Top 2018: film fantastic x35

Am zis film fantastic pentru că bag acilea și SF-urile lui 2018. prea puține ca să figureze singure.

Un an bun pt film fantastic? Nu chiar. Multe filme bune dar direcții noi nu prea s-au găsit. Nici nu s-au căutat cum trebe.  Netflixu a pompat bani într-o tornadă de mediocrități, dar măcar ne-am ales cu Annihilation și cu The Apostle. America latină continuă să dea cu horroru de toți pereții în cel mai optim mod, din Asia n-am văzut decât unu demn de menționat (chinezesc, cinear fi crezut). Au făcut și francezii niște eforturi. Majoritatea au rămas la statusul de eforturi.  S-au scos și 3 filme de fanatastic aborigene: groază (Bodrog) și fantezie (Pentru România și 141AD). Not bad, partea tristă e că fiind independente n-o să le apucați pe la cinema-uri.

35. The Lingering

Ceva chinezesc, cu fantome malevolente. Foarte confuzat, poate fix d-aia competent la suspansuri și atmosferă. La modul ideal ar fi funcționat și logic, dar pentru asta trebuia sau o structură episodică sau un scenariu coerent.

34. the Witch in the window

Andy Mitton a băgat bine pân acuma: We Go On și YellowBrickRoad sunt foarte bune,  intimiste și stranii,  capabile și de tenebre și de neuroni. Acuma face un film care nu pare deloc extraordinar dar care este bine-de-tot. Un tată și fi-su renovează o casă. În care a murit o babă. Ce să vezi baba e tot acolo. Nu ca fantomă, fără de prostetics și FXuri. ȘI fix de asta funcționeză impecabil. Moment maximal greu egalabil ”Nu te pot ajuta pentru că nu ești aici”.

33. Le Manoir

Slasher, franțuz, suficient de ironic cât să pară spoof. Destul de bun cât fie și clasic și deloc classy și surprinzător când are tupeul de-a excela juisiv. Cea mai bun utilizare a unui patruped de talie mică din anul acesta.

32. Ghostland

Pascal Laugier +Mylene Farmer? Cu psihopați și twisturi și drame de familie? da, plăcut. Mă așteptam la nițel mai mult dela Laugier, care aruncă acolo de toate, de la păpuși la travestiți și de la violențe sexuale la fetișuri criminale și twisturi confuzante: Nu mai vezi scenariu de atâtea altare înălțate frisoanelor 70iste. Mai mult sick decât spectaculos, dar destul de memorabil.

31. Hold the Dark

Am io o pasiune pentru Jeremy Saulnier de la Murder Party încoace. Și acuma filmul ăsta nu-i deloc ratat dar e dubios ritmat.  E de fapt un thriller în pustiul înghețat, cu ceva psihozeală cu lupi (și vârcolaci, m-am gândit eu) care are la fel ca toate filmele lui Saulnier multă human dramma și care da, excelează excelentissim cu-o secvență de shoot-out absolut antologică. Mult prea umanist cât să reușească să fie nihilist, deși cam asta pare intenția.

30. Dont Leave Home

Din nou 70ism și de fapt și de drept tot un film atât de simplu clar și frumos că putea să fie filmat și-n 1952. Zero briz-brizuri, dar o miză mare de tot pe un mister misterios: cum dreacu de dispar atât de mulți irlandezi dintr-un sătuc? și de dispar din tablourile unui popă?

29. coldskin

Pieile reci sunt niște oameni-pește, trăitori undeva prin nordurile înghețate. Nu-i nici frumos dar burghez precum Shape of Water nici prea lung ca să mai conteze precum HMS Terror. E mai ambițios, mai crâncen și mai spectaculos. E entertaining în starea lui pură de serieB, dar care s-ar vrea mai mult decât o serieB. De pus pe lista filmelor esențiale cu oamnei-pește care fut și au parte de necazuri de la aventurile lor sexuale inter-rasiale.

also, dacă v-a plăcut vreodată Xavier Gens nu-i vedeți Budapest, comedioara deloc peste mediocru pe care-a făcuto anul acesta.

28. Solis

Mă așteptam să fie un film spagniol (din motive care-mi sunt neclare) mă așteptam să o dea total în plictis (pt că citisem sinopsisul) dar n-a fost cazul. Solis este cu unu care are toate șansele să moară în spațiul cosmic și are toate șansele să i se și întâmple asta pentru că este în cădere liberă spre SOARE. Masterpiece it aint, nici la deșteptăciune nu vrea să exceleze, partea lacrimogenă o sare. Fuck yeah, spatziul cozmic!!!!

27. Await further Instructions

Sefeu, groază și psihoză. Plus invazie extraterestră PRIN TELEVIZOR! Și cabluri tentaculoase. Sexy și dement dar și răspândit pretutindeni. Un haos de chestii teoretic ordonat nițel dintr-un scenariu croit și cordit să fie dement. Regia nu excelează dar reușește să fie corectă. În mod paradoxal aș zice că este un amestec de Mike Leigh și David Cronenberg. Și că m-am bucurat să văd că a fost bine primit, îl scenarizează un tip care-a fost la Dracula cu un scurtmetraj (Sleepworking) acu câțiva ani. Cred că a și încasat un Little Dracula în freză pentru Sleepworking.

26. Mohawk

Ted Geoghegan și-a luat multe laude pentru We are Still Here. Un film mijto cu fantome care mi-a plăcut și mie fără să dea pe spate. Era faux 70s din textură și estetizat cât să facă trimiteri spre filme mai notabile cu fantome. Uitați tot ce știam despre Ted G că pentru Mohawk renunță la texturi și granulații și-o dă în fullHD. Pentru un film care s-ar putea intitula și Terrence Malick’s Predator.  Acesta fiind zise Mohawk-ul ăsta este mai imersiv decât un VR. Loooved it.

25. Cam

Paranoia pe tehnologie și AI? Se tot face subiectul ăsta dar aici avem de-a face cu ceva și deștept și eficient și destul de uman-credibil. Practic pe-o cameriță o clonează un AI (sau o forță malefică) și-i fură loginurile. Mai aproape primul The Ring american decât ar fi crezut. Sexy și angoasat, așea cum cere subiectul.

24. Cherokee Creek

Niște retarzi într-o pădure. Plus Bigfoot. plus stripperitze. plus o polițistă sexy. Un pește negru. Un actor în costum de Bigfoot. HAOS din ăla cu tâțe desperecheate și penisuri amputate. Și destul haz cât fie tutto fresco. Refreshingly awful panorama of amputations.

23. Apostle

Gareth Evans pune smardoiala și Raidurile în cui și se dă pe western supranaturalo-medievalist. De fapt în 1905 pe o insulă izolată un tip vrea s-o smulgă pe sor-sa din răpirea la care a fost supusă de către o sectă de împuțiți cretinopați. Lui Evans îi ies mai bine acțiunile și execuțiile și cafturile decât personajele, există un lag cam mare la începutul filmului. Dar și-o promisiune că Evans poate mai mult cu filmul ăsta. Parțial onorată de fazele cu supranaturalul și de scenariu. Și de fizicalitate. E unu din filmele alea extrem de credile când vine vorba de efectele fizice ale unor incidente precum nsopeli în bătaie, înjunghieri, storcirea craniului cu o menghină.

also cel mai bun film cu Michael Sheen de la Underword: Evolution încoace.

22. Victor Crowley

A patra parte a trilogie Hatchett. Fix ce trebe.

21. el Habitante

După The Stranger aveam încredre suficeintă în Guillermo Amadeo cât să rabd începutul nu chiar ilustru al filmului ăsta. 3 pijdi sărace și borfașe dau o spargere în casa unor bogătani. De unde, pentru că nu-i așea, milostenie și înfrățirea între vagine, eliberează o pizonieră. Primul twist este că anumite zdrențe trebe ținute în lanțuri al doilea twist este că mai sunt vreo 2 wisturi și că da, la mexicani le iese bine horroru. Ăsta fiind horror catolic să zicem că-i chiar mult peste media genului.

20. Memento Mori

poate să aibe slaherul alt raison d-etre în afară de-a fi slasher? Desigur, dar nu-i deloc cazul acilea. 72 de minute de trashy slasher clasic.

19. Our House

Cel mai sufletist film din listă. Trei orfani au ocazia de a-și aduce înapoi de dincolo de moarte pe mami și pe tati. Prin intermediul unei mașinării care teoretic vorbind ar trebui să genereze energie nelimitată. Tehnic vorbind nu doar mami și tati aștepată dincolo de moarte ocazia de-a reveni în planul actual al existenței. Cine ar fi crezut?

18. Dogman / Rabbia furiosa: Er Canaro

Două filme, fix același subiect. Și scenariii foarte asemănătoare. Sincer nu-mi dau seama dacă mi-a plăcut mai mult versiunea lui Stivaletti sau a lui Garrone. Stivaletti e mai aproape de sensibilitățilee viscerale VHS, Garrone a mai făcut un film pe fix același tip de relație de fascinație și abuz, recte Imbalsamatore.   Admit, am văzut primul Rabbia F și ulterior Dogman, care mi s-a părut un remake high-class dar nu musai mai impactant. Dar da, astea 2 merg incredibil împreună nu doar pentru ca să studiu despre stiluri și perspective morale și narative cât pentru că sunt 2 filme foarte dense moral și emoțional dar fiecare pare aerist și preocupatde stil.

17. Vampire Clay

Hei, dar  e chiar filmul integral acilea, N-Joy.

16. Trauma

Hi, kids, do you like VIOLENCE? luaț d-acilea, s-ar putea să n-o puteți duce.

Made in Chile. Încă 5 filme ca ăsta și îi iert pe chilieni pentru scârnăviile lui scârnăviei sebastian lelio

15. Jupiters Moon

Mi-e extrem de antipatic Cornel Mândruță ăsta unguresc dar i-au ieșit niște chestii nesperat de bine în Luna lui Jupiter. M-am gândit la filmul ăsta la 3 luni după ce l-am văzut, futui.

14. Upgrade

am zis că mi-a plăcut.

13. Annihilation

Scrisesem la un moment dat dsp el. Indiscutabil cel mai ambițios și cel mai puțin ratat SF din mainstreamul lui 2018.

12. Doubleplusungood

Ah, ce drăgutz există 2 filme belgiene în lista asta. Doubleplusungood este fix ca titlu: vag familier dar nu chiar inteligibil. parabolă supranaturală cu lumea criminală. delicios de defect, cum numai belgienii pot scoate Și mdap, de la un punct încolo este un film despre chiar filmul belgian în general. Și ăla brilliantly fucked-up în special..

11. Aterrados

Hell-OOOO, Arhentina.

Un plod izbit de mașină se întoarce din muorți și ăsta e doar începutul. Pentru că nu-i nici zombie, nici fantomă ci pur și simplu hoit. Și Realitatea dintr-o suburbie buenosairează începe să prezinte fisuri și furuncule. Nu mă așteptam la mare lucru, dar m-am frisonat de câteva orir și am și aplaudat de câteva ori.

10. Belzebuth

BINEEEE MEHICOOOOO

Cum dreacu poți să continui un film care începe cu un foetusocid într-o maternitate? Nu că ar conta prea mult, dar vaaai ce frumos este ce urmează. Plodocid la grădiniță și plodocid la piscină. Și o sectă și-un Isus blasfemic șida, e bine de tot filmul ăsta. Belzebuth nu vrea să convingă pe nimeni de nimica, face rahatu bici just because. Și da este un film făcut pentru că genul horror nu pentru că vreun mesaj profund. Poa să fie tricky pentru că are tensiuni și suspansuri și da, nefiind un spoof sau o satiră este greu definibil. Dar este mi-nu-nat.

09. the Sacrifice

Iaca și Columbia.

Sacrificiul este un film din ăla lent și confuz care ar fi putut să fie eco-horror și junglă-terror dar este ceva ca o pâclă dubioasă ce rămâne mânjit de tine mult după ce s-au terminat cele filmate și prezentate pe ecran. Eu l-am iubit sincer, cu automutilările, neclaritățile și pâcla asta densă care pare a-l înconjura. Regizat de tipul care-a făcut El Paramo, și ăla bun și mâzgos într-un mare fel.

08. the Ritual

Dacă aș vrea să fiu pompos aș da-o gen The Ritual este un film despre frică și curaj, lașitate și iertare. Dar nu-s în dispoziții pompoase, deci mă rezum la David Bruckner, măh inculților, a făcut ăsta un film nou și este impecabil.

07. Vidar the Vampire

Momentul meu isusic favorit al anului 2018 este fix în acest film. Care este norvegian și comedie foarte neagră cu un vampir și problemele lui din viața de zi cu zi. Și noapte cu noapte.  Savuros și umoristic la modul ăla cum numai la nordici le iese.

06. Bandersnatch

Cu Bandersnatch mi se pare mai corect să zic că am interacționat cu el decât că l-am văzut. Aș fi putut opta pentru ”am jucat Bandersnatch” sau m-am băgat vreo 3 ore în noul Black Mirror. Care este și frumos și deștept și superb de EVIL. Acu nu m-am extaziat pentru că cinemau interactiv. Nu-i chiar nou, s-a făcut și în românica (un film de-al lui Milo Simulov pe care cred că lau văzut prea puțini din păcate). Genial și disturbant de genial este modul în care Charlie Brooker (care este un geniu, stabilisem asta încă dela primul Black Mirror, care confirma splendoarea lui ScreenWipe) folosește cinema-ul cu multiple-choice. Să mai scriu odată genial.

Bandersnatch are o perversiune superbă. Discursuri despre liber-arbitru și destin și libertate și șopârle bine și clar înfipte despre manipulare. Ți se dă pe mână (mă rog telecomandă) destinul unui adolescent anxios, care este programator de jocuri video. Tu ești liber lui arbitru dar nici măcar tu nu ai uneori mai mult de o singură opțiune. Și opțiunile astea le alegi tu dar finalitatea lor a fost deja aleasă. Se gargarisește foarte mult despre câte combinații sunt posibile. Nu contează. Contează că dacă interacționezi esți deja nu jucător, ci vită de muls pentru netflix. Data-snatchers ca și fb și deloc genul de entitate care ar trebui să aibă vreodată acces la și mai multe informații (de data asta psihologice) despre utilizatorii lor.
Subtextul este despre paranoi în stare pură cum numai tehnologia poate genera. Și da, le livrează și post-vizionare, nu doar pe durata jocului.

DAR ESTE ATAT DE IMPECABIL. Cu tupeul de-a fi onest și cu cinismul de-a fi cel mai cool șin același timp cel mai sufletist blackmirror de până acuma.  Splendid de terifiant

05. The Endless

Vai, deci ăsta chiar a fost fix ce trebuie. Mă așteptam la un horror,  dar e sci-fi cât cuprinde. Și cuprinde doi frați car după ce-au fugit în adolescență de la o sectă foarte dubioasă acum decid (mai mult unul din ei) să se returneze la sătucu sectant. Unde lucrurile sunt nițel dubioase, dar în niciun caz pe cât de dubioase au declarat (mințit) ei la poliție și presă că ar fi fost atunci când au fugit. Dar acu s-au întors și sunt prinși într-o chestie. Nu vreau să dau spoilere, dar o să zic că ar intra oricând ntr-un top 10 filme cu secte și sectanți. Pe poziția opt, între La Setta și Red State. also, e din personaje și suspans și muzici mult mai notabil decât The Sacrament.

Și că e regizat de doi tipi care deja au mai lucrat la niște filme care m-au foarte delectat, Resolution și respectiv Spring. Și că există un tentacul care unește Resolution de The Endless într-un mod superb.

04. Human Space Time and Human

teza este extrem de clară: TOATĂ UMANITATEA ESTE DE ABSOLUT TOT CĂCATU. Dar ca să n-o scrie cu capslock Kim ki-Duk ridică la ceruri o navă de război devenită muzeu și lasă lucrurile să degenereze. Curve și mateloți, mafioți și tineri iubăreți, senatori și servitori, armamente muzeificate și iluzii spulberate plutesc prin cer prizonierii navei de război. Care cer este incert, că nu există legături radio.

Cert este că o să se termine mâncarea. Și primii care înțeleg asta sunt evident, nenea politicianul și mafioții.

Conseguent avem de-a face cu ceva care e pe zona de nasoleală a lui Serbian Film și mai și face face supradoze de nihilism.

03. The Cured

Ce-i mai nasol decât o pandemie de zombie? Păi o pandemie care se termină odată ce a fost găsit leacul. Și asta-i readuce la condiția umană pe zombie, care dezombificați au toate amintirile despre cum și pe câți i-au hăcuit. Și care teoretic ar trebui re-introduși în societate…

Hai că e cel mai bun și brutal spin pus peste morții-vii de la The  Signal încoace.

Și mai are și flerul de-a fi ofensatoriu pentru foarte multe vaci sacre și intangibile ale corectitudinii politice și abilitatea perversă de-a fi un expozeu despre  iresponsabilitatea toleranței și efectele secundare ale iertării. E hardcorist și da, de la gay la terorism și de la lesbiene la criminali toate-s puse pe tapet în cele mai necomfortabile moduri posibile.

Dar fix pentru că este despre ”REintegrare” și ”iertare” și mai ales despre imposibilitatea lor și toate psihopzele rezultante din aplicarea cu forța a acestor ”concepte nobile” The Cured e cel mai actual film de groază și mister. d-a dreptul frisonatoriu. Într-un asemenea hal de bun că nici nu m-a deranjat  Ellen Page.

02. The House that Jack Built

Îmi place că lupul moralist Lars von Trier ne reamintește că filmele despre ucigași în serie nu ar trebui să fie nici entertaining, nici entertainment. S-a auzit, netflix?

Îmi displace că  lupul intelectualist Lars von Trier i-l pune lu Jack în cârcă pe Vergiliu ca să belmejească texte istețe și transgresive despre crimă ca operă de artă și poziția artistului în fața moralei și-a eternității și alte d-astea.

Ador umorul atât de negru că deja e carbonizat pe care  Lars von Trier îl amplasează parșiv prin filmul acesta foarte serios.

N-am cum să nu fiu căzut în admirație pentru Casa pe care a construit-o Jack. Pentru că da, este milimetric calibrat să fie perfect. Să-și expună și saboteze și tezele și pretextele. Să dea din poignet cu teroare și cu hoituri. Să nu te țină în suspans apropos de soarta sau posibilitatea salvării victimelor ci apropos de ceva mult mai puțin elegant: curiozitatea despre 1. când le-o dă ( de la deschiderea cu Uma Thurman e  clar că ăsta este jocul) și 2. cât de spectaculoasă va fi opera de artă, pardon crima.

01. Mandy

I almost cried cause it was so beautiful.

Mandy este Cinema. Mediu vizual, bruiat de fantomele glorioaselor coșmaruri d-antan. Mandy este Artă și arta își este sie-și suficientă. Mandy este mai mult decât aș fi putut spera, mai corect zis mai mult decât am îndrăznit să sper, deși-s topit după ălalt film al lui Panos Cosmatos (Beyond the Black Rainbow). Mandy este o stare de re-agregare ectoplasmică a cinefiliei. Cu dueluri cu drujbe și white-trash sectanți, cu femei arse de vii și cu butoanele pentru straniu și sublim date la maxim. Tot ce-a vrut Cabin in the Woods (shirne/hommage pentru clasicele noului horror 70ist) mai mult decât ar fi fost capabil să halucineze vreodato Nicolas Cage. Avem de-a face cu un obect estetic rătăcit prin mocirlele prezentului filmic ca un titanic izbit de Lună. Cu iconografia unui gen de cinemau, atât de tocită că pare  se disipa în neoane și flăcări. De fapt și de drept Mandy este un Necronomicon. Capabil să invoce și să materializeze ceva atât de frumos și atât de glorios că-mi doresc să-mi fac fototapet cu fiecare cadru. SUBLIM. am zis.