Scurtmetraje românești: top 2016

Inițial trebuiau să  fie 16 scurtmetraje românești în topul de 2016. Adică făcea mai mult sens numerologic. După care mi-am băgat pula în ea de numerologie și am băgat 20. Pentru că merită

Nu știu dacă face prea mare sens să dau topul de scurtmetraje românești înaintea topului de lungmetraje dar la lungmetraje nu am văzut destul de multe (și mai ales nu am văzut triada de filme călcate în picioare de toată lumea, recte Orizont, Ilegitim și Bacalaureat) și nu aveam niciun chef să ies din zona de filme de groază și mister în care mă bălăcesc de când a început 2017 ca să îmi fut nervii cu lungmetraje aborigene. Nu încă.

Deci 20 de bucăți, se continuă trendul ăla ascendent din anii trecuți, marea veste bună vine din Cluj unde școlile alea ale lor de film (UBB și Sapientza, doamne ce nume pompos sapienza) încep să producă chestiuni demne de luat în calcul și chiar dat cu laude în ele. Partea proastă este că documentarele scurte n-au mișcat nici prea mult nici prea bine în 2016. Nimic amplasabil lângă Dincolo sau Vibrația, dar 2 bucăți cel puțin simpatice. Deci:

20: Placa

Placa

Placa

Documentar despre skaterii clujeni. Cum la înscrierile pentru competiția locală mulți au simțit izul de CAPITALĂ EUROPEANĂ și-au scos din ei pseudo-spoturi turistice îmbălsămate în tezaur folcloric sau și mai rău discursursui muzeografice de prin 1986 ăsta a fost și fresh și onest și VIU. Mult mai cinstit, precis și simpatic decât ar fi de așteptat, fără mari fasoane dar cu subiectul elaborat cap-coadă de ăia care se dau cu placa.

19:Puzzled

puzzled

puzzled

După un un threesome se întâmplă ceva paranatural, de pus la colecția de Zone Crepusculare. Nu subiectul m-a dat gata ci 1. nuditate manevrată foarte bine 2. efectiv textura imaginii, care e mai senzuală decât vreo 2 filme din alea vintage cu madam Emmanuelle 3. un vibe senzual-straniu cum nu s-a mai filmat de pe la Lupu încoace.

18: Kendeffy

Kendeffy

Kendeffy

Kandeffy e alt pariu riscant: scurtmetraj istoric. Ce excelează e imaginea. Restul e  istorie (din voice-over) și mult ambiț (scenografie grea) executat cu brio. Povestea cu spadasini din timpul Transilvaniei |Austro-ungare nu mi-a transmis mare lucru, DAR din vizual există mult prea mult potențial cât să fie în vreun fel ignorabil.

17. Ninel

Ninel

Ninel

Ninel îmi confirmă o chestie: îl prefer pe Constantin Popescu la scurtmetraje românești decât la lungmetraje aborigene. Ninel pornește cam fortuit cu-o demoazelă de București care pleacă la Cernavodă ca să se fută. Cum zice Iulia Lumânare dar avem pulă și la noi în oraș, WTF? În fine, am parafrazat. Ideea e că madam ajunge acolo și dă Ninel (care NU este jucat de Gabriel Spahiu, din nou WTF) și filmul se întâmplă. Uman și cinematografic Ninel este cam ireproșabil. Dramaturgic începe cu niscaiva ațe albe, dar odată ajunsă madam la Cernavodă își spală toate păcatele. Cea mai cea secvență de sex  din tot ZFR-ul. Ceeace nu e mult,  de la sex regizorii români ar trebui să abțină, măcar pe film, și tocmai de aia  se cere punctat. Also, de ce nu mai joacă Iulia Lumânare în filme?

16:Meda

meda-zamfirescu-cah

meda-zamfirescu-cah

Dramă și emoțional. Un tip are niște probleme: i-a murit soția, statul vrea să-i pună înapoi în orfelinat copila (luată în leasing în sistem de asistență maternală de defuncta soție), nu și-a plătit impozitul pe casă și asta poate duce la consecințe birocratice nasoale.  Inevitabilele certuri  ca la ușa cortului (tată-bunici) când fetița stă lângă sicriul mă-sii în camera alăturată (100% românește) dar și-o evitabilă supra-licitare a infernului din orfelinate. Finalmente filmul merge bine pe emoții și devastări, e bază pentru un lung-metraj cu acc temă.

15. Prăjitorul de pâine

prajitorul-de-paine

prajitorul-de-paine

Ăsta l-am premiat la DaKino și de atunci n-am mai auzit de el. Păcat, merita ceva expunere. Un adolescent (genu care o arde rebel dar de fapt e fraier) se duce la sor-sa în vizită și are o conversație cu iubitu ăsteia. Relație perfect calibrată între personaje (și din scenariu dar mai ales din actorie) și chestia care mi-a plăcut mult este o regie deloc tributară mocirlizmelor aborigen-festivaliere. Se numește eficiență și se vede cel mai clar în raport cu lungimile, esteticile și scenariul (care ar fi putut la fel de bine să fie filmat și ca val-nou mizer de apartament).

14. Vise de vânzare

vise de vânzare

vise de vânzare

E mai mult clip decât film, are imagini bune (și imagine bună) și e genul ăla de film pe care-l placi și la care înțelegi cam ce-a însemnat poducția în sine. Ce-l trage în jos este un final neinspirat, dar am zis, mi-ar plăcea să scotem 2-3 filme ca ăsta la producție și vizual pe an. Poate cu mai mult narativ, poate cu la fel de puțin narativ dar cu cel puțin la fel de multă imaginație pe vizual și din idee.

13: Te mai uiți și la om

te mai uiti si la om

te mai uiti si la om

Ăsta e unul din puținele scurtmetraje românești care cresc cu ceva la o revizionare, și cum asta mi se întâmplă teribil de rar, bănuiesc că-i lăudabil. Subiectul generalmente vorbind este mizeria creierului burghez, cu toate moaftele conformismele și paranoile lui: el și ea iau un autostopist cu care se înțeleg destul de bine până când li se scurtcircuitează neuronii de la un tautaj al ăstuia. Și au ocazia de-a fi așa cum sunt ei de fapt, mici și mizeri, isterici și fricoși. Al doilea scenariu bun pentru  Comănescu, care vrea multe și poate multe (personaje și relații, situații și reacții, valoare mai mare de-un episod fîsîit)   DAR revăzându-l i-am simțit bubele ceva mai bine: 2-3 minute du trop (și aș zice că sunt la început) care te fac să-i detești și pe el și pe ea. Și Andrei Ciopec. Tipul e pur și simplu impecabil (și nu doar acilea) și asta face ca fiecare ieșire înspre peisajul teatral din replicile ei (Diana Cavallioti) și mai ales ale lui (Bogdan Nechifor) să nu pară ușor tolerabilă, ba chiar să vireze înspre insuportabil.

12: Mă cheamă Costin

ma cheama costin

ma cheama costin

Pe scurtmetraje Radu Potcoavă are subiecte bune. Ăsta e cam cel mai bun so far: un plod pretinde că este un tip mort și le zice părinților unde-a fost îngropat și cine l-a mierlit. Sec și fără de puseuri creepy Mă cheamă Costin face mult mai puține decât ar cere o înregimentare în cinemau fantastic. Asta e și handicap dar cumva face filmul mai interesant.  Și uite așa, încet încet începem să avem și cinema fantastic.

11. Prima Noapte

prima_noapte

prima_noapte

Ăsta e filmul selectat la Venezia. Care în alte festuri nuj dacă s-a dat pe la noi. Al treilea scurt bun al lui Andrei Tănase, dar sincer să fiu ăla care m-a mișcat cel mai puțin. Subiectul e tot din zona de lucruri de fapt nasoale. După angajatu de hipermarket care-o ia razna din Caludiu și crapii și după adolescenții din Vacanță la țară care dau de un hoit acilea se pune pe tapet o aniversare. Tatăl (divorțat, pare-mi-se) antamează niște pizde ca să fută și ăla micu ceva. Ăla micu ar da-o cotită. Da știm, De azi înainte al lui Boguță, subiecte cam identice. Destul de identice. Tănase merge mai departe decât Boguță, deși nu iese din apartament. Personaje brici, tensiune la cote înalte, suficient de hardcorist cât să evite clișeele.

10: O faptă bună

o fapta buna

o fapta buna

Gruzsniczki ecranizează străveche zicală cu facerea de bine, futere de mamă. Un cuplu trecut dă de un cățeluș avariat și pentru că ea e miloasă și el prea înțelegător îl duc la veterinar. Hai cu eutanasia. Ce-mi place e că are subiect, predicat, niște cadre generale brici, actorie bună. Nu-i nimic groundbreaking nu-i nimic greșit sau previzibl sau discutabil. O faptă bună e solid și pe final, când dă cu niște cinism peste toate discuțiile miloase e chiar admirabil.

09: 40 de zile

40 de zile

40 de zile

Un film fantastic, cu umor negru, care creează suspans în mai multe moduri. 2 studenți și o studentă se duc la bunica unuia într-un sat și dau George Mihăiță, care le oferă bomboane dintr-o cutie cu pisici, din aia vintage. THE HORROR. Chestia de plus e că avem film de gen (fantstic/horror) care experimenteazî câteva registre de groază și mister (de la cheap scares la chestii elaborate, de narativ și atmosferă) și-i ies bine. Mcidentai sunt și niscaiva cadre mult prea impecabile cât să fie accidentale și un final Bun.

08:Blană

Blana

Blana

Al 3lea film al lui Tudor Botezatu e o comedie cu Potocean în rol de muzician prăjit și toate mișto-urile care rezultă din existența mult prea blănită a ăstuia. E în general funny (am râs și la vizionarea 1 și la vizionarea2) , are câteva sclipiri geniale (Bună, suntem prietenii tăi… & scafandrul & momentul în care-și dă o cască la o parte ca să audă cum zbiară iubita) dar îmi pare cel mai schematic film al lui Botezatu de până acuma. În mod paradoxal se salvează tocmai pentru că voice-over-ul este redundant și asta e jucată/asumată ca la școala spaniolă de scurtmetraje.

07: CatLady: bună ziua la pisici

the-pussy-overload-movie

the-pussy-overload-movie

Un documentar care își alege cu curaj personajul și îl prezintă sprectatorului cu toate contradicțiile și vulnerabilitățile lui. Sau vulgaritățile, după cum am formulat eu din greșeală când i-am dat premiu de documentar la Filmul de Piatra. E vorba de tipica femeie care are enjpe (ba chiar mai mult de 11) pisici în casă. Și despre cum se raportează ea la numărul de pisici și la percepția lumii despre chestia asta. N-a fost singurul documentar notabil, dar a fost cel mai reușit. Nu (musai) pentru că pisici, ci pentru că da, făcea un portret de personaj capabil să se explice și singură, dar chestia asta n-a lenevit nici regia nici montajul.

06: Cutia Albă

Cutia Alba

Cutia Alba

Animație și debut și aș zice că aștept chestii cel puțin bune de la Mihai Păcurar. Cutia are mega-vizual, o idee distopică nițel confuză ca subiect și o arde extrem de bine dintr-o animație derivată de ocean-punk. Are voci de la actori din ăștia notorii, utilizează excelent culoarea (în mod extrem de rar pentru cinema-ul nostru) și zvâcul vizual e chiar memorabil. Un debut foarte aplaudabil.

05: 4:15 Sfârșitul lumii

4:15 end of the world

4:15 end of the world

Un curier ia un autostopist care zice că-i Isus și că va veni apocalipsul. Greu de crezut dar individul știe obscen de multe chestii foarte secrete și nasoale din viața curierului. Poate de fapt, nu-i deloc Isus. Acuma miza e cea mai mare din toate scurtmetrajele posibile (și exceptând Câini) și din lung-metragiile aborigene de la TIFF și mă jur că ar fi meritat o dezvoltare mult mai amplă și mult mai perversă într-un feature film. Dar, în mod miraculos nu-i rasolită și mdap, e ok să mai scoatem și film din astea, cu metafizică. și mai ales refuzul ei.  Plus că în cadrele lui bune e de-a dreptul rusesc de eficient.

4: Mamă, tată, trebuie să vă spun ceva

Mama tata trebuie sa va spun ceva

Mama tata trebuie sa va spun ceva

Un film simplu dar plin de complexitate, intimist și nu în ultimul rând perfect ritmat. La filmul ăsta era o liniște totală în sală. Previzibil de la început dar dus atât de frumos și cu haos ritmat excelent prin el până la final că da, chiar în egală măsură dovadă de skill și cri de coeur. Bun.

03: Proiecționistul

proiectionistul

proiectionistul

Norbert Fodor a nimerit-o. Foarte enjoyabil și foarte recomandabil, Proiecționistul este mokumentary și este bine aproximat, mai în glumă, mai în serios cu un naiv ambițios pe post de protagonist. Fiul proiecționistului de la cinema vrea să-și facă Disco. Și face toate eforturile (greșite) și pune suflet și filmul ăsta este o reușită extrem de agreabilă. Ajută și actorul (Alex Mărgineanu) dar și o bunăvoință capabilă de ironie dar lipsită de cinisme.

02: Investiția perfectă

investitia perfectă

investitia perfectă

Campionul Competiției Locale Cluj ar fi putut foarte bine să fie și-n competiția ZFR. Are scenariu, are regie și nici nu scârțâie deloc din actorii. Povestea (pe care-a premiat-o și poliția) este despre cum un puțache dubios, fiu de mafiot, învață cum stă treaba cu hardcoreala. De la Caseta 4 Alexandra nu s-a mai dat vreun film de absolut toți pereții (și cu rezultate admirabile) în acest fel. Prea hardcore ca să glamourizeze și prea compact ca să tergiverseze ceva. Eu cel puțin nu mai văzusem vruen hoit spălat cu scuipat, asta e fix genul de idee/scevență care poate să salveze chiar și un scurtmetraj și nu-i singura secvență bună.

01. O noapte în Tokoriki

o noapte in tokoriki

o noapte in tokoriki

Nu aveam cum sau ce altceva să fie. Pur și simplu ăsta e singurul scurtmetraj capabil să fie 100% vizual și 100% narativ.

Pur și simplu delicios. Rural stilizat dar cu esențele țărănesc-adolescentine intacte, un film cu bairam și inevitabila bătaie. E ziua (majoratul) Geaninei și toată lumea s-a strâns la Disco Tokoriki. Muzica curge, alcoolurile curg, se fac schimb de priviri și se dăruiesc ventilatoare. Și excursii la Costinești. Minunat e că Tokoriki funcționează impecabil din toate departamentele: recuzită și decor, actorie și imagine și OST (OMFG, cel mai OST posibil, e cu LaBouche overdose).  E un reglaj bine balansat între mișto și nasol, între stil și substanță, între uman și caricatural. E zona ne-explorată dintre umorul ăla bonomist al lui Porumboiu și extravaganțele DISCO ale lui Nicolae Constantin Tănase.