The Kids are NOT OK: islamistu Ahmed și isterica Benni

Am văzut și System Crasher și Le Jeune Ahmed și voiam de mult să utilizez The kids are not ok ca titlu

Dar fiindu-mi silă de filme cu plozi foetuși și pre-adolescenți riscam să rămân cu the Kids are not ok neutilizat. Deci am văzut Copilul problemă (aka System Crasher aka Systemsprenger) și Le Jeune Ahmed (aka Young Ahmed aka Portretul talebanului în pre-adolescență sau cum o fi fost tradus în română). Sunt ambele filme cu actorie bună, tematică socială și includ și sisteme de re-educare/ socializare/asistență socială care fiind prea blânde nu au cum rezolva cazuri problemă. Mai mult de atât nici pe Benni nici pe Ahmed nici măcar dragostea, compasiunea și toleranțele cancerigene nu au cum să-i ajute.

La început a fost Copilul problemă. O ploadă ultra-isterică, abandonată de mă-sa și exasperantă chiar și pentru un sistem molâu și prea-plin de gigea-gigea cu cele mai satanice dejecții vaginale bipede precum sistemu nemțesc de adopții (și plasament). Acu pentru prima oră din film eu am făcut o listă de moduri cumplite de exterminare a micii ciume isterice. Cel mai pacifist fiind o drujbă. În timp ce mă intrebam dacă filmul ăsta este realist și dăcă ciume din astea mai periculoase decât un pavian turbat au ce căuta în afara cuștii, ca să le fută și mai rău viața unor orfani care le și ei pe ale lor. Și de ce dreacu n-au fost chemații hingherii sau vreun exorcist că astea erau cele mai eficiente opțiuni.

A doua oră de film (da, evident că are 2 ore) subliniează 2 chestii. Că singura persoană lucidă care apare pe ecran este mă-sa (o ratată lașă care face un onorabil Sophies Choice și alege să-și salveze ăilalți 2 plozi de ciuma asta nesalvabilă) și că soluția asta foarte europeană de-a trimite gunoi în Africa nu este deloc ok. Este colonialist și africanii le au și ei pe ale lor (sărăcie, islam, ebola, misionari creștini, sida), numai un suplus de jeg nu le mai trebe.

La un moment dat masculul salvator, un educator vrea să o îmblânzească pe foetus satanic, deci se duc singuri în pădure. Pentru 3 săptămâni. Fix când mă întrebam dacă nu cumva este vorba de un moment luckily for her he was a pedophile și cum ar putea filmul ăsta corect dar convențional din scenariu și regie și prea nemțesc ca să fie memorabil să o dea atât de atomic lucrurile se clarifică. Nu vi le clarific ca să nu dau spoilere.

Fără să fie un rateu Copilul problemă face parte din clubul deloc select al filmelor despe care se formulează ipocrit și laudatoriu că ”ridică probleme importante” când de fapt nu face decât să ceară empatii pentru probleme ale căror soluții sunt prea radicale pentru școala de dans și bune maniere a civilizației vestice. Și m-a mai deranjat o chestie: ipocrizia de-a lăsa în afara cadrelor rezultatele concrete și starea victimelor micii satane. Nu are scuze pentru omisiunea asta: sunt secvențe în care avem acces la lucruri pe care micu jeg isteric nu le vede/aude. Omiterea lor duce filmul în discurs croit fix pentru ca să genereze ceva empatie.

Junele Ahmed a fost enorm de avantajat de proximitatea istericei Benni. Adică nah până și Bacalaureatu lu Mungiu s-ar fi dovedit capodoperă văzut după elogiul isteriei. Și mai are și niște avantaje d-ale lui, neașteptate din partea fraților Dradenne, acești Lolek & Bolek deloc amuzanți ai filmatului de cefe. În primul rând: nu conține cefe. Am fost siderat. În al dolea rând are 92 de minute și un flow bun. în al treilea rând, până pe ultima sută de metri nu cere EMPATIE pentru micu jeg islamist.

Lucrurile sunt clare: Ahmed suferă de islam, religia păcii, care se manifestă prin talebanism. Îndoctrinat de imamu de la moschee Ahmed decide să-și omoare profesoara. Pentru crima de-a vrea să preda araba și prin cântece, nu doar prin coran. Plăpând și scârnav cum este Ahmed eșuează și ajunge în ceva ce se denumeste centru de re-ducare dar de fapt este ca o tabără din aia de vară de 3 stele. Zero stres, jegu e lăsat să-și facă rugaciunile și i se dau toate condițiile să se relaxeze, nu să renunțe la jegu de ideologie islaimistă.

Chestia spendidă și de-a dreptul radicală pentru Dardenne x2 este că Ahmed nu primește din scenariu circumstanțele atenuante pe care le măcăne toți stângiștii. Nu, Ahmed nu vine dintr-o familie neintegrată în civilizație. Ba chiar mă-sa mai bea câte un pahar de vin și sor-sa poartă maiou. Nu, Ahmed nu-i bulizat de nimeni pentru că este scârnav. Sau islamist. Talabanismul este decât un moft adolescentin și se poate formula in extremis ceva despre că vai imamul l-a spălat pe creieri pe micuțul prepuțoi. Camera urmărește însă mica jivină islamistă nu ca pe national geografic și ca pe un băiețel din lemn care din nefericire pentru toți cei din jur nu suferă de hipertrofiere nazală penru fiecare minciună pe care o scoate din el.

Și mai e o chestie, Ahmed puțoiul taleban nu-i un incident. Este un rezultat perfect anticipabil al sistemului de toleranță servilă în fața moaftelor islamiste. O secvență în care se discută de ce trebuie studiată araba doar după coran și toți imbecilii și femelele lor se măcăne în acest sens este un dejt înfipt într-o rană societală. Și chit că față de alte filme francofone pe subiect se poate cconsidera că este puțin (just the tip) fix secvența asta face cât tot Les Miserables.

Acu ăsta cu Ahmed este cel mai solid film dardennian și cel mai puțin corupt de empatii socialiste, cefe filmate prelung și soluții optimiste. Totuși finalul lui Ahhmed pare tras dintr-un calcul politicos, nu dintr-un realism hardcorist și nici dintr-o asumare de discurs. Pentru d-astea nu apelăm la Dardenne vedem Made in France și Les Cowboys. Ba chiar și Adieu a la nuit tot pe acolo s-ar încadra. Catherine Deneuve luptând cu islamismul.