Top 20: cele mai bune filme românești

Dacă tot e 1 decembrie a zis să bag ceva de sezon. Mi-a fost mult mai simplu să aleg cele mai bune filme românești, că sunt puține și-mi sunt clare.

Cele mai bune filme românești s-au nimerit să fie amplasate între 1968 și 2013 sunt cum nu se poate mai variate. Le-am ales pe rezonuri personale și am încercat să nu fiu prea indulgent cu propriile mele parti-pris-uri. A reieșit un top 20 care include 2 filme cu Sergiu Nicolaescu, 4 filme de epocă, 2 de Caranfil, 2 de Danieliuc, un film cu avort, ceva Pintilie, niciun film cu Toma Caragiu sau Amza Pelea. Mi-am permis, cu autosuficiență olimpiană, trei filme de Dan Pița și niciun Alexandru Tatos. Am zis pas la două filme pe care le iubesc foarte mult (Dolce far niente și Experimentul București) pentru că nu-s chiar filme românești.

#020

Domestic

Domestic

Domestic

Adrian Sitaru, 2012

Pisicuță souvenir, găină belită în baie, plod mort offscreen, iepure escalopat, discuții despre extratereștri isusici și depresie generalizată. Mai mult, omnibus foarte mișto articulat din elipse decât lung-metraj, dar un film din alea foarte umane și teribil de enjoyable, deși sunt triste cum numai Sitaru știe să facă. #pispispissss

#019

Lotus

Lotus

Lotus

Ioan Cărmăzan, 2004

Oh, da. Un film de Ioan Cărmăzan. Nu-i nici la derută nici la pamplezir. Cu filmul ăsta, onirismul prolapsant al fandacsiilor arty din Epoca de Aur crapă definitv și irevocabil și-o face într-un foarte mare fel, cu Mălai Mare Jr la cameră și cu extrem de puțin plot care să perturbe un film vizualmente extrem de frumos și tripat. #mistic #difuz #confuz

#018

ilustrate cu flori de camp

ilustrate cu flori de camp

Ilustrate cu flori de cîmp

Andrei Blaier, 1975

Singurul film cu avort din lista. La fel ca Reconstituirea, un fim a cărui intrare în producție și cinemau pe atunci, în vremuri de cenzuri masive, este de-a dreptul miraculoasă. Povestea reală a unui avort soldat cu deces din Giurgiu a greșit ideologic când le-a dat foarte multe profunzimi și avortantei, și avoratoarei, și tuturor celor implicați în mizeria aia. #avort #rural

#017

hotel-de-lux

hotel-de-lux

Hotel de Lux

Dan Pița, 1992

Aș fi vrut să nu fie în top, dar sunt și prea sincer și prea snob cît să sar peste Hotel de lux. Cel mai contestabil film de Dan Pița din lista asta este, însă, unul din fetișurile mele. Pentru că e căzut și totuși funcționează. Pentru că are actorie mediocră (în momentele bune, să fim înțeleși) dar reușește să fie fascinant chiar și printre replici execrate lemnos. Pentru că metafora centrală era încă de pe atunci îmbălsămată în formol și totuși are destulă grandoare cât să impresioneze. #bunker #palace #hotel

#016

Restul e tacere

Restul e tacere

Restul e tăcere

Nae Caranfil, 2007

Pariu foarte mare și riscat cu posibilitățile unei industrii (cinematografice) care, din punctul meu de vedere este deplin cîștigat. Minus secvențele animate, care sunt de căcat.  Istoria începuturilor de cinemau aborigen are de toate, dar mai ales are o emoție extrem de cinefilă. Declarația de amor pentru cinemau și tot ce înseamnă el a lui Nae Caranfil e mai mult decât istorie și mult mai mult decât restul filmelor despre filme, cinema, actori și regizori puse la grămadă. #grandios #NaeC #ardeuitecumarde

#015

Caravana Cinematografica

Caravana Cinematografica

Caravana Cinematografică

Titus Muntean, 2009

Un securist în parpalac de piele ajunge cu camionul plin de filme de propagandă comunistă într-un sat din zona puleni pe baltă. Prin mocirle, nămoale și zoaie, creaturile aborigene își fac instant apariția. De fapt țăranii ăia care trebuie îndoctrinați întru colectivizare nu sunt cu absolut nimic mai buni în slugărnicia lor scârboasă decât securistul care n-are mamă, n-are tată (e produs de un orfelinat). Dorian Boguță protagonisticizează și face unul din cele mai bune 3 roluri masculine din istoria cinema-ului românesc. #colectivizare #nămol #viol

#014

Visul lui Adalbert

Visul lui Adalbert

Visul lui Adalbert

Gabriel Achim, 2011

Primul și singurul rol pincipal al lui Gabriel Spahiu. Într-un film foarte mișto, de-a râsu-plânsu la fabrică și de-a ia video-ul, na caseta, împacă ibovnica chioară, și vezi cum stăm cu reconstituirea. Ce se reconstituie este un accident de muncă și ce punctează  minunat din scenariu și regie Achim este un joc al destinului potrivnic care calcă în picioare toate bunele intenții și schemele de partid și sindicat. Foarte multă bonomie (și-ajungi să-ți pese de personjele alea tembele și zburătăcite) și foarte puțin cinism (chestie remarcabilă pentru un film românesc despre perioada aceea). Uneori am impresia că Gabriel Achim ar putea fi un Wes Anderson de Dâmbovița. #VHS #1989 #uzina

#013

Azucena 2005

Azucena 2005

Azucena, îngerul de abanos

Mircea Mureșan, 2005

Cântul de lebădoi al lui Mircea Mureșan este o completare sublimă în tembelismul ei penibil pentru trilogia sexy 90istă care a spart la buci box-office-ul mioritic (Miss Litoral, A doua cădere a Constantinopolului, Sexy Harem Ada Kaleh). Un film atât de psihotronic și din scenariu și din regie și din actorie încât face de rușine și puținele filme aborigene care au atins statusul so-bad-its-good (Liceenii în alertă, Tanti, Mama ei de tranziție) și ale care l-au ratat fără pic de grație  (Căcală se întoarce, Milionarii de weekend, Weekend cu Mă-ta are cratimă, Margot). Pur și simplu am căzut din scaun de râs la Azucena. Chestie care nu mi s-a mai întâmplat la cinemau decât la Borat. Acuma chestia ar fi că Mureșan credea săracul că genul programului Azucena era dramă-thriller cu imigrație și mafie. Și cu Nicoleta Luciu ascultând muzică din diskman la mameloanele goale. Cum fac de obicei refugiatele indience care ajung în România pe drumul către Londra. #fandacsie #lamaxim #mamelizment

#012

Pas in 2

Pas in 2

Pas în doi

Dan Pița, 1985

Pas în doi este minunat pentru că a îmbătrânit într-un anume fel. Respectiv frumos. Și pentru că e cu cât 3some putea fi un film în 1985. Și pentru că muzicalmente vorbind este electrifiant. Și pentru că are probabil cea mai mare doză de adevăr uman dintre toate filmele lui Pița. Și secvențele alea cu scări și utilaje filmate atât de non-comunist. #furie #scări #spadasin

#011

balanuta in nunta de piatra

balanuta in nunta de piatra

Nunta de piatră

Dan Pița + Mircea Veroiu, 1972

2 ecranizări de mediu-metraj după Ion Agârbiceanu. Fefeleaga și La o nuntă. Cel mai hi-concept film din cinema-ul nostru cel carpato-danubiano-pontic e super-estetizat, superb filmat și de-a dreptul abstract. Peliculă de mitic căutătoare care odată ce l-a aflat reușeste să-l înglobeze organic și fără prețiozități penibile. Cu un plus masiv de a-i pune unul lângă altul pe Pița și Veroiu, ăi mai arty auteuri de cinemau comunist. Cu OST de folk experimental de-a dreptul creepy. #rosiamontana #unitifefelegim #folkabstract

#010

proba-de-microfon

proba-de-microfon

Probă de microfon

Mircea Danieliuc, 1980

Realismul socialist cinematografic românesc a avut un singur moment în care chiar a fost realist: Proba de microfon, un film extrem de coios și văzut acuma teribil de modern și credibil. O poveste de amor nasol între un cameraman foarte macho și-o duduie foarte sexuabilă. Genul de amantlâc care face victime colaterale și care finalmente se termină clar și foarte realist. De asemenea, Danieliuc și Tora Vasilescu fiind căsătoriți (pe atunci?) filmul ăsta își permite niște erotizme care chiar sunt erotice. Gina Patrichi este a treia roată la căruță, respectiv reporterița trecută care tânjește după cameramanul hunky. Și între ei trei sunt niște mize emoționale și psihologice extrem de bine puse pe film. #machoman #olaola-e #microfon

#009

felix-si-otilia

felix-si-otilia

Felix și Otilia

Iulian Mihu, 1972

Toată splendoarea decadentă pe care-au ratat-o la mustață în multiple ocazii și Veroiu și Pița îi iese din poignet lui Iulian Mihu. Felix și Otilia are o textură putregăios senzuală ceva de admirat. Melodrama fanată scrisă de Călinescu sclipește tocmai pentru că Mihu și-o asumă total. Otilia (Julieta Szönyi) e pur și simplu superbă și filmul este unul din cele trei artefacte cinematografice din lista asta. Și cea mai bună reconstrucție de epocă din cinema-ul nostru, care nici la asta n-a excelat vreodată. #decadent #Sergiulica #OtiliaYumYUM

#008

o vara de neuitat

o vara de neuitat

Un été inoubliable

Lucian Pintilie, 1994

După 89, toți regizorii, fie ei mai dizidenți sau mai ca Patapievici și Pleșu (dizidenți închipuiți doar la ei în tărtăcuțe), au luat-o razna. Ce s-a văzut din isteria spumegândă a întregii bresle regizorale au fost două chestii clare. Unu: Danieliuc era cel mai talentat. Dar a căzut în bot rău de tot și tot ce-a făcut post-revoluție nu se poate salva estetic decât Cele ce plutesc.  Doi: Lucian Pintilie avea cea mai multă clasă. Poate tocmai de-aia și-a radicalizat sublim de pervers cinismul (vă aduceți aminte de Dorina Chiriac tunzându-și floaca în Nicky Ardelean? De Muia M terfelită ca ultima zdreanță prin Balanța?) dar s-a abținut de la istericalele și cacariselile penibile și furibunde în care se scufundau restul colegilor săi. Pentru că #differentclass. Tot dintr-o cu totul și cu totul altă ligă de cinemau vine și O vară de neuitat. Ecranizare după Petru Dumitriu,  filmul ăsta are manierismele și puterea cinema-ului american mut. Și din cadre și din montaj și din prestația de zile mari a lui Kristen Scott Thomas. Cam capodoperă, în mod cert o piesă din involuția actoricească a lui  Bleonț (care încă mai era un actor destul de bun acilea, dar nu la el de capabil ca în Pas în doi). Eu l-am văzut de trei ori și-a funcționat superb de fiecare dată. #minigenocid #nuditate #pășunism

#007

lupu

lupu

Lupu

Bogdan Mustață, 2013

E genul ăla de film perfect simetric cu el însuși care nu are nici fisuri nici plusuri nici minusuri. E o bulă de senzualism și senzualitate cu zero cronologie și zero geografie.  Arată bine de tot, cu cadre și texturi de prin noul cinemau rus (Barbu Bălășoiu a filmat și Claudiu & Crapii). E unul din extrem de puținele filme românești în care cineva chiar a pus luminile cum trebe, firaraledracu. Dar cumva e un film senzual care nu are nimic de zis. #haicasepoate #lupuldacic #texturi

#006

A fost sau na fost

A fost sau na fost

A fost sau n-a fost?

Corneliu Porumboiu, 2006

Prima dată mi-a fost pur și simplu simpatic. Un film din ăla pe care poți să-l îndrăgești pentru că are umanitate și are și umor și face din nimic o frescă societală pentru orașul (vorba vine) Vaslui. A doua oară i-am văzut cadrele perfecte și demonic de genial inspirate. Probabil o să-l văd și-a treia oară. Are destul fler și destul umor cât să nu se dezumfle după 3 vizionări. Și în cinemaul românesc, dar mai ales în noul val, asta se întâmplă cumplit de rar. #vaslui #alcool #felinar

#005

MDL

MDL

Moartea domnului Lăzărescu

Cristi Puiu, 2005

MDL l-am văzut de ori la cinema. Nu, nu-mi place. Nu are cum să-mi placă ceva atât de nasol. Dar îl admir sincer. Este un film perfect și Cristi Puiu este capabil de un cinema uimitor de puternic și de  eficient. Un cinema care-ți impune timpii lui și te face să treci iar prin niște chestii pe care le știi deja (futilitatea vieții și panoplia de mizerii ale sistemului sanitar). E brilliant pentru că nu are nicio notă greșită, niciun detaliu ieșit din peisaj și mai ales absolut nicio speranță. Un tur de forță perfect calibrat și perfect camuflat, care e totuși zdrelitor. #ambulantza #LuminitaGheorghiu #tourdeforce

#004

e pericoloso sporgersi

e pericoloso sporgersi

E Pericoloso Sporgersi

Nae Caranfil, 1993

Cel mai bun debut de lung-metraj din România are și cea mai deșteaptă structură narativă posibilă. O alambicare de povești despre fundamentele existenței din Epoca de Aur: bancurile, frica, armata, dragostea și fuga dincolo. Intersectate, reluate, scurtcircuitate și finalizate against all odds istoriile personajelor lui Caranfil sunt o gradație a ororii, erorii și dezamăgirii din cel mai sinistru colț de lume posibil: urbea de provincie dintr-un stat totalitar, cu tot marasmul, toate studentele, toți militarii și toți actorii în turneu aferenți ei. #provincie #trenurinepăzite #Rexona

#003

Reconstituirea

Reconstituirea

Reconstituirea

Lucian Pintilie, 1968

De fapt al patrulea fim cu reconstituire de eveniment din topul ăsta. Visul lui Adalbert, Restul e tăcere și A fost sau n-a fost se luptă fiecare cu mijloace și subiecte diferite cu trecutul. Care trebuie repus în scenă. Manevră cu standarde și scopuri diferite: ritual punitiv-propagandistic al societății comuniste multilateral dezvoltate sau manevră cinematografic-patriotic-pioasă sau umplere de spațiu de emisie. Reconstituirea lui Pintilie ia doi adolescenți care s-au încăierat într-un bar și-i distruge. Nu ar fi trebuit să fie decât o pedeapsă exemplară, dar totuși indulgentă, din care să reiasă o umilință pentru elemente încăierate și un filmuleț care să dea exemplu în clar despre cât de nociv este alcoolul. Dar sistemul odată pornit nimic nu poate opri oroarea. Malfunction-ul este  generat de toate rotițele umane din sistem, fiecare dintre ele malformată psihic de ură frică dar mai ales obdeiență, care pasiv si activ exacerbează violențele și duc la un final tragic. #capodoperă #sistem #reconstruction

#002

croaziera

croaziera

Croaziera

Mircea Danieliuc, 1981

Premianții clasei muncitoare sunt recompensați de Partid cu o ieșeală la soare, Dunăre și voie bună. Croaziera este, sistemic și politic vorbind, o Fermă a animalelor de români și cel mai feroce film aborigen despre cum disfuncționează colectivul/sistemul/societatea. Prinși într-un joc al orgoliilor și mereu disperați după obediența subalternilor doi căcănari cu funcții și responsabilități transformă vacanța în lagăr de muncă silnică și prietenii în dușmani. Danieliuc orchestrează magistral din regie ostilitățile și are flerul de-a face în subtext, dar pe tot ecranul, un expozeu de politique des corps. #impecabil #orwell #swimwear

#001

autobiografia-lui-nicolae-ceausescu

autobiografia-lui-nicolae-ceausescu

Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu

Andrei Ujică, 2010

Cel mai bun film românesc al tuturor timpurilor este pur și simplu istoria. Istoria semi-oficială colectată din arhive și montată cu-o foarte mare inspirație. Fără context, fără voice over. Pur și simplu imaginile oficiale și personale ale ceaușeștilor, organizate (95%) cronologic. Zdrelitor și megalitic nu din durată (3 ore) sau din grandoare și grandomanie, ci fix în ciuda chestiilor ăstora. Capodoperă. #viatabatefilmul #desecacapeel

  • Raluca

    Mi se pare dificil de facut topul, pentru ca sunt multe filme romanesti bune, dar la un nivel mai jos si greu de ierarhizat. Si eu le-as fi ales cam pe astea, cu A fost sau n-a fost pe locul 3 si Autobiografia pe 4, iar Moartea domnului Lazarescu out. Ah si Nunta de piatra e ingrozitor. Pe unele nu le-am vazut – asta e alt aspect, cine se poate lauda ca le-a vazut pe toate sau foarte multe? (By the way, credeam ca sint printre cei 5 oameni di Ro care au vazut Tanti, dat in premiera la Gura Humorului. A mai rulat chestia asta pe undeva ever?) Eu n-as putea sari peste Senatorul melcilor, Legaturi bolnavicioase, Filantropica, Morometii, Dumbrava minunata, Balanta, Secvente, Castelul din Carpati si altele