Serena, un careu de zdrențe

Ar fi putut fi un thriller psihotic de epocă sau o melodramă  forestieră, dar încăput pe mânuțele lui Susanne Bier, filmul cu Serena este decât un rateu incompetent și ipocrit.

Serena este un film prost și vina cade în principal pe două zdrențe fiecare cu Oscar în palmares și câlți prin creieri: pretinsa regizoare Susanne Bier și pretinsa violată ocular Jennifer Lawrence. Care fac ambele foarte prost fix chestiile pentru care le-a premiat Academia de film: una regizează mizerabil, aialaltă de-abia poate pretindă că ar încerca să joace sau că și-a citit personajul.

Dar să o luăm de la început: scenariul este o ecranizare prost și masiv formulată pe lângă romanul-sursă. Autor este Christopher Kyle, un bărbat care totuși n-a fost o garanție a insuccesului. A lucrat la două filme de Kathryn Bigelow (The Weight of Water și K-19) și-a scris Alexander-ul lui Oliver Stone. Ce-a făcut Kyle din romanul psihotic despre o boarfă lacomă și plină de instincte criminale? O melodramă forestieră nu prea subtilă și burtoasă, dar salvabilă, in extremis, din regie.

susanne-bier

susanne-bier

Să purcedem către regie. Susanne Bier, ipocrită și absolut deloc talentată când vine vorba de filmat chestii, este o zdreanță la fel de toxică precum Nora Ephron și pateuțele ei umplute cu căcat. Doar că din păcate n-a dat colțul spre eternitate.  Madam Bier ar avea de făcut un film epocă despre lăcomie, crime, psihoză și despre afaceri forestiere. Ce ratează? Păi și mizele poveștii, și lucrul cu actorii, și reconstrucția de epocă. Copacii  par a fi deja spălați cu periuța de dinți de magazioneri de la Ikea, costumele par scoase din cutiuțele în care-au fost livrate și când ar trebui să dea și ea cu niște cadre de atmosferă regizoarea filmează wallpaper-uri de împodobit desktopul cu păduri în cețuri. Serena este un film care pur și simplu nu se leagă și care nu face impresie pentru că lipist de vreo atmosferă și de texturi te tot face să te gândești ce dreacu’ vrea de fapt de al tine. Să fii thrilled? Să te emoționezi? Să îți pese de niște persoanje de care nici actorilor nici regizoarei nu le-a păsat?

Katpiss in film de epoca

Katpiss in film de epoca

Jennifer Lawrence, marea victimă a propriilor autoportrete inghinale, mare câștigătoare de Oscar pentru rolul Silver Linnings Playbook  ar trebui să fie protagonistă. Chestie pe care scenariul o faultează, trimițându-l la înaintare pe Bradley Cooper, care n-are cum fi un handicap major pentru o actriță bună. Rolul titular este destul de juicy și extrem de nuanțabil. Dar Lawrence nu face nimic notabil actoricește. În fine, călărește, pereclitându-și și labiile ultra-fotografiate și mult-prea-prețiosul uter, dar nu contribuie cu nimic altceva notabil la film. Nici măcar atunci când are secvențe din alea larger than life care intră instant în iconografia cinema-ului nu poate face ceva demn sau salva ceva.

bradley cooper

bradley cooper

A treia zdrență de luat în calcul este Bradley Cooper, care primește din scenariu șansa de-a fi protagonist într-o narațiune în care personajul lui nu este de fapt decât un pretext. Din câte-mi dau eu seama Cooper este un actor mediocru care totuși poate să facă roluri bune când are un regizor capabil și când face și el absolut tot posibilul (Limitless, The Place beyond the Pines). Acilea regizează Susanne Bier,  deci prestația lui Cooper este muci. Și personajul este un pseudo-mascul borfit din scenariu ca să fie visul oricărei femei. Un tembel plin de bani gata să ucidă pe oricine i-ar zice soțioara și disperat după plozi.

Ultimul loc din careul de zdrențe nici nu știu dacă ar trebui să îi revină costumierei sau operatorului. Sunt penibil de incomptenți ambii și fac din Serena ceva mult mai puțin credbil și mult mai puțin texturat decât un episod din Dr. Quinn.

serena pe cal

serena pe cal

Serena este un film suficient de prost încât 1) singurii care scapă ok din el sunt actorii din roluri foarte secundare, pe care probabil Susan Bier nu i-a invitat să-i mănânce zilnic la mic dejun rahatul sclifosit din ceșcuțe aurite (Toby Jones, care oricum e minunat în orice film ar fi, Ana Ularu, care cară după ea un plod gigantic și care oricum călărește mai bine decât Lawrence, Sean Harris care-a fost memorbail și-n Red Riding și în Prometheus) și 2) Hollywood-ul l-a ținut la sertar vreo doi ani ca să nu strice șansele la Oscacar ale delicatei boarfete obsedată de propriile atu-uri genitale și mamelare Jennifer Lawrence și 3) o arată pe Susanne Bier la justa ei valoare de zdreanță incompetentă care nici măcar la standardul vizual și narativ de filme făcute strict pentru tv n-a ajuns vreodată în cariera ei umflată cu pompa.

Ana Ularu merita un film mai bun. Mult mai bun. Îmi vine să revăd Werewolf: The Beast Among Us, un film mult mai onest și mult mai credibil decât Serena. FFS, am fost atât de exasperat la filmul ăsta încât m-am uitat cu atenție la ligheanele de porțelan de prin cadre, că altceva oricum nu-i de văzut.