Seria posturilor leneșe cu pisci & arte continuă. Cu tablouri ale maeștrilor, fotoșopate cu pisici.
Mai exact cu ditai cotoiu portocaliu. Pentru că. după cum bine știm. 94% dintre pisicile portocalii sunt cotoi. Și ca să nu fie degeaba și decât pisici portocalii introduse în capodopere ale picturii, hai să facem și niște educație artistică.
Piftia aia portocalie malevolentă înlocuiește o boieroaică habotnică și schimbă totalmente sensul față de pictura originală. E o mișcare discutabilă, dar cumva admirabilă, care denaturează complet subiectul <<pulimea privește întristată cum boieroaica e dusă la temniță>> înspre ceva mult mai fucked up: <<alien overlord orders the rioting crowd into pious admiration>>.
Cea mai reprodusă imagine din istoria picturii este pur și simplu uzată de atâtea răs-utilizări. Până și pisicoiul știe asta și nu-i fericit de asociere. Pe bune, chiar există șanse să găsim pe interneți ladițe pentru nisip și lopățele pentru cules căcatul de pisică ornate cu Mona Lisa!
Ah, JLD, unul din pictorii ăia aproape uitați azi când bășeala de stropi de culoare se vinde ca mega-operă de artă. Sunt destul de sigur că David nu ar fi fost deloc de acord cu pisiceala aia leneșă, că deh, el era sobru și extrem de static & declamativ în tablouri. Duduia din tablou e madama de Recamier, faimoasă în epocă. Ironia ironiilor madame du Recamier a pas trop utilise sa chatte.
Singurul mod în care ar putea să-mi placă vreodată un Botticelli este dacă ar fi fotoșopat cu pisici diverse în loc de chestiile/personajele alea ale lui scârbos de gracile. Trust me on this one, Botticelli și Vivaldi sunt cele mai over-rated vulgarități din cultura italiană. Fata din savonieră nu-i deloc pe lista mea de capodopere, prefer de un milion de ori remake-ul, deci.
O îmbunătățire masivă a picturii originale. Pe mine pur și simplu m-a izbit concretismul pisicesc mai ales că se face în detrimentul a două animale care în epocă erau foarte en vogue: cacanișul și maimuța. Doamnele din high-class le înfășurau în batiste brodate manual cu dantele extrem de complicate și le foloseau pe post de tampoane. De unde și expresiile olandeze încă utilizate pentru a desemna femei ciufute Ze wikkelde aap (înfășoară maimuța) și misschien moeten ze kennel uitlekken (poate ar trebui să-și scurgă canișul).
Dali a adus supra-realismul în casele burgheze, chestie care nu-i deloc rea. Dacă ar fi mai trăit probabil ar fi umplut interneturile de instagramuri distorsionate cu pisici și filtre ieftine. Oricum e foarte bine aproximat colajul ăsta. De la Persistența memoriei la Memoria pisicelii, cum s-ar zice. De la toropeala felină la topeala supra-realistă a lui Dali nu-i decât un pas mic pentru photoshop și un pas mare pentru omenire.
Una din cele mai cuminți ( a se citi neoclasice) opere ale lui Klimt se dovedește o ramă cam posacă și totuși agreabil de pompoasă pentru cotoi obezoi. Da, știu că e poate surprinde dar tabloul chiar este al lui Klimt. Deh nu tot ce-a pictat nenea a ajuns pe agende, jurnale, calendare și magneți de firgider.
Fernand Khnopff este versiunea belgiană, mult mai lugubră și senuzală de Gustave Klimt. Cumva necrofil ca vibe pe care-l degajă. Deci acilea avem de-a face cu o mâță care se freacă de un hoit. În tabloul original era un sfinx (în accepțiunea grecească dar dez-aripată a termenului, nu după standardul egiptean) care se freca de un tip, probabil nenea Oedip.
Și iară am văzut munți de celulită. Ca de fiecare dată când îmi expun globurile oculare la rubens-uri sau jordaens-uri. Cum se mai scufundă plodul ăla scărbos în blana pisicii. Dezgustător. Enfin nici originalul nu-i vreunul din rubens-urile notabile.
Gigantic tabloul lui Rembrant (Night Watch pe numele lui) și ce frumos s-a inserat pisicoiul. Acuma pare un grup de bețivi care se plimbă ușor amuzați de situație printr-un oraș în care bântuie ciuma. Era de fapt despre pacea dintre catolici și protestanți.
Cum să facem din ceva tern și deloc exuberant (Nightwalks-ul lui Edward Hopper) ceva memorabil? Just add gigantic orange cat. Cam cât o godzillă deși eu m-am cam gândit la The Blob. Pentru început o să-l pape pe unul din corporatiștii cu pălărie.
Indiscutabil un tablou care este mult mai bun și mult mai artă în variantă pisicită decât originalul abstract. Am mai zis-o <<dacă pot să-l pictez și eu nu se mai cheamă artă>>.
Tabloul lui Bruegel (ăl bătrân ) e exact dovadă că dimensiunea nu conteză. Cel puțin nu în artele clasice. Deja cam bizar și foarte mistic Babelul ăla devine psihedelie pură odată cu inserarea pisicimii multiple. Asta e piesa mea favortiă.
Melancolia lui Lucas Cranach a trebuit să aștepte cinci sute de ani pentru ca cineva să-și dea seama ce-i lipsea tabloului: o pisică portocalie. Sincer cred că s-a abuzat totuși, pisica dintre puradei putea pentru ca să lipsească.
Originalul lui Velasquez pierde ceva din senzualitate dar câștigă multă blană. Nu-mi dau seama dacă e un schimb echitabil, deși sunt cert că hipsterioții de la american apparel ar prefera versiunea cu mai multă blană.
Victor Vasnetzov e unul dn ilustratorii ideali de volume din alea de Legende istorice și Povestiri eroice. Insertul de cotoi merge bine de tot cu privirea călărețului care în original părea a fi idiotul grupului de eroi. Acu e indiscutabil șmecherul care e călare pe pisoi și tocmai ce-a dat iama într-un boschet de ganja.
Mult mai multe acilea, unde eu am browseuit vreo juma de oră.