Performance

Violent, tripat și sexualizat, Performance este unul din filmele care au făcut istorie undeground.

În Londra un thug (James Fox) o duce bine. Hiper-violent, fox boxer și deloc sensibil la problemele ălora din jur, Chase își vede apartamentul devastat, viața primejduită și fața șifonată ca urmare a unei complicații care se soldează cu niște hoituri. Și uite așa Chase cel eficient devine o liabilitate pentru organizație și o ia la sănătoasa.

PERFORMANCE

PERFORMANCE

Nu până prea departe, ci până într-un fuckpad cam decrepit, cu decoruri decadent orientale cum le plăceau hipioților (rockerii, whtvr) vremii. Unde se experimentează cu droage și cu identitatea sexuală. Că identitatea morală îi e clară din start și filmul e mult prea COOL cât să fie capabil de personaje cu prea multe profunzimi și de nuanțe/evoluții moral mentale. Enfin, în epocă se dădeau ciupercuțe, tripulețe și gata, se considera problemul încheiat.

Performance

Performance

Acuma Performance e un film extrem de intituitiv din regie (Donald Cammell & Nicolas Roeg) și foarte frumos rezonat estetic. E film cult pentru că face niște chestii foarte evidente, care nu se prea făcuseră pân atunci. Cel puțin nu la modul ăsta:

– Dă un (RE)start foarte bun și coroziv filmului cu mafioți & smardeiași. E momentul cinematogarfic în care apare un  nou gen de filme cu mafioți: uber-violent, mega-stylish, de o senzualitate cinică și mustind de nihilisme. Filiera/ filonul va fi continuat de alde Martin Scorsese (Casino ar puncta cel mai bine, că e și cel mai stylish) Jonathan Glazer (Sexy Beast, care sincer mi-e detestabil) și mai ales Guy Ritchie (Revolver, de fapt și de drept singurul film care chiar poate fi pus fix lângă Performance).

Performance

Performance

– Se dă cu queer cinema și-o face în mod paradoxal foarte demonstrativ dar deloc gratuit.  Erotizarea deloc latentă se face în mod primordial din imagine, treabă care e suficient de bine făcută cât să treacă mizele verbale (și mdap, ca discursuri chestiile alea despre masculin/feminin erau common place în transgresivitățile epocii și acuma sunt fanate)

Performance

Performance

– Are în rol destul de memorabil un roakăr de calibru maxim, recte Mick Jagger. Care sincer să fiu, e destul de bine în rol.

Performance

Performance

– Are droage în el și nu-s droagele care ucid din filmele de mainstream. Sunt droagele care subliniază impresiile de superioritate și alteritate unor personaje deja destul de transgrasive. Sunt pur și simplu droguri și consumatori de droguri fără lăbăreala discursurilor anti- și fără de maimuțeala discursurilor pro-. Asta este o chestiune extrem de pozitivă și extrem de rară prin cinemau.

PERFORMANCE

PERFORMANCE

Pentru vremea lui, cu glam rock în spasme și idologii experimentaliste pe val Performance e cumva comparabil cu Spring Breakers.  Au ambele rezonuri în primul rând estetice, dau cu mult glam, și totuși captează al dracu de bine spiritul vremilor.