Syro: Aphex Twin a îmbătrânit frumos

La 13 ani de la ultimul album de studio Aphex Twin încă există și face muzici bune. Ca dovadă Syro, noul album

Fără să fiu vreodată fan al lui Aphex Twin m-am interesat de chestiunile muzicale ale tipului. Nu pentru că ar fi fost sublim sau genial cât pentru că, venit așa, mai din avangardă, tipul ăsta făcea muzici interesante.  Teribil de interesante și dacă luăm în calcul și imaginarul asociat din vizual și din mitologia muzicilor electronice domnul Twin merită urmărit. Syro este o confirmare, deloc necesară dar foarte frumoasă a ceva ce se știa de mult. Tipu’ știe exact ce face și-i iese. Aproape fără vreun fel de efort sau bombast, Syro e cel mai electronic album de post-rock și probabil un IDM care poate funcționa foarte pop.

Eu l-aș categorisi drept electronic contemplativ pentru că funcționează, cât nu te uiți cu urechea la toate detaliile, ca tapet muzical extrem de frumos și suspect de bonvivant. Și ca întoarcere a lui Aphex Twin spre mocirloasa supă primordială a tot ce avea după 1990 muzici electronice. Abordată cu ceva nostalgie și grație dintr-un survol cosmic.

Deci, da de asculat si reascultat. Mai ales penru ca e chill si mai ales că merge de minune cu ultima Odisee Spatială a lui Clarke pe care tocmai am început s-o lecturez.

Aphex Twin Syro

Aphex Twin Syro

  • idaho

    Mersi, suna bine.

  • Dumitru

    Dintre muzicile interesante e posibil să te rupă şi Venetian Snares – My love is a bulldozer.