Seriale 2016: 6 bucăți

Un top de seriale 2016? Nu chiar pentru că mai multe chestii. În primul rând pentru că aint nobody got time for that.

Seriale 2016 este deci o listuță cu ce-a meritat lăudat în annusul horribilis care tocmai se scurge spre final. Nu vă așteptați la House of Cards și Game of Thrones, că nu mă uit la ele. Nu am timp și nici nu înțeleg, la modul general cum e să-ți fuți atâta timp și atâția neuroni pentru ceva care nu te face nici mai frumos, nici mai deștept, nici mai împlinit sexual. Sunt cert că există cohorte de labagii care se uită la varii seriale pentru ca să nu se confrunte cu pustiul existenței cotidiene. Pe parcursul anului ăstuia am înțeles o chestie, cum că toate fazele gen ”serialele sunt acolo unde s-a retras calitatea din filme, care au ajuns de căcat” sunt un shithollaballou americănesc retard. Aproape orice Cinematografie Națională Respectabilă (mai puțin aia din Us of A) poate să scoată filme mai bune decât orice serial de 3 sezoane si 48 de episoade americănesc. Fie că-l face  Netflix sau Amzon, youtube sau HBO.

De fapt și de drept 2016 n-a fost deloc un an genial sau măcar bun pentru seriale noi, cu idei bune și destul narativ cât să aibă cu ce umple toate episoadele. Trendul de lăbărțat căcatu în enjpe episoade și cel putin 15 sezoane s-a extins, în 2016 și peste documentarele de TV (unde în mod dubios a funcționat mai bine decât prin seriale de ficțiune) serialele progresiste cu minoritari sexuali și problemuțele lor s-au făcut în continuare și evident docu-fiction is on the fuking rise. E doar anul lui post-truth, deci cum să zici nu la un ”documentar” despre cum am colonizat noi planeta Marte, prin 2043 (sau așa ceva)? E ok, serialul s-a făcut (National Geografic s-a dovedit mai bun decât Nolan, fascistul semidoct, nu că ar fi fost atât de greu să faci ceva decent cu cosmos).

ce rămâne, alfabetic vorbind

Black Mirror (sezonul 3)

Al treilea sezon se mută de la BBC la Netflix și are șase (în loc de trei și, respectiv, patru) episoade. Bucurie mare printre fanii lui Brooker, doar că mai degrabă vorbim despre un produs inegal, când fascinant, când interesant, dar și predictibil (lucru deloc lăudabil pentru cel mai surprinzător serial SF existent pe piață) sau pur și simplu deja făcut prin alte filme și seriale. Luate la rând, bucățile din viitorul imediat sunt o călcătură-tare-una-moale și parcă pentru prima dată se returnează înspre originile Black Mirror: serialele deja clasice The Outer Limits și Twilight Zone.

(după cum am scris pt art7)

BoJack Horseman (sezonul3)

Nu doar că BoJack a fost genial de la începuturi, dar sezonul ăsta este WTF total. Cursa lui BoJack pentru un Oscacar este cea mai sinistru de genială chestie animată în 2016. E cu nasoleli sufletești și damaged people. E cu piese muzicale despre avort și cu supra-doze multiple. E fix ce n-au reușit South Park (în cădere liberă de vreo 2 sezoane) sau The Simpsons (în cădere liberă de la sezonul 18 încoace): briilliance. BRUTAL FUCKING BRILLIANCE.

Channel Zero

A fost odată ca niciodată Stepehn King. Și erau anii 80 și acuma mentalul colectiv (cel puțin ăla americănesc) este bântuit de talentele lui Stephen King, ăla care până prin 1990 a scris romane extrem de mișto. Asta se vede și la filme (Autopsy of Jane Doe șiMidnight Special) și la seriale (Stranger Things pe care mi l-au lăudat absolut toți, deci nu-s chiar deloc curios). Channel Zero este un nucleu de roman de-al lui King, DAR e cu racordu total la 2016, nu cu ambrampuleală gen 1983, 1987. Și asta îl face din statr superior.

People of Earth
0

OH_LA_LA. E singurul serial de la care aștept cu sufletu la gură sezonul 2. E scurt (10 episoade de câte 23 de minute) și e brici. Alură britanică, personaje quirky și subiect excelentissim: comedie seacă pe bază de oameni răpiți de extratereștrii și, ce să vezi, și extratereștrii care i-au răpit. Eficient dar nu pentru toate gusturile umoristice, un coup de coeur cum nu mă așteptam de la ceva ce pare-a fi fi scris de Douglas Adams.

Westworld

Aspect ratio-ul greșit între scenariu și lungime mi-l face antipatic. Și lăbărțarea căcatului întru SEZONUL2 mi-l face și mai antipatic. Pân una-alta am văzut sezonul unu, cu tot surplusul lui de 3 episoade (timpi morți și secvențe DEGEABA). Faptul că finalmente curiozitatea spectatorului triumfă peste burțile narative (care nici măcar narative nu sunt) nu-i doar o dovadă de skill al alora care l-au făcut, este și o dovadă de labagism penibil și uite fix de asta nu putem zice că serialele americănești sunt mai bune decât filmele. Poate că de fapt nu-s mai bune nici măcar decât filmele americănești. Doar că nimeni nu se gândește în termeni de ore din viață aruncate pe geam când toți interneții duduie despre cât de bune și deștepte sunt serialele X și Y.

The Young Pope

Tehnic vorbind avem de-a face cu o mini-serie. Lărbărțată și asta la 10 episoade, curvesse oblige. În mod paradoxal e un proiect de autor și Sorrentino are un ritm bun și niște supra-realism atât de impregnat în aventurile vaticaneze ale lui Lenny Bolardo încât din 10 episoade unmai unu ar putea fi considerat ca surplus. Mai pe larg aici.

Acestea fiind zise, ca bonus

The People VS OJ Simpson

Atât de bine făcut că m-am uitat, deși șim cu toții cum s-a finalizat aventura negrului prea faimos ca să meargă la zdup pentru omoru pe care i l-a dat lu târfa lui blondă și ospătarului italian care-o combinase după divorț. Interesant  și pentru că este mai mult despre pseudo-cultura și ditai cultul american al atleților celebri decât despre un pulache răsăfățat care și-a șters pula de justiție. Ani mai târziu OJ a ajuns finalmente la zdup (pentru alte chestii), Tiger Woods și-a luat-o mult mai nasol pentru ceva ce nici măcar nu era criminal act când s-a apucat să-i schelălăie târfua blondă ȘI tot ani mai târziu handicapatul olimpic din Africa de Sud i-a tras gloanțe în cap unei zdrențe blonzii. Sunt cert că există pe undeva un Ghidul târfei bonde: cum să devii celebră futând atleți și Ghidul târfei blonde care fute atleți: cum să te asiguri că nu te mierlește yubi.

Also, e bine că avem aici primele momente în care Kimuiuța Kardașian și-a dat seama că 1. celebritatea este minunată 2. are pizdă, deci poate fi celebră 3. simte fluturi în stomac și molii pe labii când vede negri. Momentul în care familia de târfe Kardashian își realizează curvizmul și îmbrățișează cu ardoare destinul de târfe celebre pentru că sunt târfe începe cu tătuca, un avocăcățel și complice al lui OJ și mdap, e foarte bine făcut.

Există și un serial de documentar bazat pe mitul americănist fundamental OJ Simpson și crimele lui, dar de data asta ficțiunea e mai bună. Și la 7 ore si 47 de minute despre cât de retard e sistemul de justiție american nu văd de ce m-aș expune.