Parazitu coreean: lupta de clasă între clasele de jos

Parazitu coreean este brici: o tragedie camuflată în dramă despre un parazit și familia lui care cauzează tragedii altora, fără să aibă vreo intenție în acest sens dar și fără să învețe nimica din toate cele care se vor întâmpla.

Să zici despre Parazitu ca că ar fi satiră socială este ca atunci când etichetezi Moartea domnului Lăzărescu drept comedie neagră: te identifică instant drept puțoi cu insuficiente instrumente  pentru inteles lumea reală și cum ajunge ea pe film în funcție de ”specific local”.  De la JSA încoace am tot avut vreo 20 de ani cât să înțelegem modul corean de-a face grimase și ghimbușlucuri grotești peste momente de hardcoreală. Și nu trebe să ai nobel ca să accepți că asta nu-i nici satiră, nici dramedie, nici râsu-plânsu balcanic (deși ăsta ar fi cel mai apropiat punct de racord). Este un mod de-a face film și de-a oferi o perspectivă detașată asupra unor momente pe care viața le are dar filmele vestice le taie și pun peste ele viori (plângeți târfelor) sau râsete înregistrate în studio ( râdeți boilor, că e atât de amuzant încât fără laughtrack nici n-ați ști că este amuzant). Uneori, în cele mai nasoale momente de violențe sau dezastre emoționale sau suspans solid HOPAAA intră și penibilul în viață și în cadru. Asta nu duce la nicio satiră. Nici avortul anal Okja nu face din Parasite satiră în vreun fel. Și aia a fost singura data când se poate argumenta că Bong Joon Ho a încercat să facă satiră.

Parazitu este un film despre lupta din interiorul unei clase sociale, nu despre lupta de clasă. Niște pulime elimină altă pulime deja anagajată de bogătani pentru ca să aibă acces la statusul de pulime spălată. Paradoxul este că de fapt tot put, oricât s-ar spăla și decima între ei pentru onorul de-a fi sclavi ai bogătanilor. Pulimea nespălată este vivace și inventivă, pulimea pe care o vor înlocui este adormită și mulțumită de sine, bogătanii sunt niște cretini creduli disperați de  aparențe. De fapt și de drept în filmul ăsta toată lumea se preface că este cine și cum nu este. Mai puțin bogătanii care de fapt nu prea mai au nimica în spatele măștilor.

Paraziții nu-și omoară gazda, pentru că nu mai au ce mânca. Sau na, paraziții superiori ajung simbionți (și complici) ai gazdei. Gazdele fiind incapabile să gestioneze ditai căsoiu (e ceva în viloiul ăsta palațial și-n spațialitatea lui și-n limbajul morse care pe mine m-au dus cu gândul la Brussolo) servitorii sunt simbionți. Apropos de gestiune și control, Parazitu este în egală măsură despre lupta dintr-o clasă socială și despre imposibilitatea controlului. Nimeni, nici de la subsolul anti-atomic, nici de la demisol-ul inundabil nici de la parterul ultra-lux nu are control real. Nu doar în ce privește planurile (de îmbogățire rapidă, de vacanță cu cortul, de ascunzis) ci și în ce privește un element care aproape că ține de destin și intră în poveste odată cu o piatră a bunăstării.

Și frisonul ăsta aproximativ mistic adus de piatră și dus frumos și subtil prin tot filmul  devine tragedie din aia greacă. Pentru că destinul scris pentru personaje e prea absurd și prea abject. Și fix de aia s-a și născut tragedia, ca să pună un sens mistic în absurd și în abjecție. Genul programului este tragedie în care nu moare toată lumea și din care finalmente personajele care supraviețuiesc nu au înțeles nimic. De ce n-au înțeles? pentru că capitalism ar fi un răspuns. Nu musai singurul corect.

Scenariul lui Bong Joon Ho conturează o lume foarte capitalistă în care problema fundamentală este disperarea după urcarea pe scara socială a sărăcimii disperate de idealuri găunoase ulra-capitaliste și incapabile de o minimă coeziune cu ăilalți săraci. Nu dialogul despre cum miros oamenii care merg cu metroul este genial ci tot fitilul despre miros, exploatat splendid pe film. Face din secvența de sex pe canapea cu copilul în cort și paraziții sub masă unul din cele mai naturaliste (dar aseptice) momente din cinema-ul recent. suspans + erotică egal capodoperă, doar că sub masă nu-i o bombă clasică, că totuși nu suntem la Hitchcock.

Să pui rapid pe zona de cinemau politic este mult mai safe dar Parasite nu-i deloc Jocker. Nu doar că are fitile, dar le și aprinde. Și lasă lucruruile ocazional să explodeze , ocazional să se stingă, ocazional să implodeze. Jocker nu era capabil de asta, aseptizat de studiou și regizat de un semidoct. Parazitu este un film de dreapta că altfel nu le-ar fi plăcut la toți gauche-caviariștii. Să fim onești, ultima problemă a sărăciumii parazitare din filmul ăsta sunt bogătanii. Problemele lor încep de la mi-se-cuvenitism și se tremină la incapacitatea de a-și reajusta și idealurile și moralurile după impactul cu hoiturile rezultate din propriile lor acțiuni.

Au omorât, dar măcar erau dispuși să muncească. Nu-i chiar un mesaj stângist, nu?

Cel mai bun film despre miros de la The Perfume încoace. Și e chiar mai bun decât perfume.

apropos