top de horror 2021, part deux

Lipsesc din top horror 2021 3 din filmele de la care am așteptat prea mult. N-au intrat în topu ăsta dar poate că or să dea cu impuls la produs filme de groază și mister și sefeu. Dacă și alea or să fie la fel ape de clizmă cu mofturi arty, asta este partea a 2a a problemei.

Ce-i horror 2021 sau psihozeală 2021 sau SF 2021și nu-i acilea? Găleata cu avortoni scoși din cur, deci:

Dune, care nu are decât imagini, Minunate imagini, dar scenariu este apă de clizmă lansată cât să nu intre în ofensă nici cu talebani și colabos islamo-gauchiști nici cu femele feministe. Și muzica este de la abject caricaturală în jos. Și boarfa aia care se plimbă preocupată de la stânga la dreapta cadrului. Cât rateu. Supraviețuiește estetic o secvență în care un Kurtz volant se întâlnește cu un Isus muribund. În rest decât imagini cu nave cozmice și pioase amintiri despre cât de superb a ratat Lynch subiectu. Cu mai mult fler și mult mai multe coae. Serialele lu Hallmark sunt mai deștepte și oneste ca ecranizări de Dune decât ce-a făcut Villeneuve.

Spencer, de la care mă așteptam să fie brici (că lu Llarain i-a ieșit impecabil ăla cu Jackie O, madam Stewart este și competentă la jucat  și minunată la privit) este o suită de secvențe estetic realizate care nu au cum ecraniza o găleată de lături organizate tezist și reducționist. Non-scenariu face fix ce vrea gloata de maimuțe progresiste cu labii păroase de la filme, adică cerșește EMPATIE pentru o femelă izbită de vai patriarhatu instituționalizat. Dacă era un scenariu, fie el și mediocru, reușea să treacă personaju dincolo de statutu de femelă care există acolo pentru ca să fie personajele malefice rele cu ea și nu cerea montaje gen Total Eclipse of the Cunt cu Kirsten Stewart alergândă și halucinații penale cu Anne Boleyn. Ce supreviețuiește din Spencer? Imaginea și evident muzica. În rest? nu mult: încă o confirmare despre cât de mijto poa să fie ca prezență pe ecran fătuca aia din Twilight. care  merita un scenariu pentru rolul ăsta. Și plăcerea de-ai vedea pe Sean Harris și Sally Hawkins.

Titane, sau queffu nul care-a luat palmdor. Cum să nu dai palmdor la un vagin=valoare? Mai ales când se queffăie intens că vai transgresiv și târfsexual și regizoru are vajinetă. Vagineta ca vagineta, mare criteriu de premiat în cinema-ul recent. Da ce ne facem cu secvențele furate de alte filme (și regizori), cu nulitatea discursivă și cu zona de șoc deja expirat în care se dau queefurile astea? Titane are câteva chestii bune: Lindon (care-i ca Depardieu și Deneuve, bun oriunde-l pui) și  Rousselle, care pare versiune shemale de Penelope Cruz. Muzica, also, da, aș vrea OST pe CD. In rest deja-fait, și chit că-i xerox de la Marina de Van sau copiere de la madame Denis. Și fix pe tarlaua ultra ideologizdată a criticăcuților de film ar fi fost salutare niște repere precum Denis și De Van, nu eterna trimitere la Cronenberg și Crash. Care avea nijte mize fetișiste și un discurs mult mai feroce despre natura umană decât are cum o chema pe futzuca asta care zdrăngăne din tinchele goale un discurs dominant printre elitele actuale: scheau scheau vagin, să-i dăm premiu în virtutea faptului că vajin.

Acestea fiind zise.

15. UNEARTH

că tot ziceam de eco-horror iaca primu. Unearth. Cel mai clasic american contamination scheisse. delectant până peste poate, cu ceva realism social și psihozeală maximală apropos de fracking. care iaca aduce din străfundurile la planetă ceva ciupercă mucegai și infestează clasa țărănesc fermier americană. Mai finuț din personaje decât ar fi fost de așteptat, mai sumbru decât media 80istă a genului. Adrienne Barbeau și Marc Blucas, un foetus lichefiat și un final fix cum trebe ca extra-argumente

14. THE STAIRS

An căcăcios pentru mARILE SEFEURI, dar câteva mici și valabile tot s-au făcut. EG: the Stairs, care bagă multe chestii disparate (dispariții misterioase! mutanți! găuri în timp!) într-un film acerb de competent când vine vorba de thrills and chills. Adică nah, secvența cu mutant atacând rulota este mai antologică decât multe antologii de SF și groază. Și nici închiderea cercului de final nu-i banală. Plus o bucurie foarte sinceră de-a vedea subiectu ăsta executat în mai puțin de 7 sezoane a câte 8 episoade. Unul din cele mai solide debuturi pe film pentru Peter Tiemann.
13. ANTLERS

Felicity (welkom back, Keri Russel) este foarte nefericită. Profesoară într-un sătuc de căcat, cu un frate gras și un elev cam psihozat, madam are impulsul ăla de-a rezolva problemele tuturor și de-a salva un plod de la bullying. Chestii nobile, nu-i așea? doar că plodu respectiv (unu din cei mai fuckedup bipezi care populează lista asta, mai sinistru decât Linda Blair, ffs) nu ar trebui salvat de la bullying ci de chestiile care locuiesc cu el în casă.

Cea mai bine prelucrare de folclor cu Manitou posibilă. Also uz reținut dar spectaculos de gore și hoituri. Deliș.

12. HONEYDEW

Există o ligă foarte selectă pentru honeydew. La fel ca Otis și Mom and Dad filmul ăsta se întâmplă la intersecția dintre umor carbonizat oroare mocirloasă și o ascendență a abuzurilor care înaintează în progresie matematic gândită. miezu pare a fi scârba maximală pe care orășenii americănoizi (și regizeurii) o au pentru țărănimea americană. și de la Texas Chainsaw Massacre încoace s-au tot făcut zeeeci de mii de filme fix pe acest subiect. Care subiect, după ce nomadland și-a luat oscacar este un subiect rezolvat, adică gata, s-a rezolvat, nu mai există. Sau cel puțin așea crede onorabilă criticăcuță de film că funcționează lumea și filmele premiate și raportu dintre ele.

la modu concret honeydew este o demonstrație pe subiect dat: cele mai oribile lucruri care li pot face unor puleți cu abdomen în pătrățele și pijdușe lăptoase nu sunt crimele cu drujba. Sunt reducerea lor la fix ce detestă cel mai mult.
11. SON

Fetus bășit s-a îmbolnăvit. Sau îl posedează toate satanele. Sau este un vampir. Sau cineva prelucrează într-un mare fel fix epicentru din Rosemarys Baby. Cineva-ul este Ivan Kavanagh și se pricepe bine la oroare și mister. Canal era bine fix pentru că mișca subtil din spaime difuze și nu dădea mari indicii pentru minusclul lui mister. Son face același lucru, dar are flerul de-a temporiza optim indiciile și de-a face nițică oroare din aia old-school din regie, validând astfel un final care nu sună prea bine strict de hârtie. Also, Emile Hirsch a îmbătrânit și ăsta ca dreacu.

10. SILENT NIGHT

antidotu perfect pentru isteriile apropos de Dont Look Up. La scenariu cel mai punk posibil, la regie corect. Vine la pachet cu o coversație foarte utilă despre încrederea oarbă și frica de moarte și cum transformă cetățeanu în șobolan aceste isterii en masse. Mai este și Comedie.  Am râs cam la fel de mult ca la South Parku pandemic.
09. SUPERDEEP

A fost odată ca niciodată, într-un laborator ultra-secret și mega-subteran ceva care infesta savanții. Armata rusă investighează.

Din nou eco-horror, din nou din centru Terrei, diun nou body-horror. LOOOOVED it, deși nu iese nici cu 3 centimetri din rețetă. în fine nu-i fix ca-n filmele americane, în sensul în care nu există cercetători care sunt soți divortați și plozi defecți de salvat. Ceeace este salutar.
08. COME TRUE

D-a dreptul ravisant filmul ăsta mic și foarte sigur pe el. Chestia s-a mai făcut (The Cell și Altered States și Coma și alte d-alea): cineva participă la un experiment cu somn/vise și chestii deosebit de mijto reies din căpuțu protagonistului. În cazu de față protagonistă cu ceva tulburelu pe care echipa de savanți ale somnului vrea să-l printeze. Și chiar îl printează.

Ce-i bine și frumos nu-i originalitatea ci execuția. Totu e reglat optim, de la scenografie la actorie și de la frisoane la operatorie.

07. POST – MORTEM

Uite așa când deau de câte un horror din ăsta făcut de țări est-uropene mă ia cu bre, da românașii noștri suferizi de regie de film de ce muorții lor nu-s capabili să cace din ei măcar odată la trei ani câte un film de groază?

de Peter Bergendy n-auzisem, de film nu știam decât că este cu unu care face poze cu morți în scopul de suvenir. Obicei foarte victorian, dar nu ca geo-locație, cât ca secol. În secolul XIX se aduna familia mortului, propteau hoitu cât să pară viu și se pozau cu el. Nu musai sinistru, nu musai revoluționar. Obiceiul de pozat hoit se păstrează în estul la europă, ceeace este foarte bine, să ne păstrăm tradițiile. și să nu menstruăm în biserică.

s-a făcut și un serial pe subiect apropos de pozaciii de hoit. Agreabil, mediocru și nu musai isteț.

Bergendy bagă fotografu de hoiți ca pretext și se înfige în ceva folcor psihotic. Se înfige suficient de bine cât să își permită să fușărească ideea cu pozele (imaginile, oglinzile și reflecțiile) ca elemente ireale și fix de aia capabile de contaminare cu chestii dintr-o altă realitate. |Schepsisul nu-i musai scenariul, cât regia. O regie care utilizează minim efecte speciale și bagă pe real elemente de supranatural. Practic nimic din ce se vede n-are nimbul ăla sumbru de manifestare a fantasticului. Totul curge (și la propriu și la figurat că este o ditai mitologie cu apa/apele morțiii acolo) de la o vagă curiozitate spre o mare panică și o face mai aproape de fandacsiile italienești 70iste (la capitolul pacing și teroare).

click pentru hoit-galore victorian în exces și cea mai izbită ilustrație muzicală posibilă, mai bine puneau un câtec de-al lu kylie minogue.
06. THE MEDIUM

Să faci un film la fel de captivant ca ăsta cu o protanogistă în halu ăsta de urâtă, asta da realizare cinematografică. și actoricească, că joacă madam aia al dreacu de bine vrăjitoarea reluctantă care tre să-și salveze familia de ceva supranatural. Extrem de non-thai în sensul în care este mult mai bine și radical diferit de zona frecventată a hororului thailandez. Aduce mai mult a ceva foarte japonez și din abordare (chestii care bruiază cotidianul ăla urban banal, cu-o ilogică asumată, sau mă rog trimiteri culturale spre folcloare local absconse) și din regie.

un wow sincer și unul din  momentele alea de wow sincer, adică șandramaua asta funcționează impecabil și baba aia trebuie să mai joace horror că face splendid ce face aici (și nu, nu-i cresc tentacule, e strict un mod de-a fi actor competent).

05. GAIA

Iaca, din nou eco-horror. Un eco-horror în care oamenii se mai și fut nu doar suferă de body-horror. Evident producție europeană, recte huolandeză. Evident din nou mucegaiul ca agentul teroare. Zic asta fooooarte rar, dar aș vrea un sequel.
04. OLD

uneori îmi aduc aminte cât de bine poa să facă filme shyamalan. OLD este un film superb făcut, care bastardizează una din cel emai bune benzi desenate posibile. Bastardizarea este mai mult previzibilă decât acceptabilă: ce-au scos din ei Freederik Petters & Pierre Oscar Lévy numai a subect de film made in shithollywood nu seamănă. Shyamalan a păstrat 2 chestii din BD: ideea de grup famililial care îmbătrânește accelerat pe o plajă și toată apăsarea najpa de tot a vieții date pe FFWD cu moartea inevitabilă și foarte previzibilă apropiindu-se cu viteza a ani pe oră. Ce a băgat este o ramă narativă pt ca să poată băși un shithoolllywood ending din ăla optimist familist.

ar fi trebuit să detest bastardizarea asta DAR cinematografic este efectiv ireproșabilă. Unu din puținele filme de 2021 capabile de estetici coerente, cadraturi extrem de BD (Shyamalan face asta tot timpul, cadre de comix, perfect organizate în secvențe fluide și expresive) și actori care fac bine niște roluri nu musai epocale din scriitură.

evident, m-am reapucat de văzut Shyamalan, că  merită.  și am ascultat buclat asta

03. LA STANZA

Fix acilea avem un faux home-invasion care evoluează, scrâșnind din măsele înspre ceva SF debil și fascinant. Miza este natura exactă a unui invazor de domiciliu care, într-un mod dubios știe cam multe despre casa pe care o invadează. Cel mai bun scenariu posibil și încă un film din ăla micutz care e în ligă cu Coherence, Primer și Man from Earth. Adică da, e chiar atât de bun.
02. THE GREEN KNIGHT

TGN este fix cum tre să fie un film din folclor european. O colcăială de imagini simboluri și ritualuri atât de pierdute în subconștientu colectiv încât curge frumos și cetoș. De la Spirited Away încoa n-am mai avut fix senzația asta de imersare în ceva străvechi și halucinat care se infiltrează tentacular în creieri. Ca în romanul ăla al lu Kazuo Ishiguro, Uriașul îngropat. Care fix despre perioada asta despre teritoriul ăsta dintre mit și istorie era. E fix miza aia a basmelor, de-a arunca o lume stranie și fascinantă peste public. Și în mod de-a dreptul absurd îi iese unui regizor lipsit de panache și notorietate. Ce-i drept David Lowery are la activ A Ghost Story, care funcționează tot narcotic și care nu-și face mari probleme cu scenariu și care este un film foarte mijto.
INTERMEZZO
[01]MAD GOD sau frazii Quai meets necrostorm meets un frison de-a dreptu visceral. Cea mai animație a lui 2021, care bagă mațe și textile, metale și mutanți într-un metropolis steampunkist.

INTERMEZZO

[02] horrorporn este un pas mai departe decât perversefamily. Dacă familia perversă era un Texas Chainsaw pe futut, borât și fistuit (plus alte d-astea și mă jur că de la Aviatoru lu Scorsese n-am văzut mazăre utilizată mai cinematografic), porno horroru dă muie la predatoare și face zombiegangbang. Da, s-a mai făcut pornou din ăsta, dar acilea suntem la kilometri distanță de fandascisiile cu costume de epocă din ET the Vagina și la ani lumină de Porn of the Dead. Suntem în 2021, și ăsta ar trebui să fie standardu.

acestea fiin zise
01. IN THE EARTH

Dacă cinema-ul supravițuiește ca experiență de mers în săli pentru văzut imagini pe un ecran mare asta se va datora unora ca Wheatley și Shyamalan, LvonT și filmelor de prin america latină. Chestia sublimă apropos de In the Earth nu-i că face (și) Wheatley eco-horror cu mucegai care infestează. Este cum îl face și ăsta este unul din filmele pe care puteam să argumentăm cadru cu cadru și secvență după secvență despre imperioasa necesitate a ESTETICULUI. un estetic nu musai #frumos, fancy sau clasic, un estetic abuziv și psihozat, care mișcă o ditai halca de personaje mergând prin pădure. S=a mers foarte mult prin pădure în filmele din topu ăsta, dar nimic nu-i mai acreb decât secvența de maltratare amputare dintr-un cort și nimic nu-i mai confuz decât psihicurile contaminate ale alora de încearcă să vorbească mucegaiului ciupercos fundamental din subsolul pădurii. Că Wheatley poate, n-aveam dubii. Că poate s-o dea atât de bine și pe fundamente (psihozeala om-natură, căutările unor sensuri pentru chestiuni care sunt dincolo de sens și sensuri) și pe estetic și pe camuflaj (e pandemie bla-bla și unii înebunesc într-o pădure, astea sunt red herringi) este revigorant.