Tim Burton: Big Eyes & cele mai proaste filme

Big Eyes nu este nici cel primul nici ultimul film Prost de Tim Burton. O recapitulare a celorlalte rateuri plus niscaiva chestii despre ultima

Mare dezamăgire mare cu Big Eyes. Un film de Tim Burton care nu are nici fantezie, nici puls, nici personaje. Este un film dintr-o serie de rateuri sporadice și indiscutabile cu care Tim Burton și-a mai dezamăgit fanii. N-o zic ca hater, o zic ca fan sincer al multora din filmele lui Burton. Câteva sunt capodopere (Ed Wood, Mars Attacks! Batman Returns, Edward Scissor-Hands) altele sunt foarte mișto (Sleepy Hollow, Batman, Charlie and the Chocolate Factory). Unul e ieșit aparent mult din tipare dar tot e foarte mișto (Big Fish).

nu putea sa fie tot filmul asa?

nu putea sa fie tot filmul asa?

Big Eyes este povestea (reală) a unei proaste (Amy Adams) care picta copilași cu ochișorii beliți dar care l-a lăsat pe bărba-su (Christoph Waltz) să se pretindă pictorul tablourilor. Aste se întâmpla prin Us of A prin 1950 și-a durat vreo 15 ani pentru că proasta tot proastă se cheamă.

Waltz se maimutareste

Waltz se maimutareste

Ceva ce-ar fi putut fi sau o comedie despre prostie sau un thriller cu psihopat care ține captivă o proastă (și pe fi-sa) este însă o dramoletă flască, pe care Tim Burton parcă a regizat-o pentru TV. Fără vreun fel de nasoleală  (deși soțul cel manipulator mai are nițel și le dă foc la alea doua) fără suspans și cu doar câteva cadre bune. Amy Adams nu face prea multe, Christoph Waltz face prea mult. Pe bune, este primul rol pur și simplu detestabil al lui Waltz. Un rateu caricatural care pare a fi aproximat prost pentru un film de Woody Allen.

Amy Adams nu are mare lucru de facut

Amy Adams nu are mare lucru de facut

Se simte ce l-a interesat la un moment dat pe Burton: design-ul deceniul 5, estetica TV (și-a televizoarelor și a studiourilor de teveu) și un moment foarte creepy în care proasta vede niște oameni  cu ochii gapați ca plozi pictați. Evident rezonul principal este kitsch-ul artei și-al decadei. Dar nici ăsta nu-i suficient de bine exploatat și explorat.

A nu se înțelege greșit, Big Eyes nu este un film prost pentru că nu e Charlie and the Chocolate Factory 2 sau ceva extrem de colorat și isterizant. Big Eyes este prost pentru că nu are nimic bun în el. Ba da, are piesa lu lana del Ray și set design. Mult prea puțin pentru un film de Tim Burton.

Acestea fiind zise mai trebe topul cu rateurile lui Burton. Deci, cele mai proaste filme ale lui Tim Burton.

#05 Pee Wee’s Big Adventure

Pee Wees Big Adventure

Pee Wees Big Adventure

Un tembelist și bicicletuța lui de retard trec printr-o serie de aventuri care ar fi putut fi mult mai amuzante. Film de debut deci i se pot ierta multe, dar a îmbătrânit cam urât.

#04 Sweeney Todd

Sweeney Todd

Sweeney Todd

Nu-i un dezastru dar nici bun nu este. Problemele sunt două: muzicacalitatea și modul în care nu se descurcă Johnny Deep Shit printre actorii ăia cu școală de teatru britanică. Ori-de-câte-ori trebuie să cace cântecele pe gură JD se face de toată cacaua posibilă.

#03 Big Eyes

Prefer oricând un rateu interesant unor mediocrități plicticoase. Și Big Eyes e și plicticos și mediocru. Lui Burton nu-i iese suspans și lui Waltz îis umoruri de tot căcatul. (also, Burton chiar arată ca un homeless fără ochelarii de soare, OMFG)

#02 Alice in Wonderland

3D-ul e jegnant, minunile lipsesc cu desăvârșire. Plus un scenariu psihotizat și lipit cu bandă adezivă. Plus Mia Washingmashingskaya aia e câh. Plus Johnny Depp care seamănă cumplit de mult cu Madonna. Și Anne Hatthaway care este pur și simplu grețoasă. Singurele momente care nu sunt cretine par xeroxuri după niște alte xeroxuri ale unor decoruri și mofturi de-ale lui Tim Burton. PLM; e cu DRAGON!!!!

#01 Planet of the Apes

Există două filme la care mi-a fost frică să mă uit din nou, că mă ia cu silă numai când îmi aduc aminte de ele. Unul este Battlefield Earth, ălalt este Planeta maimuțelor, remake-ul lui Burton. Test de enduranță coșmaresc, filmul ia povestea din carte, cu final cu tot (care e mult mai bun pe versiunea filmată în 1968)   și efectiv o face praștie. E dincolo de penibil, e pur și simplu nevăzubil. Totuși o să-mi fac curaj măcar să încerc să mă mai uit odată la el.