Terry Pratchett

Ieri a murit Terry Pratchett, singurul autor de romane fantasy pe care consider foarte util și foarte plăcut să-l citesc. Nasol moment dar măcar mai am vreo 35 de romane din Lumea Disc de citit.

Ăsta este un post scurt despre cât de genial a fost Terry Pratchett. Nu-mi stă în fire să dau RIP-uri și nici pe ăia care se aruncă cu elogii peste orice hoit celebru nu-i simpatizeze prea tare. Dar Pratchett  a făcut o chestie superbă și foarte deșteaptă: a revoluționat fantasy-ul. Nu-i nici primul nici singurul (George RR Martin e ălălt autor de fantasy revolționar și demn de citit).  Decesul (preconizat de ceva timp, Pratchett suferea de Alzheimer și nu a făcut un secret din asta) este foarte întristătoriu pentru că niște chestii foarte punctuale.

Terry Pratchett a a adus un umor fin, super-realist și foarte negru dar teribil de spumant într-o literatură fantasy foarte suferindă de pomposenii penale și lipsa vreunui fel de ironie. Manevra este revoluționară și ceva mai mult decât o satiră la adresa genul tocmai pentru că de fapt toate romanele din discworld funcționează în primul rând ca romane fantasy, în a doilea rând ca sancționare în regim de umor a locurilor comune penale din tot genul cu elfi, vrăjitori și dragoni.

The Color of Magic

The Color of Magic

Din tot fantasy-ul romanele lui TP sunt singurele  capabile de post-modernism și meta-textualitate. Pratchett a înțeles că poți face orice și chiar asta face, cu fler și cu o inspirație de-a dreptul demonică: Moarte însăși dar și Moș Crăciun, plus the Tooth Fairy sunt personaje care se mișcă și interacționează cu Conan Barbarul ajuns la senectute și turiști americani și cărți atot-puternice cu vrăji și blesteme.

The Luggage ( “half suitcase, half homicidal maniac”) este unul din cele mai mișto personaje scornite în literatura de secol XX. Oricât l-aș simpatiza pe George RR Martin pentru că și-a dotat personajele cu genitalii și toate chestiunile sexuale care rezultă din asta mișună prin Game of Thrones, cam tot ce-a scris el nu face cât (și câte) face the luggage.

Pentru că romanele discworld sunt și fantasy dar și satiră pe TP l-a dus capul să facă niște dezvoltări montruos de superbe ale unor chestii din realitate (război, cinema, birocrație, turism) dar să preia cu rezultate maxime personaje și tropi din inventarul imaginarului vestic (de la Conan Barbarul la Odiseea lui Homer și de la Hollywood la Hogwarts) și să le dea un spin delectant de ironic.

CE m-a convins pe mine să-l citesc pe Partchett nu au fost niște prieteni pasionați de romanele lui ci fix ecranizările (The Color of Magic, Going Postal și chiar și The Hogfather) după romanele alea. Deloc capodopere de cinemau dar niște filme dotate cu suficient de mult umor superb cât să indice niște surse literare foarte frecventabile.

 

the-faculty-

the-faculty-