Splatter = fun excelentissim, cum numai Olaf Iteenbach poate face. Trash cinema delicios cu the <<Olaf touch>>
Asasini + bordel + canibalism + zombies + bloodbath +demons + MACHETE MIDGET + BDSM + vomit + guns = trash gem cum nu credeam să mai văd vreodată de la Ittenbach. Nu de alta, dar el cu gura lui zisese că se retrage din cinemau. Din lipsă de fonduri. După proiecția singurului film de O.I. pe care l-am văzut pe ecran mare. Dard Divorce. Altă capodoperă hardcoristă și teutonică.
Dar iaca O.I. nu s-a retras, ba chiar a mai făcut cinci filme din 2007 încoace. Și, slavă cerurilor și anchlusului, n-a învățat să mai regizeze și nu s-a dat pe arthouse. Savage Love este exact cum trebuie să fie un film de Olaf Ittenbach: senzualmente dubios, lipsit de orice logică, fetishizant când vine vorba de cheap GORE (shitloads of cheap gore, ca sa fim mai exacți).
Deci povestea ( a se citi pretextul): o vrăjitoare (neagră!? WTF, suntem touși în Germania medievală, gotta LOVE Olaf pentru absurdități din astea) este tăiată în două. Ceea ce, dat fiind că suntem pe tărâmuri olafiene este un număr destul de mic de bodyparts. Dar ea chiar era posedată de diavol și gata, suntem în ziua de azi și un asasin în curu gol face șpagatul. Probabil Olaf vrea și el premiu la Cannes sau poate o avea el ceva mai intim de zis. WHTVR. După care ați asasini (sau tâmpiți) se duc la un bordel. Ca să se fută și ca să se drogheze. + ca să moară. Un grup de punkeri se duc pe malul unui lac ca să se fută și ca să bea vin la pet. + ca să moară.
Acu, cinefil și filmolog și alea alea fiind trebe să remarc niște rapeluri parțial asumante și ceva referințe cinematografice inquietante. Deci Olaf Ittenbach se poziționează neașteptat între Jesus Franco (cel cu vampiroace în voaluri transparente și vulva goală care se plimbă pe lângă ruine de castele și mult nonsens) și John Thompson (neamț și el, specialist în GGG-uri care duc pornografia și mai aproape de ultimele ei consecințe). Dar aruncă planuri în mod clar ovaționale spre seria B italianăa optzecistă și înspre David Lynch.
Incapabil de senzualizme când vine vorba de femei (una are 7 țâțe dar toate defecte, restul sunt prea grase și bătrâne și prea imigrante ieftine, bătrâne și grase) O.I. bifează (dubios din nou) imaginarul machist al deceniuluiilor 8 &9 dar are și inspirația erotică divină de-a pune un MIDGET în film.
Chestie și mai notabilă este faptul că midgetul nu se pierde prin revărsarea de sânge și avalanșa de amputări.
Act like Hell, you hellish midget!
Abdomen scăldat în sânge. De apreciat (pozitiv?) că Ittenbach nu-și lasă la bustul gol decât actorii cu abdomen pătrățos.
E un bloodbath din ăla superb, ieftin și autentic.
Moment glorios: machete midget VS cannibal chief. 10x, Olaf. I really really needed to see that.
Look at the puny scared midget! So wonderful!
Ăsta e unchiu fester varianta germană de est. Nici el nici alți câțiva actori nu au fost anunțați că este un film cu doar câteva momente asumat umoristice, ei erau convinși probabil că joacă în Pippi Longstokins, varianta gore comedy.
Par examplu de moment umoristic: negrul tot alunecă pe o grămadă de hoituri. E ca la Stan & Bran dar cu un negru și cu hoituri în loc de plăcinte. Burlesque, indeed.
Și midgetul care se înfruptă cu mânuțele lui dintr-o inimioară…
Și un moment foarte romeroian, pe care O.I. îl tot bifează prin filmele lui.
La un moment dat am suspectat că preotul cu arme ar fi ăla care făcea șpagatu la curu gol dar nu am vreo certitudine în acest sens. 
Gore din ăla frumos. făcut din mână, nu din mouse. YUM YUM YUM. 
Un pitic, un topor și un topor înfipt în cur. Transgresiv. 
Admit, acesta a fost un moment de prost gust când Ittenbach a încercat să fie prea Rodriguez.
Prostituate demonice care eviscerează rackeți.
Punkeri beți care înjunghie în spate zombie ieșiți din lac.
Un rapel spre Fulci&co (ah, Bruno Mattei, care era și el la fel de superb și de netalentat ca Ittenbach).
Am zzis că Savage Love este un film foarte lynch-ensque, da? Să aducem și dovezi în acest sens.
