Solaris: Lem Tarkovsky & Soderbergh

Romanul Solaris eram de mult curios să-l citesc, de filmele care au rezultat din el mi-era, admit, cam silă să le revăd. Dar am făcut-o și pe asta.

Experimentul Solaris l-am început pentru că nu citisem romanul și pentru că suspectam că e mult mai bun și mult mai influent pe cinema decât versiunea îmbălsămată în vomă a lui Tarkovsky. Îmi mai aduceam aminte vag că Solaris-ul american era în mod cert superior ăluia rusesc, judecată cu care nu eram prea comod. Deci am purces.

Solaris – Stanislaw Lem  (1961)

Solaris Lem

Solaris Lem

Prima chestie mișto de remarcat la ediția Nemira este că are ceva extrem de rar: o prefață foarte bine calibrată. Adrian Rogoz (autor de SF și el) pune în context frumos, fără elogii lemnoase, ce-a făcut Lem cu romanul ăsta. Fără spoilere, fără pompierisme și fără să fie prelungă prefața asta e fix ce trebuie unui roman.

Romanul lui Lem este mai multe chestii:

  • un prim contact cu o inteligență extraterestră, dar ce să vezi nu omul este ăla care ordonează analizează și controlează.  Solaris, palenta cu ocean viu, este ceva mult peste orice putere de percepere. Există deja dinainte cu decenii de evenimentele din carte o știință dedicată planetei, respectiv solaristica și teorii care se bat cap în cap și fund în fund despre ce face și de ce face Solaris.
    ocean

    ocean

  • un sondaj în psihicul uman, mobilurile și limitările lui, pe care Solaris îl întreprinde cu rezultate tangibile. Pur și simplu planeta scoate făpturi vii din amintirile (cele mai puternice? dureroase? secrete?) ale savanților aflați pe stația care plutește deasupra oceanului.
    Solaris 2002

    Solaris 2002

  • o melodramă cam lăbărită dar destul de crebilă: Kelvin, nou-venit pe stația planetară Solaris se trezește cu o ciumă defectă pe cap. Chestia ar fi că ciuma cu vagin se sinucisese cu ani în urmă din dragoste pentru el, sărăcuța de ea. Cum și ce este ciuma sinucigașă, câtă autonomie de acțiune și de gândit are?
    la 3 ani după 2001, deci

    la 3 ani după 2001, deci

  • o amestecătură fascinantă de exobiologie și exogeografie și matematici care încearcă să descrie formele indescriptibile care apar, de dimensiunile unor orașe, insule sau cotinenete din oceanul Solaris.

Scris cu ceva filozofie și ceva tendințe de thriller dar fundamentalmente un SF despre cât de insignifianți suntem de fapt romanul Solaris își rezumă singur miza maximă

Nu căutăm pe nimeni în afara oamenilor. Nu avem nevoie de alte lumi. Avem nevoie de oglinzi în care să ne răsfrângem. Nu știm ce am putea face cu alte lumiKris Kelvin

Și ce dreacu ai putea face cu o lume care îți tot resurectează din neutroni indestructibili cea mai mare greșeala cu două picioare și pampleziruri de sinucigașă penibilă? Eu m-am gândit la un moment dat că de fapt Kelvin ar fi Adam, Solaris =Dumnezeu și sinucigașa ar fi Eva.

fade-over

fade-over

Finalmente romanul nu dă câștig de cauză științei oamenilor ci emoțiilor umane pe care contactul cu Solaris și cu creaturile din capetele savanților pe care le generează. Frumos, foarte cinic și deloc lăbăria melodramaticoasă care-a fost pusă de două ori pe cinema. Pentru că nu triumfă emoțiile, recte esența omului, ci pentru că Lem pune accentul pe înfrângerea științifică și handicapul inteligenței umane.

Solaris – Tarkovski (1972)

set design sucks

set design sucks

Pulai doamne, cîtă vomă! vreo 3 ore de dialoguri și plimbări pe aceleași 4 decoruri (stația spațială) și mai ales o ditai halca de acțiune pe care din motive clare (imbecilitate, lipsă de fler totală pentru cinema SF) Tarkovski o mută pe Pământ. Ce se vede și mai clar este singurul talent al lui Tarkovski: ăla de fotograf. Cadrele lui sunt unele frumoase, altele superbe dar sunt moarte. Nu se adună, nu se scurg cât să dea vreun cinema valabil. Oceanul e filmat anost și fără manifestările lui inexplicabile și indescriptibile, DAR pe stația planetară există CANDELABRE și SFEȘNICE CU LUMÂNĂRI APRINSE. Și telefoane. Si tone de celuloză, recte cărți. (la modul obiectiv și Lem o zburlește nasol cu cărțile trimise prin spațiul cosmic până pe Solaris).

asta este ca sa fim clari pe o statie spatiala

asta este ca sa fim clari pe o statie spatiala

Protagonsitul, care ar trebui să fie psiholog și savant pare mai mult boxeur retras din ring și trimis în cosmos. Finalul este schimbat radical și schimbă miza din incapacitatea omului ca specie de a înțelege Soalris la o tragere de șireturi melodramaticoasă între psihologul Kris Kelvin și planeta Solaris. Femeia cu suicidul, care ar fi trebuit să fie o zdreanță super-hot și când complet amenințătoare când pierdută într-un fel de reatardism super sexual pare numai bună de angajat la fabrica de conserve de mazăre.

sinucigașa din neutrini trece și prin perete

sinucigașa din neutrini trece și prin perete

sunt eu, boxeurul.

sunt eu, boxeurul.

Solaris – Soderbergh (2002)

La 30 de ani de la marea îmbălsămare cu vomă pretențioasă un american se pune pe ecranizat Solaris. Nu-i iese bine, și dacă versiunea din 1972 nu ar fi atât de cretină nu s-ar putea opina că Soderbergh face un film mai bun decât Trakovski. Dar chiar îl face și ca cinema și ca ecranizare. Că avem de-a face cu un rateu mult prea vulvizat, asta e partea a doua.

Solaris 2002

Solaris 2002

Deci iaca, George Clooney tot suspină după zdrența vieții, care fiind retardă s-a sinucis. Și acum tot retardă fiind se mai sinucide. Asta ocupa 70% din film. Alelate 20% sunt ocupate de niște porniri înspre thriller indentitar foarte pozitiv apreciabile. Vreo 10%, cât să nu-i doară căpățânile pe americani, sunt niscaiva panseuri mai filosofice. Dacă scenariul e în mod cert mai bun decât ăla din 1972 imaginea este anonimă. Soderbergh nu-i pasionat de cosmos și asta se observă. Nu la fel de jegos ca în Interstellar, dar să zicem că absolut tot ce filmează sunt imagini atât de standard că ar putea fi considerate stock-footage. Evident ciu-ciu manifestări oceanice solariene. Deși existau și tehnologii și buget cât să merite măcar încercat. Stația nu mai e planetară (adică PE planeta Solaris) ci orbitală.

le suicide

le suicide GLAM

le suicide

le suicide non-glam

Stanislaw Lem s-a urinat frumos pe ambele ecranizări belite și avea toate motivele din lume s-o facă

…to my best knowledge, the book was not dedicated to erotic problems of people in outer space… As Solaris’ author I shall allow myself to repeat that I only wanted to create a vision of a human encounter with something that certainly exists, in a mighty manner perhaps, but cannot be reduced to human concepts, ideas or images. This is why the book was entitled “Solaris” and not “Love in Outer SpaceStanislaw Lem

Aceste fiind zise, posterele.