Scrisoare deschisă către claudiu bleonț

Nu-mi place să le scriu  actorilor și mai ales nu pseudo-actorilor. Deci, ce-aș putea scrie într-o scrisoare deschisă către Claudiu Bleonț?

 

Scrisoare deschisă către Claudiu Bleonț:

Dacă nu aș fi văzut Brâncuși din cur, pardon  din eternitate, nu m-aș fi gândit vreodată să scriu 1) scrisori deschise și 2) scrisori deschise către oportuniști care se pretind a fi actori,  dar nu sunt absolut deloc  actori. Sau, în mod clar, nu actori de cinema.  Dar iaca oroarea a avut loc și, după ce ratasem la mustață alelalte două filme ale lui Adrian Popovici, am avut neșansa de a-l vedea fix pe Brâncuși… din eternitate. Puncte-punctele nu-mi aparțin. Nici scenariul ratat și penibil al filmului nu-mi aparține.  Nici regia perimată, demnă de filme tv de prin RDG, cca 1975. Evident, Claudiu Bleonț, nu-ti aparțin nici ție. Tu de fapt și de drept nu au ai făcut decât să joci absolut jegos un rol scris cu curul, nu cu mâna. Îmi vreau banii înapoi de la tine, nu vrea să te jelească toate găinile semidocte care te aplaudă pe la teatru. La cât de plin de materii fecale te-ai dovedit prin rolul din Brâncuși în eternitate nu cred că există vreo  reacție exagerată.

De ce te-aș ofensa fix pe tine, oh, claudiu blonț (cu minuscule, că majuscule nu meriți)  dintr-un film care este prost în momentele lui bune și de căcat în majoritatea timpului? Pentru că mai multe chestii:

  • Ești ăla mai cu ștaif actor din distribuție și joci cel mai prost. De-a dreptul JEGOS. Nu, faptul că nu ți-ai scris singur personajul nu este DELOC o scuză. Comparabil cu prestația ta abjectă, Alex Potocean este Laurence Olivier și Ioan Andrei Ionescu este Burt Lancaster. Femeile alea distribuite la modul abject de misogin prin film ca să aibă și personajele masculine ce penetra cu phalusurile lor sunt oricare din ele mai talentate ca actori decât ești tu. Și da, oricare actriță ar fi fost mai convingătoare ca Milarepa. Cum o fi să fii cea mai penală janghină dintr-un film și să fii și cea mai bine plătită? Bănuiesc că plăcut și deloc deranjant. Mai  ales că
  • Dintre toți actorii ești singurul care-ar fi avut status-ul și faima necesare ca să schimbi ceva. Ca să faci ca Brâncuși… din eternitate să nu fie Brâncuși din cur. Chestia este că judecând fix după ce se vede pe ecran (și la cinema altceva nu contează absolut deloc, asta ca subliniere în caz că n-ai aflat pentru că nu te interesează ce înseamnă filmul, decât banii din film) personajul tău și actoria de vodevil din Tecuci sunt cele mai vomate verze din tot filmul. Dacă ai fi avut un pic de demnitate umană și măcar un dram de onoare, ai fi zis pas la un rol care parazitează ca o căpușă un scenariu deja prost. DAR NU, marele claudiu bleonț (da te-am scris din nou fără majuscule,  dar la cât m-au exasperat filmul în general și prestația ta actoricească în special altceva nu meriți) a semnat un contract, a luat niște banii și a hidrocefalizat din actorie un personaj care oricum nu avea ce căuta într-un film despre Brâncuși.
  • Există o scuză pentru rolul tău și mai ales pentru ce-ai făcut din el? Caz în care există azile și nu primești plăți pentru roluri abjecte. Am vaga impresie că nu, altfel nu te ducea capul să-ți expui pe toți pereții prin emisiuni de scandal monden viața și carieră. Dar ai făcut-o și te crezi actor. Poate ești actor de teatru. La un moment se putea spune că ai fost actor de film dar,
  • NU mai ești actor de film, nu ai ce căuta în raza unei camere de filmat, ar trebui să îți fie interzis să te aproprii la mai puțin de 100 de metri de o cameră de filmat. De orice fel ar fi ea. Ciu-ciu can-can-uri. Nu meriți. Ai avut poate șansa nemeritată de-a lucra cu doi regizori de film (care pe atunci erau) capabili. Dar de la pas în doi au trecut decenii și nici Un ete inoubliable nu-i chiar de ieri. Singurele roluri pe care le-ai meritat din ultimul deceniu sunt în Dracula 3 și în Return of the Living Dead. Filme suficient de proaste încât clowneriile tale de mâna a 5a să fie abisal de amuzante. În Brâncuși ai primit practic un rol pe care aproape orice alt actor l-ar fi scos la liman mai puțin scârbos. Tu n-ai încercat NIMIC. Ai hăhait  mai ceva ca o clonă de Leana din Vacanța Mare, dar e ok, cine să-ți zică ție, mare actor că joci atât de jenant? Uite că nimeni din aplaudacii de la spectacole, nimeni din lumea ta bună. Ți-o zic eu. Sunt un nimeni, dar sunt mai mulți ca mine. Nu ai fost chiar o prezență discretă în ultimii anii, nu?
  • Când am zis că-mi vreau banii înapoi nu m-am referit la fix cele 0.07 centime care ar rezulta din raportul între taxele pe care le plătesc eu și cât reprezintă bugetul alocat din CNC rateului ăsta de film și raportat din nou la ăia 125 de spectatori care or să plătească să-l vadă. Ce vreau să faci, ca scuze și mostră de demnitate și standard actoricesc este să-ți donezi integral plata pentru schimonoselile cretine din Brăncuși… din eternitate. Unui teatru de provincie. Sau oricărui alt actor din distribuția filmului ăsta care nu ar fi fost bun în lipsa ta dar care este de asbolut tot căcatul fix din cauza prezenței tale.
  • În caz că nu ți-ai obosit prea tare neuronii teatrali: rolul ăla mizer care ți-a fost înmânat era al unui mare învățat tibetan și trebuia să unească cumva (într-un scenariu prost) un sculptor victimă a comunismului și pe Brâncuși cel genial. Glumițele de revelion la autobaza frentari și fețele de curcă  luată la șuturi pe care le abordezi  și arborezi nu au făcut decât să-și bată joc de 1) Milarepa 2) Brâncuși (de care-și bate joc și Adrian Popovici,pentru că ce să vezi e cel puțin la fel de netalentat ca tine) 3) amărâții ăia care-au făcut închisoare în timpul comunismului 4) absolut oricine vede rahatul ăsta de film și 5) banii publici care numai pe prestații non-actoricești ca asta nu ar trebui cheltuiți.

 

Atât.