Picture perfect: A Pigeon Sat in the Basement

Doua filme de pus la Picture Perfect se dau azi la Elvira Popescu. De neratat și capodopera lui Andersson și expozeul despre subsoluri austriece al lui Seidl.

Nu credeam să ajung să înghesui 2 filme Picture Perfect într-un singur post, dar programul scurtisssimei retrospective TIFF la Institutul Francez o cere. Pentru că de la 18:00 se dă pe ecran mare A Pigeon Sat on a Branch Reflecting on Existence (aka En duva satt på en gren och funderade på tillvaron sau mai pe scurt APSOABROE) al lui Roy Andersson și după aceea, la orele 22:00 urmează Im Keller, aka In the Basement al lui Ulrich Seidl. Două must-see absolute, pe care le-am ratat la Festivalul de Film Experimental din iarnă și pe care mi-am dorit din străfundurile ființei să le văd prin cinema. Pentru că sunt ambele Cinema impecabil și memorabil.

picture perfect tablou da dreptu

picture perfect tablou da dreptu

Cum să zic, A Pigeon… mi-a adus aminte că Cinema-ul se scrie cu majusculă și că un film poate fi un miracol complet. Sau un cluster-fuck de miracole mai micuțe, perfect juxtapuse cât să cauzeze și mai mult miraculos cinematogarfic. Cu Im Keller nenea Seidl reamintește deloc discret că viața bate oricând filmul până se cacă pe el, cu ficțiunea lui cu tot.

si maimuta ce facea tot urla

si maimuta ce facea tot urla

Porumbelul care cugetă este un eseu compus din tablouri (cadre-secvență fixe, zero mișcare de cameră, zero montaj în secvență) despre om și umanitate. Și absurdul sec a tot și toate. Triunghilabil cu alde Monty Python și Cremaster-uri și ceva fundamental nordic, gen operele de cinema ale fraților Aki, Mika și Kaki Kaurismaki,  filmul ăsta este atât de capodopericos încât nici măcar scevența de flashback care mai e și muzicală pe deasupra nu-i discutabilă (cum sunt flashbackurile în general) sau detestabilă (cum sunt muzicalurile).

si toti sunt asa, morti vii grotesti si halucinati

si toti sunt asa, morti vii grotesti si halucinati

Ce se întâmplă pur și simplu nu contează, pentru că de fapt nu se întâmplă decât talmeș-balmeșul vieții, servit cu un panache de absurd sublim și personaje atât de fucked-up și atât de gotesc-vampiresc-caricaturale încât Porumbelul ar fi funcționat din preaplin ca desen animat dar e sublim tocmai pentru că nu este animație.

dansul dansul e normal la gabaritul meu

dansul dansul e normal la gabaritul meu

Genul de film care apare odată la câțiva ani la câteva mii de filme, iar eu am reflectat la cum se revendică de fapt Mathew Barney de la Jacques Tati și cum de fapt oricât s-ar revendica de la Monty Python toate fazele din Little Brittain  sunt tragedia oribilității cotidiene. Sincer, sper să văd măcar 3-4 filme aproape la fel de bune ca A Pigeon… anul ăsta, dar mă cam îndoiesc.

fratii petreush ai Suediei

fratii petreush ai Suediei

si pentru ca nisipuri si Songs from theSecond Floor

si pentru ca nisipuri si Songs from theSecond Floor

Im Keller este noul eseu-expozeu despre Austria lui natală pe care Ulrich Seidl îl propune, ca documentar(ist). Faza e simplă: ce fac la ei în subsol austriecii atunci când nu-l folosesc pentru depozitat copii de futut. Ei bine, fac al dreacu de multe chestii bolnave. Genial de bolnave. Pe care Seidl le filmează cu minimalizmul lui frust, aseptic și perfect. O singură mișcare de cameră (pe urmele unui membru de fanfară cu lederhosen și fetish pentru Adolph), o tonă de vorbărie uluitor de tembelă, ceva futai (dap, Seidl filmează hard) și mai ales o serie de idei/hobby-uri/fantazme capabile să facă orice din orice piele de spectator piele de găină. Fix cum ăi șade bine unui film, atât de perfcet calibrat din vizual încât toate cuvintele sunt fooooarte foarte de prisos. amuzante, debile, dar mereu parcă în plus față de cadrele alea sublim de reci și milimetric etalate.

la subsol curvasarie

la subsol curvasarie

la subsol spalatorie

la subsol spalatorie

la subsol barmanie

la subsol barmanie

la subsol vânătorie

la subsol vânătorie