Scurtmetraje romanesti 2017. Decât un top

Topul de scurtmetraje romanesti 2017 are 14 poziții. Nu m-am simțit generos, deși aveam cu cine. Dar să pun 15 doar ca să fie 15 era prea degeaba.

Și după aia Topul de scurtmetraje romanesti 2017 dacă tot avea 15 de ce să nu aibă 17 poziții? Enfin, să zicem că încă stăm bine la filme de durată mai scurtă. La lungmetraje mi-e și silă să mă gândesc acuma, că a fost jale, semidocție și prăpăd. Mi-au plăcut câteva documentare, ce-i drept. Și de scurt, și de lung.

Să fim succinți că-s fără mare chef.

Deci festivalul de văzut scurtmetraje aborigene rămâne Filmul de Piatra. Multe, variate și cum să zic, dar armosfera e fix cum trebe. Anul ăsta n-am mai fost în juriu și-a fost chiar și mai minunat decât în alți ani, pentru că  am avut timp să fac aerosoli la Cetatea Neamțului și să mă preumblu și preling prin oraș fără paranoi maxime că ratez vreun scurtmetraj de jurizat.

La TIFF selecția de scurte rămâne predilect pe zona de filme cu ceva potențial festivalier internațional dar extrem de puțină viață sau brilianță în ele. Anul ăsta a câștigat Scris/Nescris, corect și just organizat de Adrian Silișteanu pe o ”temă socială”: vai săracii țigani. Filmul ăsta a câștigat și la Anonimul. Eu aștept filmul ăla cu țigani care se întamplă să și muncească.  Glumă proastă, românii fac filme cu țigani numai ca să puncteze la discriminare, film social, etc.

La Anonimul s-au făcut ceva renovări la selecția de scurtmetraje. Trendu pare-a merge, la fel ca la lungi pe vizual/radical doar că e mult mai ușor de umplut secțiunea de internațional scurt și lung decât cea de românesc scurt și lung.

Am ajuns, pentru prima și întâiaj oară la Timishort. Mișto echipa, selecția și ea cu-o medie bună și niște vârfuri extrem de clare și deosebit de memorabile. La modul sincer, agreabil. Pe durtata și pe teritoriul festivalului, că în rest orașul ăla este o ciumă buboasă și plină de aere frustrat-provinciale. Genul ăla de oraș care se sparge în continuare în bășine slinoase despre ”apropierea și influențele vestice cosmoplite” dar care nu-și susține festivalurile de film (2, Timisortul și Ceau)  importă ceva festival dubios de la Mediaș, arată mai sărac și mai abandonat decât Aradul și Alba-Iulia (care n-au atâtea figuri de balerine pe gheață dar sunt mai renovate și mai human-friendly decât mizeria de pe malurile Begăi).

Dar să pucedem că aș putea să mai trag vreo 3000 de cuvinte despre cât de abjectă la modul clar clasic și irevocabil este Timișoara și mulți or să afle asta pe propriile lor piei când or să se târtițeze prin urbe pentru că cacpitală culturală, cum să nu meargă și ei.

 

14. Ultimul vis pentru lună (Octavian Repede)

ultimul vis pentru luna

Found footage, mockumentay. I se poarte reproșa că-i prea lung, dar e cu cosmos și cum să zic, m-a atins la fetișurile pentru cosmos și mockumentar. Anul din care sunt găsite materialele ar fi 1969 când prima cosmonaută aterizează forțat prin pădurile transilvane.

13. Biciclistul (Andrei Dăscălescu)

Un nene bătrân, care toată viața lui s-a dat cu bicicleta se povestește. Îl filmează cu mult zvâc Dăscălescu și ce iese este un portret al dreacu de hazos și al dreacu de bine calibrat.

12. Doamna Ghica (Cătălin Mesaru, Cătălin Moise)

doamna ghica

N-am o mare pasiune pentru genre hommage movies, dar ăsta măcar arată cum trebe și cum să zic m-am râs. Deși acuma nu mai am nici cea mai vagă idee dacă este și despre altceva decât giallo was GREAT.

11. Curtea școlii (Alex Mironescu)

Curtea scolii

Un caz tipic de bullying. Misto scris și regizat, reușește să fie convingător în ciuda unor derapaje actoricești inevitabile la lucrul cu fetuși și preadolescenți. Încă un semn că unatc-ul cu toate tinichelele lui legate de coada jegoasă iese, ocazional frumos din zona bostanului și-a lui ”PLOD SĂRAC ȘI NEFERICIT, SCHIAU-SCHIAU CÂT DE EMOȚIONANT”

10. Sechestrați fără voie (Tudor Botezatu)

sechestrati fara voie

Întrebarea care se pune este dacă zapping-ul este, de fapt mai filozofic decât pare. Un fel de fracturi scurtcircuitate dintr-o irealitate foarte apropiată. Radical, non-narativ, cu umor d-ăla cum românii fac rar (negru și contraintuitiv) și mdap, delicios în ciuda unor lipeli pe care le-am resimțit forțate. Mi-aș dori foarte mult să văd un REVELION din ăla clasic, de 80s sau 90s făcut ca lung-metraj de Botezatu.

09. Refractara (Ioana Trifu)

refractara

Mini-docu despre o fabrică de cărămizi refractare. Sau despre ce-a mai rămas din ea, ținută pe linia de plutire de localnici. Vizualmente admirabil. Fetish Item cu ceva de zis despre cine-s oamenii ăia de acolo și de ce e românica noastră așa cum e.

08. Date Night (Stela Pelin)

date night

Jefuirea de șaormării, plasture pus peste o relație penală între doi retarzi. M-am râs sincer. Also, se cere remarcat că pe scurtmetraj gagicile au mai mult fler la umor și mai mult tupeu la comedie decât băeții.

07. Săracul Arpi (Szilard Serestely)

saracul Arpi

Documentar despre un homeles cu un picior în groapă. Mult mai capabil de dat senzații din texturi și detalii decât media documentarelor noastre. Mult mai memorabil decât ar fi de așteptat (subiect social, câh, școala de la Cluj care are un output mult prea variabil la calitate de la an la an) și asta e chiar bine. Am mai zis documentarele cele mai bune sunt alea făcute pe subiecte care de fapt nu te intersează dar la care ocazional te mai gândești după ce se termină filmul.

06. Ionaș visează că plouă (Drangoș Hanciu)

Ionas viseaza ca ploua

Zi și noapte Ionaș păzește holdele de porumb (parcă era porumb, botanica nu e chiar specialitatea mea). Le păzește de porcii mistreți. Are și un tun sonic comandat din germania special pentru a păzi culturile agricole de dejunul favorit al lui Obelix. Ioanș e bătrân și se povestește la modul ăla în care numai un țăran bătrân se poate povesti. Documentar de la Aristoteles, unul din puțșinele care chiar stau bine în picioare din outputul laboratorului ăluia.

05. După 9 sau 10 ore (Răzvan Dutchevici)

dupa noua sau zece ore

Finalmente un film despre un cuplu care reușește să fie viu și agreabil, fără toate muizmele care vin la pachet cu filmele scurte despre cuplu ale regizorilor aborigeni. Nu, el nu-i o cârpă de șters la anus pentru ea, care nu este o boarfă antipatică suferindă de sindromul închisă în budă ca să dea istricale. Sunt vag simpatici, nu chiar isteți dar priviți de la distanță mică și tratați cu un amestec de simpatie-ironie sunt foarte mijro când se cerată (ca doi cretini alcoolizați) între ieșirea din club și taxi. Regizat corect, fără mari fasoane, dar cu un simplu și totuși organic.

04. Offstage (Andrei Huțuleac)

offstage

O babă nebună (Amalia Ciolan, remember that name că s-ar putea să fie fix ce lipsea prin cinema-ul aborigen de când nu s-a mai auzit nimica de Luminița Gheorghiu) îl ia ostatic pe rectorul dela actorie (jucat de Titieni care parcă a fost rector sau decan dacă nu cumva mai este încă) și-l expune la niște piesulețe și poezioare pe care fiul ei cel retard nu știe cum să le facă. Pentru că dacă nici de data asta nu intră plodul (deja trecut de vârsta examenelor de admitere, Aron Istodor) la secția de actoricizm din facultatea de Teatru și Film ea-l omoară cu mâna ei. Ce-i absolut splendid la implementarea ideii ăstei crețe este doza de psihedelism care fin făcut umple sufletul de bucurie și ecranul de ceva ce amplasat abil si-n decor și-n lumini și-in dialoguri chiar face toți banii.

03. Chers Amis (Valeriu Andriuță)

chers amis

Cancelarie, Basarabia Saudită, cândva într-o iarnă. O comedie spumantă de-o tristețe mușcătoare, cam așa e Chers Amis. Și e bine de tot și ca scop (portret de grup în interior care definește spendid de vast ditai societatea) și ca mod de operare.

02. 16 lovituri (Alexandru Badea)

16 lovituri

Un film solid. Un puști fură de prin casă pentru ca să bage droage, cu un dilăr amical. Spre disperarea mamei nu chiar idioate, care află totuși târziu și care va trebui să ia măsuri. Lui Badea îi ies bine subiectele astea grele. Toate fluviile (sau erau râurile?) punea pe film reacția la un deces, 16L centerază pe momentul oribil de informare, furie, neputinți și vinovăție violentă. E foarte punk și e mai aproape ca stil și decupaj, ca secvență și cadru de Bykov și Sigarev decât de Puyu și Porumboiu.

01. Omul de pe lună (Mihnea Aliciu)

omul din luna

Dap, e alb-negru. E cu Gabriel Spahiu și postul lui radio șanț dintr-un apartament anonim. Dacă mintea începe să-i joace feste sau pur și simplu realitatea din jur începe să se deregleze, n-aș putea să pariez. Și nici nu mă interesează. Filmulețu ăsta este efectiv perfect. Și are și texturi și fitile și ceva empatie.