Scurtmetraj românesc: reguli nescrise

Având în vedere calitatea (abjectă a) ultimului calup de scurtmetraje văzut aseară s-ar crede că oricine poate face scurtmetraj românesc. Nimic mai greșit.

Să presupunem că un scurtmetraj românesc este un film făcut de un tânăr/o tânără care chiar vrea să facă film și are nevoie de o carte de vizită festivalieră. Să mai presupunem că un regizor de scurtmetraj are sub 25 de ani (e penibil să debutezi în scurtmetraj pe la 30-40, PLM) și că are pe lângă elanul/ entuziasmul specifice vârstei și bun-simț. Dar că nu are prea multă experiență de viață și aproximativ deloc experiență de cinemau.

De făcut, poa să facă aproape orice, dar ce să vezi extrem de mulți regizori de scurt-metraje se împleticesc penibil în niște zone în care nu au ce căuta. Undeva între ce-i învață faculatea, ce cred ei că fac, și ce iese pe ecran, se întâmplă niște accidente regretabile. Mai ales pentru spectatori, care săracii nu au greșit cu nimic, ba chiar sunt generoși atunci când își alocă din timp vizionării de scurtmetraje aborigene.

Deci, cu titlu de sfaturi iritate și de chestii pe care nu le zice mai nimeni, deși de multe ori ar trebui urlate, zic:

  1. Nu uita că faci SCURTmetraj. Partea cu scurt nu se referă la serviciile sexuale pe care să le oferi la producători sau selecționeri, se referă fix la durată. Pentru un scurtmetraj (mai ales regizat de un debutant) 30 de minute este o ETERNITATE. Și 20 de minute e MULT. 10 minute e ok, 15 e rezonabil. O greșeală mică se iartă mult mai ușor decât o eternitate de plictisuri, stângăcii sau sclifoseli.
  2. Dialogul ți-este cel mai mare dușman. Pentru că nu ești Tarantino și actorii tăi nu sunt laureați ai premiului Nobel pentru actorie. Evdient un film complet mut e greu de făcut, pentru că una din mizele majore ale cinema-ului, recte povestirea (aproape) integral din imagini necesită foarte mult talent și niște experiență. Cel mai frumos dialog este de fapt și de drept un moft sublim. Cel mai penibil dialog este un handicap insurmontabil. De fapt replicile sunt cârje narative. Cât de mult vrei să mergi în cârje? Cât de handicapat vrei să fie filmul tău?
  3. Actorii contează. Dacă nu sunt buni, măcar să fie decorativi. Există contexte sinistre în care o idee bună de film, destul de corect executată din regie cade cu curu în sus fix din cauza actorilor. Gunoaie mult prea teatrale sau tinerime mult prea șuncoasă (actoricește vorbind)? PLM, mai bine iei femeiuști vulvoase și bărbăței din ăia futabili, de duzină. Au IQ de ficus și zero talent? Exact așa erau și actorii ăia exbiționiști de performance și actrițele alea mult prea importante pentru această lume. Care ar fi jucat la fel de prost dar într-un mod diferit. La amatori se vede că joacă prost DAR publicul nu taxează la fel de brutal chestia asta. E un mecanism pervers bazat pe 1) emapatie 2) așa ceva aș fute și eu.
  4. Apropos de asta, NU FILMA SECVENTE DE SEX. Sexvențele sunt cancerul cinema-ului românesc. Le ies scârbos și la regizori cu experiențe și ceva filme bune în portofoliu. Nu înțeleg în continuare de ce țara lui Sandra Romain & Titus Steel nu poate să producă o secvență de sex viabilă artistic sau pur și simplu agreabilă vederii dar realitatea CRUNTA este că acest lucru este imposibil. Deci fără futai. Nu e ca la tine în viața intimă, aici chiar se aplică dictonul decât un rateu stângaci, mai bine deloc.
  5. Subiectul TRE să fie simplu. Pentru că faci scurtmetraj și pentru că oricum nu ai atât de multe chestii importante de zis. Lăbăreli scifosite despre actor, cinema, amor la prima vedere, copilărie plină de lipsuri, jocul sorții s-au tot făcut. PROST.
  6. Fă un film de gen. Comedie sau thriller sau film de groază sau melodramă. Asumă-ți un gen și nu te rușina că Porumboiu dă în reluare de pe VHS un meci de fotabal și tu faci film despre o stripteuză răpită de extratereștrii. Mocirla difuză de Nou Val s-a secat de mult. Indiferent cât t-ar roade vreun premiu la vreun festival realitatea situației este că până și festivalurile s-au săturat de oameni triști care locuiesc la bloc și mănâncă supă în timp real.

Acestea au fost zise pentru că am avut neșansa de-a vedea București te iubesc și alte câteva trufandale toxice de scurtmetraje românești recente.