The Hours, încă emoționant

The Hours a rămas cam așa cum mi-l aminteam: tour de force actoricesc, melodramă servită cu mult tragism și o ecranizare al dracu de bună.

Cu The Hours “filmele de Oscar” ating nivelul ăla de sofisticare și forță pe care l-ai aștepta mai degrabă de la filme de artă europene decât de la filme de Hollywood. Un triumf al melodramei cu pretenții mari care are însă și tupeu pe măsura pretențiilor. Prin asta tocmai am zis că de fapt The Hours este un film frumos și impecabil orchestrat, cu roluri mari dar și Deprimant cu D mare. Ca orice film despre pustiul vieții de zi cu zi.

Nicole Kidman este Virginia Woolf

Nicole Kidman este Virginia Woolf

Ce se întâmplă: trei femei sunt surpinse într-o zi aparent oarecare dar de fapt foarte importantă pentru restul vieților lor dar nu-și intersectează destinele (decât foarte puțin, spre final). Pretextul care le unește este cartea Mrs Dalloway a Virginiei Wolf. Una se chinuie să o scrie, și decenii mai tâziu Laura Brown  o citește și alte decenii mai târziu Clarissa Vaughan chiar o trăiește.

Toni Collette este Kitty

Toni Collette este Kitty

În 1923 Virginia Woolf se luptă și cu nebunia dar și cu plictisul sufocant al vieții la țară pentru a reuși să-și scrie romanul. Pe Woolf o joacă din spatele uni nas fals și cu un Oscar în palmares fix pentru acest rol Nicole Kidman. În 1951 Laura Browne este gravidă cu cel de-al doiela copil și împinsă înspre exasperări maxime de traiul sub-urban al epocii visului american. Julianne Moore reglează perfect un personaj extrem de emoțional, asaltat din toate părțile de o viață care nu-i oferă nimic din ce-și dorește de fapt. Nici soțul iubitor nici copilul poate prea cuminte și mult prea dependent de ea nu-i sunt decât surse de stres. În 2001 în New York  madam Clarissa Vaughan, personalitate a lumii literare trebuie să organizeze o petrecere pentru prietenul Richard, literat care, lovit de demență și muribund de SIDA nu are chef de fandacsii din astea. Meryl Streep joacă mai puțin șuncos decât de obicei și face un rol veridic și mult mai uman decât media carierei ei recente.

Julianne Moore este Laura Brown

Julianne Moore este Laura Brown

Stephen Daldry făcuse deja un film pur și simplu minunat (Billy Eliott, ocazie de debut incredibil pentru Jamie Bell) și acilea face ceva la fel de frumos, dar cu alte repere estetice. Fiecare fragment de timp din The Hours are estetica lui, discret dar vizibil asumată. Woolf pare-a trăi în tablourile pre-rafaeliților, Brown este captivă în estetisme demne de filmele lui  Nicholas Ray și Douglas Sirk, iar Clarissa glisează printr-un New York plin de graffiti și decay parcă luat de prin filmele începutului de deceniu 7.  Nu-s doar decorurile și costumele, Daldry filtrează și încadrează diferit fiecare parte din film.

2001 femeia trebuie sa stie cum sa cumpere flori

2001 femeia trebuie sa stie cum sa cumpere flori

Intersectate rapid dintr-un montaj aparent jucăuș cele trei zile din viețile protagonsitelor încep cu flori și suicid. Virginia Woolf se îneacă de bună voie fix la început de film, iar biletul ei de adio zice către soț nu cred că doi oameni ar fi putut fi mai fericiți decât am fost noi. Este un statement cu multiplu tăiș și niciunul dintre sensuri nu-i deloc ferice. Ce urmează sunt trei ratări: a Virginiei Woolf, care și-ar dori cu disperare să pară “o persoană normală” pentru servitoare și pentru rudele venite în vizită, a Laurei care trebuie să pară o gospodină perfectă dar pur și simplu nu poate să găsească vreun fel de fericire în făcutul torturi și mămit, și-a Clarissei care trebuie să fie gazda perfectă (la fel ca eroina lui Woolf din Mrs Dalloway) dar care-și organizează petrecerea pentru prietenul muribund cu sufletul zdrențuit de regrete și nostalgii.

1923 viata la tara nu-i anti-depresiva

1923 viata la tara nu-i anti-depresiva

Deși pare greu credibil dat fiind cele trei protagoniste personajele secundare sunt teribil de bine conturate și memorabile. Cel puțin mie Toni Collette mi-a părut mult mai interesantă și emoționantă ca personaj și joc actoricesc decât Woolf și implicit Kidman. Kitty, personajul ei este o  încarnare perfectă a idealurilor americane de prin 1950, dar  este o ființă fundamentalmente ratată tocmai pentru că nu poate face copii. Întâlnirea dintre femeia perfectă a Epocii Atomice, care este considerată rebut fix pentru că nu poate naște și femeia care-ar putea fi perfectă conform standardelor dar care nu vede vreun motiv pentru fericire în gătit și puit este cel mai zguduitor moment al filmului. Și nu zic asta doar pentru că Moore și Collette se sărută. Ed Harris face un rol percutant și dezolant din Richard, scriitorul muribund de SIDA. Punctate de momente de luciditate feroce halucinațiile și furiile lui au o greutate incredibilă. El are personajul care lansează titlul filmului pe ecran și întrebarea aia, despre ce faci cu orele pe care le ai de umplut până la moarte, cu orele în care practic supraviețuiești fără vreun motiv real și fără vreun fel de viitor este hardcoreală emoțională maximă.

1951 femeia nu-i femeie daca nu gateste si nu puieste

1951 femeia nu-i femeie daca nu gateste si nu puieste

Ziceam că avem de-a face cu una din cele mai bune ecranizări recente. Daldry preia cu fulgi cu tot romanul the Hours al lui Michael Cunningham și-l ecranizează extrem de fidel și foarte cinematografic. Cartea despre o altă carte și modul în care ea devine un fir de legătură între trei mari nefericiri devine un film care păstrează melodramatismul și virează înspre dramă pură exactamente în modul și momentele în care-a intenționat autorul premiat cu Pulitzer în 1999 pentru romanul ăsta. Ce-a ajută mult este o coloană sonoră compusă de Phillip Glass, opresivă și sumbră, au pair cu depresia generalizată.

Meryl Streep este Clarissa

Meryl Streep este Clarissa

Miza din The Hours este de fapt femeia. O femeie deloc model, nu tot timpul adaptată dar expusă și supusă la presiuni (binevoitoare, și ăsta e tragismul)  de standardele epocii. De-a lungul a opt decenii poziția femeii în societate este privită ca evoluție nu musai aducătoare de fericire sau beneficii emoționale. Virginia Woolf este trimisă la țară ca să-i facă bine aerul și să nu-i mai streseze nervii fragili Londra cea zgomotoasă. Laura Brown este sufocată de standardele epocii atomice despre femeia americană ca gospodină și sursă de plozi și absolut nimic altceva. Clarissa este un animal social din intelighenția de New York bine adaptat care totuși n-a reușit să fie vreodată fericită. Când, pe final povestea Laurei și-a Clarissei se intersectează rezultă ceva cumpit de amar și totodată teribil de uman, despre modul în care supraviețuirea este uneori sinonimă cu fuga.

Ce-ar mai fi de zis este că:

Eu unul am citit și romanul The Hours, care este o carte teribil de bună și extrem de  deprimantă.

Miss Dalloway al lui Virginia Woolf nu am reușit să-l citesc, e mult prea anost și are niște frisoane de demență pe care la momentul lecturii le-am considerat mult prea nasoale pentru starea mea psihică.

Există ecranizarea asta după Mrs Dalloway, pe care nu am văzut-o.

Filmul The Hours se dă diseară la Tv1000, de la orele 21:00

the hours poster

the hours poster