Quod Erat Demonstrandum

Quod Erat Demonstrandum este un film cam bun. Care depășește din scenariu și actorie marele handicap al fandacsiilor filmatului în alb-negru.

Am avut rețineri apropos de Quod Erat Demonstrandum. Adică iară comunism… și atât de snob cât să fie filmat în alb-negru. Dar l-am văzut și mi-a cam plăcut. Chiar destul de mult.

Prin Bucureștiul 80ist un matematician (Sorin Leoveanu) se gândește să-și mai publice afară încă o lucrare din aia matematic vorbind genială. DAR e Epoca de Aur și mai avem de-a face și cu securitatea și cu soția (Ofelia Popii) celui mai bun prieten care vrea să se extragă legal din Românica cea multi-lateral dezvoltată. Deci matematicianul nostru trebuie să fie multilateral spionat de securiști (ăia care au disparut ca prin farmec după revoluție).

Quod erat demonstrandum

Quod erat demonstrandum

Băiatul o cam iubește pe viitoarea emigrată, dar prost nu este. Și nici pionul securității (Dorian Boguță), un nene cu curul plimbat prin afara granițelor care le dă cu subsemnatul nu poate să fie credibil ca amic onest… Madama, matematiciană și dumneaei, are destule pe cap: un tată bolnav, un plod care s-a apucat de deloc toleratul obicei al fumatului și un securist mereu atent la detaliile necesare unui strâns cu ușa la modul metaforic.

Quod erat demonstrandum

Quod erat demonstrandum

Chestiile foarte bune apropos de QED nu sunt puține. Andrei Gruzsnickzki are un scenariu bun și face din regie niște suspansuri morale (și nu numai) și ceva atmosfere demne de un mediu atât de familiar și atât de opresiv. Mai are și inspirația de-a fi multilateral dezvoltat din personaje. Fiecare are problemele lui, plus timpul necesar pentru a exista ca personaj credibil, iar la intersecția matematicilor nepublicate cu securistul neavansat și femeia nedemnă de  statutul de Membru al Partidul Comunist Român, QED se fofilează drept la țintă, în inima românească a întunericurilor individuale.

Dacă n-ar fi moafta aia cu imaginea alb-negru (Vivi Drăgan Vasile) și filmul ăsta nu ar fi atât de polon-izat ca un film polonez de prin 1969, probabil mi-ar fi plăcut altfel. Dar imaginea taie mult din orice fel de implicare și distanțează toate necazurile personajelor și toată munca (asiduă aș zice) a scenografilor.  

Quod erat demonstrandum

Quod erat demonstrandum

Ce rămâne memorabil este un joc actoricesc bun (și FFS, unitar, toată lumea joacă în același registru, chiar și Tora Vasilescu, ca să nu zic că Florin Piersic Jr face un rol suspect de bun și credibil, cum n-a mai făcut de pe la Gruber încoace!). Plus atmosfera apăsătoare, de-a dreptul insidioasă. La care nu, alb-negrul nu contribuie deloc.

La mine în sensibilitățile apropos de cinemau mioritic recent, QED ar fi cam la egalitate cu  Poziția Copilului. Ba chiar nițel deasupra, pentru că are niște cadre și opțiuni estetice cumva mai valabile.

 *

Încă un review, destul de pozitiv, de la hollywood reporter.