TIFF 2016 @București

Retrospectiva TIFF 2016 ajunge și pe malurile Dâmboviței. La Elvira Popescu, cu puține filme (zic io) dar cu câteva totalmente worth seeing.

Retrospectiva TIFF 2016 se întâmplă la 15 ani de la prima (și unica) retrospectivă TIFF la care am fost eu. Are loc în același loc (Elvira Popescu) ca prima vernisare de filme clujate prin capitală și cum să zic, m-au apucat și nostalgiile dar și dubiile apropos de văzut filme de TIFF la Inst FR. Pentru că la mine a funcționat impecabil ca trigger pentru mers anual la Cluj și pentru că acuma mi se par prea puține filme. Dar sunt câteva titluri pe care aș zice că e jenet să le rateze fix ăștia la care le mai pasă de Filme.

Ingrid Bergman in her own Words

vineri, 18:00

Madam Bergman e iconică dar icoană n-a fost vreodată. Documentarul ăsta e util și ca info despre viața și cariera lui Ingrid și ca insight în căpșorul ei blonziu. Pentru că Bergman s-a tot jurnalizat și înregistrat și explicat prin suficiente interviuri cât să zicem că am avea de-a face cu un testimonial, poate mai sincer și mai defetist decât ar fi de așteptat. Din păcate nu-i deloc în aceeași ligă de ambiț și splendoare ca Listen 2 me, Marlon. Dar finalmente Marlon era Marlon și Ingrid era Ingrid.

De L’Ombre Il Y A (Un loc la Umbră)

vineri, 20:15

Un travestit osos (care aduce mai mult a ăla din Labirintul lui Pan decât a Iggy Pop la bătrânețile lui osoase) se învârte (a se citi prostituează) printr-o țară din lumea a 3a (Cambodgia, dacă sunteți chiar curioși). Dă de pule, dă de probleme, dă de-o ploadă de vreo 9 ani trimisă la futut de către părinții ei. Ceva sentimente de amiciție și protecție se înfiripă, ca între fete futute contra-cost de bărbați cu gusturi discutabile. În mod destul de surpinzător la sentiment filmul e ok, dar i-ar fi trebuit mai mult de atât ca să iasă din zona de miserysploitation. Și mai multe n-are. Nici din imagine, nici din regie nu se simtre vreun fel de artă sau direcție sau zvâc. E pur și simplu un mizery-spoitation care e arthouse din cauza la subiect, nu din cauza vreunei arte speciale.

Remainder (Fragmentar)

sâmbătă 20:00

Un amnezic ajuns bogat (ca urmare a faptului că i-a căzut ceva în căpățână și de acolo și amnezia) angajează oameni care să joace momentele pe care și le aduce vag aminte din viața lui. Miza e clară. Regia corectă, și protagonistul scoate câteva scântei dintr-un personaj care de fapt nici măcar nu contează prea mult. Chestia e că Remainder e un debut solid, poate prea serios pentru propriul lui bine și în mod cert prea plat ca să placă la toată lumea. Ideea însă are forță cât să-l ducă pân la filnal (cu twist cu tot) și fiind debutul unui arty-farty artist conceptual are remarcabil de multe coae.

Au plus pres du Soleil (Prea Aproape de soare)

sâmbătă 22:00

Unu din favoriții personali. Melodramă hardcoristă cu fiul abandonat de-o curvă care e adoptat de-o judecătoare și clashul dintre 2 sortimente de mizerii cu pizdă. Narcisista escroacă, completamente defectă e mama naturală dar în mod destul de clar denaturată. Zdreanța cu aroganțe cât să dea la tot cartierul și ipocrizii cât să dea la toată Picardia și Aquitania e mama adoptivă. Care nu vrea să admită că a adoptat și că nu și-a fructat vaginul propriu. Între ele se alege prafu de toți și toate și cum sp zic, e fix genul ăla de film pentru care iubesc eu cinema-ul francez. Personaje detestabile, situații care chiar sunt rezultate mai mult din personaje decât din scenariu. Bun.

Belgica

duminică 13:00

Coup de Coeur pentru că 1. Belgia 2. clubscene (și prin asta se înțeleg fix baruruile alea de cartier cu concerte și cu absolut tot ce trebe) 3. e filmat în Gent, PLM:

lăsând astea la o parte Belgica e genul ăla de film pur și simplu ok, venit de la un tip (Felix van Groeningen) care s-a specializat în filme pur și simplu ok. Fără over-stating, fără pedalare prea mult pe chestii coleratele. Doi frați deschid un bar și haosurile urmează. Nu are nici minusuri nici surplusri și e fix ca The Broken Circle Breakdown și La Merditude des Choses: curat ți eficient. Cu surplus de mzuici (absolut toate muzicile) făcute de Soulwax.

Je me Tue a le Dire (Mor să-ți spun)

Duminică 22:00

 

WOW-ul absolut din micro-selecția asta și unul din cele mai memroabile 4 filme de la Tiff 2016 e comedie neagră și supra-realistă, e belgian și e alb-negru. Are o nișă și un standard ridicat aproape sky-high de alde C’Est Arrive Pres de Ches Vous și de frilmele lui Benoît Delépine, Gustave Kervern și de Kill Me Please. Dar e fucked up într-un mare și extrem de rafinat fel al lui. Un ratat află că mă-sa nu o să mai moară de cancer la sân. Care, crede baba a dispărut datorită pisicilor. El crede că de fapt i s-a translatat lui. Și dă-i și umor din ăla străveziu de fin și tuciuriu de negru. Și Psichedelizm cum decât Belgienii și Pascal Dupiex mai pot să scoată din ei. WOW total, Iconografie totală, alb-negru de-a deptul crispy. Xavier Seron, rețineți-i numele, că tipul ăsta poate obscen de multe. Puneți mâna și-l vedeți că altceva nici măcar vag similar n-o să apară anul ăsta. Am zis de PISICI și de MUZICĂ?