nu musai personajele, și alea schematic scrise și prost amplasate- Postelnicu și Flora sunt excelenți, Titieni -pere și Mihaela Sîrbu se descurcă admirabil în micro-roluri) niște cadre (la imagine Ana Drăghici) și cred că muzica nu-i deloc rea (și deloc punk viguros).

Marea problemă, mult mai nașpa decât toate burțile și lipsa de focus este efectiv lipsa unui protagonist.

Otto pare un pretext care nu o interesează în mod special pe Ruxandra Ghițescu, deși ea l-a scris și ea l-a regizat cu punkerul ăsta ca protagonist. Titieni JR nu-i nici nici prea-prea nici foarte-foarte, dar având în vedere că cineva i-a făcut această ikebană de prostituat berlinez (sau de june din Dorohoi ajuns odată la Sunwaves sau de emo din Chechenia) în cap mi s-ar părea nedrept să-l consider că a debutat în rol principal într-un lung-metraj. Simplul fapt că reușește să nu cadă  în penibil poate fi catalogat drept triumf. Are un personaj de adolescent generic, cu revolte violente generice. Nici sinucisa nu-i mai mult decât o tinerică cu tulburelu la căpuț generică. Dacă pe Otto faptul că este muzician punk nu-l face cu absolut nimic mai interesant nici pe Laura faptul că s-a spânzurat nu o face cu nimic  mai interesantă.

Dacă n-aș fi văzut toate cele 111 minute burtoase din filmul acesta aș fi zis că este un debut și este vorba de o lipsă de focus. Dar nu-i asta. E dezinteres din ăla tipic românesc de final de anii 90, filme făcute ”cu asta și asta că așa se face” dar zero implicare (fie ea intelectuală, emoțională sau narativă).  Poate vreți un trailer? Nu există.