Scurtmetraje Românești 2019: 13 bucăți

Scurtmetraje românești nu-i cel mai abundent top de scurtmetraje românești dar e suficient de variat.

Destul de multe scurtmetraje românești au fost de-a dreptul proaste în 2019. Mai multe că în anii trecuți. O fi de la panta descentă în realism progresist și comunism a l’ americaine  pe care se situează UNATC-ul? O fi un an d-ăla mai prost cum se întâmplă odată la 2 ani cu outputul de scurte clujene pe care îl scoate UBB-ul? Or fi toți ăia cu ceva skill și niscaiva talent deja angajați în publicitate? Nuj și sincer nu mă interesează prea tare. Dar estetic lucrurile arată în continuare nou-valistist (ca un cur) și narativ scenariile sunt încă prea stufoase și teziste.

De Cadoul de Crăciun care e pe listele scurte pentru oscar am zis de anul trecut tot ce era de zis.


Spre Noapte are 45 de minute. este tehnic vorbind încă scurt-metraj? Nu prea. Dar este un film cu pre-apocalips filmat undeva prin ardeal și este cât se poate de fuckin brilliant. Impecabil nu este dar este fix ce trebe și când începe în zona lu Melancholia și când se finalizează pe undeva prin oirisme cam fanate. Sper ca la un moment dat să aveți ocazia să-l vedeți.


Extrasezon n-avea cum lipsi. Pentru că pătrat și polaroidizat cum este el… este superb. Din imagine. Andrei Butică. Cine l-ar fi crezut capabil? Care imagine nu compensează pentru un plot confuz și încă un agry-cunt movie fără nimic de zis. Dar arată mult prea bine că să lipsească din bilanțul pe 2019. Ar fi funcționat și fără rudimentele alea de scenariu pentru că actele întamplătoare de violențe brutale sunt mult mai jusi decât orice.

10. Havana Cuba este cu taximetrist. Și o femee în pragul unei crize de nervi. Și da, forumla e deja răs-făcută dar lui Huțuleac îi iese bine. Ocazional neașteptat de bine. Cumva este scurtul ăsta este un let-down după Off Stage. Și cumva suferă și de sindromul lu O lună în Thailanda și de fascinația asta nesănătoas unaticstă pentru taximetriști.


09. Afganistanii are nișe mize pe social (birocrați și burghezi și fonduri și distracții capitaliste și corupție) dar e și ocazional comic și uneori subtextul dramatic despre relația dintre doi frați ajunge center-stage. E un film mișto gândit și bine făcut, care totuși parcă ar fi avut un plus dacă erau asumate din cameră niște poziționări apropos de comic și dramatic, birocrați și fraternitate.


08. Opinci are un subiect din ăla DE CENTENAR ( 4 călușari fac înconjurul lumii încălțați CU OPINCI pe la 1900 și un pic) asumat din formula ”povestind copiilor”. Și cel mai impresionant și psihedelizat design de personaj și animație posibil. În mod onest, este un film care fără OST-ul ăla falcloristic și fără voice off-urile alea mucegăioase ar fi un artefact vizual splendid și kinky. Esteticul poate salva un film. Spre deosebire de narativ și politic, esteticul chiar poate salva ceva în filme. (L-am văzut de vreo 3 ori, d-oh).


07. Morski Briz nu mă așteptam să fie memorabil dar a fost. Aflată în vilegiatură la litoral o babă se combină cu un chelner. Familia le este împotrivă. Sentimentele este clare. Faptul că nici Krapetz nu mai e ce-a fost devine imperior necesar de observat.


06. Monstrul este o animație apropos de frică/frici și este unul din cele mai simpatice filme posibile. Este și din desen și din concept simplu și onest. Loved it. Also, a doua animație din alea trei care-s pe lista de 2019.


05. Trofeul tinereții sau cum se face un voice-over peste un documentar foarte personal și totuși capabil de niște chestii general-valabile. Încep cu voice-over pentru că este chestia pe care 97% din filmele românești de documentar sau ficțiune o ratează sistematic. Incursia prin amintiri din excursiiile cu bunicii propusă și expusă din momente invernal-montane de prin stațiuni balneare rablagite vine dintr-un filon/frison de nostalgii ale generației (mele) dar are tupeul de-a fi mult decât ruin-porn.


04. Telefonul Ancăi Damian este foooarte fin și sensibilos și să zicem că este o revenire în forță. Disperare de mamă (ca sa nu zic mamală sau mamară că nu-s cert carei care acuma, ricum suntem cu toții mamifere, mai puțin ăia, reptilienii) ajunsă din urmă de bătrânețuri care se descompune simbolist în obiecte. În cadă. Loved it. Pathos, excelent.

03. Patul lui Procust ia cupa și campionatu la scurtmetrajele gay pe 2019. Nu-i cel mai curajos (din scenariu Ionuț și Călin ar fi ăla, care pune pe ecran o relație toxică și tomnatică dar nu-l ajută tot timpul actoria). Nici cel mai urban lifestyle (este unu pe același subiect și mesagiu din documentarul Noi doi cu gay care locuieste la garsoniera si unu isi spala puța la chiuveta, mare contributie adusă artelor aborigene,). Dar claustrat și confuz, claustrofob și greoi de la atâtea tânjiri și tatonări Patul lui Procust este mai mult decât suma părților (lo-fi esthetics și dialoguri despre ”prafuri” și scenografie confuzantă). Filmul ăsta este fix ”o bucată de viață, nu căcat” pe care o tot ratează de 15 ani încoace 98% din filmele scurte aborigene.


02. El iubește ochii mei, un documentar despre un țigan cu enjpe copii și cum tot ”cade la pușcărie”. Și femeia care-l așteptă să-i mai facă câte un plod de fiecare dată când el mai iese nițel de la pujcărie. Și toate valorile și limitările inerente unui asemenea lifestyle. Un film neașteptat de clarificator pe subiecte deja confiscate de stânguți și stânguțe doar că ce să vezi, filmat suficient de onest cât să fie radical. Cea mai mare surpriză a anului.


01. Chronochinezia (sau Cazul tânărului săritor în timp) este pe locul unu după ce locurile 1-3 s-au recalibrat ele între ele de vreo 6 ori. Vreme de gen 72 de ore. Chronochinezia este number one pentru că SeFeu și pentru că filme gândite pentru ăia care se uită la ele. Deștept făcut pe subiect de teenage romance și puteri supanaturale, d-a dreptul admirabil pentru producție și post-producție. Și pentru că la capitolul scenarii bine articulate pe subiecte originale (măcar raportate la helejteul cinema-ului aborigen) nu are concurență în lista asta și nici în anul 2019.