The Congress (Ari Folman)

Incredibil dar adevărat: The Congress chiar este un film Bun. O meditație despre cinemau, ce este el și încotro se duce cum mai rar s-au făcut. Responsabil de minunăție este Ari Folman, de la care eu nu așteptam nimica bun.

Cel puțin nu după Waltz with Bashir, crappy animation rudimentar care deservea un mesaj sinistru de ipocrit. Dar pentru The Congress, nenea Folman (scenarist veteran pentru tv-uri, deci deloc stăin de scriitură și texte bune)  ia un roman de Stanislaw Lem (The Futurological Congress)  care nu are absolut nimic de-a face cu cinema-ul dar este cu distopie bazată de multe droage halucinogene și face din el un panseu mare cât Hollywood-ul despre esența cinema-ului: iluzia.

Sci-Fi motion capture device

Story-ul e cam simplu. Robin Wright se joacă pe sine și după ce-a tot ratat chestii prin carieră își acceptă ultima șansă (mai degrabă ultimativă ca ton) pe care i-o bagă pe gât managerul (Harvey Keitel) și omul de la STUDIO (Danny Huston). Va fi scanată în profunzime, pentru a deveni una din primele actrițe virtualizate. Nu va mai avea absolut niciun control asupra rolurilor pe care le joacă sau modului în care joacă. Nu va mai putea juca ea, ca persoană fizică (în toate sensurile posibile) în nimic. Nici măcar la teatru.

Paul Giamatti!

Paul Giamatti!

Propunerea frustrantă este și cam  tentantă: RW va putea astfel să-și piardă timpul cu fi’su care e cam handicapat cu capul. Și care, jucat de grămada de mucilagii scârboase numite Kodi Smit-McPhee, este singurul minus al filmului.

Welcome to Imaginationland

Welcome to Imaginationland

20 de ani mai târziu, RW, bătrână și distinsă, participă mai mult de nevoie (reînnoirea contractrului) decât din dorință la un Congres al cinemaului. Plăcut amplasată în țara de dincolo de droguri marea reuniune va decide (din nou) viitorul cinema-ului.

Look at 'em CREEPY pigs

Look at ’em CREEPY pigs

Viitorul cinema-ului trebuie să fie mult mai EFICIENT, mult mai stilizat și mult mai abstract dar cumva fiziologic: participarea ultimă a spectatorului. Care-și bea fiola și devine ce vedetă vrea el. Și nu mai vede, ci TRÂIEȘTE în capul lui  filmul.

Exec level

Exec level

După care intervin teroriștii și minunta lume a droagelor în care fiecare este cine vrea și toți sunt glam (și madam Wright și Tomiță Cruising sunt singurele vedete din carne și oase care au rezistat scanării și carierelor virtuale) come down in flames.

The Animated Taleban

The Animated Taleban

Din momentul ăsta filmul devine cât se poate metafizic. Realitatea nu mai există deloc (dacă până și teroriști s-au mutat în virtual)  iar RW împreună cu animatorul (jucat de John Hamm dar desenat ca Adrien Brody) care se ocupă de persona ei virtuală (re-animator al ei în mai multe sensuri) fug prin fantasmagoria colapsândă.

Scafandr-u-u-u

Scafandr-u-u-u

Folman are destul talent cât să poată menține în echilibru patru distopii suprapuse: realitatea de la început, Congresul de la mijloc, viitorul plezirist și mult prea utopic de după alte decenii, dar și realitatea de dincolo de lumea droagelor. Si mai are și o inspirație de-a dreptul demonică atunci când vine vorba de enunțarea (nu chiar voalată) a fundamentelor cinema-ului.

Looky here

Looky here

Sistemul e mereu în goană după două chestii: noutate și PROFIT.Care nu pot fi obținute decât prin CONTROL TOTAL.

Tom Cruise did not cameo in this film

Tom Cruise did not cameo in this film

Indivizii sunt cam gunoaie de felul lor. Boss-ul de studio este o slinoșenie care totuși chiar și decăzut își va promova proiectele. Managerul/agentul este o căpușă care pândește ființe slabe și strâmbe (la corp sau la cap) pe care să le poată exploata penru bani. Actorul pare nimic mai mult decât un gândac care e mereu pe punctul de-a fi strivit și de presiuile din sistem și de viața particulară.

Iconography. Nothing more than that

Iconography. Nothing more than that

Miza fiind ILUZIA, The Congress nu se rezumă la iluzia glam-ului sau la iluzia participării. Merge un pas mai departe înspre imposibilitatea utopiei pacifiste, pline de mulțumire și pace. O lume în care toată lumea este frumoasă și fericită. Cumva există teribil și terifiant și în lobby-ul gigantic al hotelului în care are loc congresul și în lumea de după criogenizarea lui RW, ambele pline de voioșie și ambele populate de creaturi fanatstice și mulțumite – Ideea că cineva (sau ceva) oribil este realitatea de dincolo de fiecare dintre proiecțiile halucinogene.

U can be anything you wanna be

U can be anything you wanna be

Ca în The Shinning (cartea lui Stephen King), la petrecerea fantomelor din Hotel Overlook: perfecțiune deranjant de perfectă și o voce care spune <<drop your masks>> și generează frisoane fără ca vreo mască să fie de fapt abandonată.

Pentru că e un film  despre Cinema și Hollywood, Congresul trebuie să aibă mult cinemau în el. Există și stiluri de personaje împrumutate de prin toată istoria animației, și cadre iconice preluate din nou pentru a enjpea oară în ultimii trei ani de pe la filme clasice. Peripețiile în virtual ale lui Robin Wright reformulează, din cadre și context  și sunt în același timp Metropolis și Sunset Blv, și Mad Max și Queen Christina și zeci de alte filme.

TheCongress-Ari-Folman-2013

TheCongress-Ari-Folman-2013

Capodoperă care folosește animația pentru a ținti dincolo de posibilul (deja foate avansat tehnic al) cinema-ului contemporan. Și care în timp ce scuipă pe chelie golumii și transformerii și star wars-urile pentru că nu mai sunt de fapt cinemau adevărat (chestie cu care sunt foarte de acord) trișează (admit, se poate să fie în pincipal un calcul financiar) și alege animația tocmai pentru un control total și posibilități într-adevăr nelimitate.

Trippy trips for them trippin' sluts of tomorrow

Trippy trips for them trippin’ sluts of tomorrow

Finalmente, adevărurile ultime ale lui The Congress sunt aceleași cu ale sistemului pe care îl expandează înspre viitor și distopie: iluzia și controlul.