Top documentare 2020

10 piese organizate într-un top documentare 2020. A fost mai greu decât ar fi de așteptat dar s-a întâmplat.

Pentru top documentare 2020 lucrurile ar fi trebuit să fie ultra-ușoare, că îl tot declară telectualii un an excelent pentru documenatare și nu doar pentru Românica.

De fapt și de drept dacă intri cu drujba în semidocții cu agenduță puolitică și emoțioanal spasmat empatic  nu rămâne mare lucru din 2020 de păstrat pe zona de documentar. Trendu de ficționalizare se continuă bine-merci, în epoca căcuților isterici și-a javrelor misecuviniste nu are cum fi altfel. Trăim într-o ficțiune (insert guy debord link to his shit) și documentariștii, mai ales ăia ”implicăcați” și ”militanți” nu fac decât să poleiască cacatu ideologic negând cadru de cadru și tăietură de montaj după tăietură de montaj realitatea și teritoriile ei nașpa în care căcăturile din discursuri progresisdoaze și femuizdoase și woke sunt anulate, chestionate și prezentate drept simple teorii americănoase inutile în afara inperiului retard. Documentarul de școală nouă este fake-news (javra stalinistă nina curvasian negând comunismul)  și piedestale (Colectiv în care șandramaua e nescuzabilă, mai ales că Nanau nu-i un cretin), felații intens propagandistice (City Hall, da bre, filmează un democăcat cât de bine fac democăcații din inperiul retard la primărie și asta se cheamă publicitate electorală nimic altceva, nici în us of a nici în afara lor). Arpopos, mi-au fost simpatice 2 documentare aborigene din 2020, Acasă (pentru că valabil estetic și are curajul de-a fi onest) și Holy Father (pentru că mai multe chestii, în general pentru că arată că veatza nu e simplu).

Netflix shitflix a devenit patentat deja o formulă de documentar la fel de abjectă ca jurnalizmu narativ și n-a ieșit din formula asta. Documentarul ăla despre Aaron Hernandez este un climax al insuficienței și ineficienței. Prelungitorul la căcat e deja înfipt în alte prelungitoare de căcat doar tre să iasă măcar mini-serie, tuvarasangatz.

Despre jurnalele de pandemie care s-au filmat am un sictir de-a dreptu proletar. La modul onest peste vreo 20 de ani or să fie unele din ele utile, pân atunci hai sictir.

La un moment dat m-am trezit întrebându-mă apropos de poziția 3 dacă m-ar deranja să aflu că e #fakenews. Nu mă mai deranjează fakenewsu de vreo 8 luni, că mare parte din căcătu filmat pentru TV si scris pentru presă a fost futand fakenews (plin de bune intenții, desigur). Am gândit și un top cu documentarele astea incluse acolo unde le este locul, recte la fictiune, bară la bară cu filme care nu pretind că DEZVALUIE ADEVARUL sau FILMEAZA REALITATEA.  Dar pozițiile 10-07 nu ar fi intrat acolo și cumva mi-ar fi părut rău. deci thatsthat.

 

10. Beastie Boys Story 

Anumite chestii mi-au displăcut sincer: formatul de faux stand-up, tonele de autofelație, lipsa unor perspective aflate mai departe de BB (acești Backstreetboys avant-la-lettre) dar e ceva f mijto pus acia pe film: momentul în care o trupă devine fix ce-a caricaturizat (mijtocărit). Și nah sincer, oricât mi-ar plăcea BB nu le-am studiat vreodată istoria.

09. Le Kiosque

Uneori mă contrariez eu pe mine și nu mă deranjează prea tare. Acest film făcut în observațional (patria căcătului) cu mize minore (un kiosk de ziare parizian și femeia din el și oamenii care-și cumpără de acolo presa) și să fim sincer deloc considerabil estetic…. mi-a plăcut. Cred că e ceva mai complicat decât relația mea nesănătoasă cu ziarele și revistele, m-am explicat prin ceva mult mai concret decât fetișul meu pentru hârtie. E un film din ăla mic și viu, organizat cu ceva fler care se ridică peste mocirlele observaționalului semidoct dar ideologizat cu spume, cu nimic bine filmat de tone de lături oferite din discursuri cusute cu căcăt.

08. Sébastien Tellier: Many Lives

E cu Tellier deci intră în topul ăsta, deși vizual nu are mare lucru de oferit. Nah povestea unui muzician genial pusă cronologic și destul de onest pe film. Sincer e atât de old-school din abordare că e charming fix (și) pentru asta.

07. Stalking Chernobyl: Exploration After Apocalypse

La Chernobyl sunt mult mai mulți vizitatori decât ar fi de crezut. Asta ar fi miza minoră: că se face turism în draci la Pripyat. Și că vai, cum reacționezi la inconștiența ăstora (pentru spectatori). Alelate mize mi-mi zic mult mai multe: caracterul ultra-fețișizabil al Chernobâlului este ocolit din discurs dar omniprezent din imagini. Și mai e ceva acolo despre pasiunea asta nesănătoasă nu pentru turism extrem cât pentru disaster tourism. aștept documentare de la Fukushima.

06. Ne croyez surtout pas que je hurle

N-auzisem de Frank Beauvais și n-am o pasiune cu video-jurnalele ilustrate cu secvențe filmate de alții. Acilea funcționează brici și lamenturile astuia, telectualist franțuze filmate pân la pandemie sunt una din cele mai pandemice chestii posibile. Asta e apropos de receptare, si da, m-am întrebat dacă ar fi fost un film bun și fără context pandemic și da ar fi fost.

05. Almost Human

Mini-doc de teveu apropos de roboți, AI-uri și cum să zic momentul viitor posibil al civilizației ăsteia ale cărei spasme finale le trăim cu toții.  Non-documentar (pseudo SF) cu mult talent adunat din enjpe părți și livrat cu ceva umor și ceva texte eco-apocaliptice. Not brilliant but totally enjoyable.

04. Un pays qui se tient sage

Pe engleză i-au zis The Monopoly of Violence. Petru că ăsta e de fapt subiectul filmului: o dezbatere apropos de cum politia lu Macronelu Masonelu i-a belit pe protestatarii gilets jaunes. Și da, chiar este dezbatere, nu-i ”conversație” americănos jegnantă în care unii se scheaună că-s victime și restul lumii tre să le mănânce căcătu de victimutze auto-declarate. Acu pentru Franza este al enjpelea film anti-poliție și singuru care are mize în real. Dincolo de justificările scârnoase din Les Miserables, dincolo de futoazia crăcită din Polise, cu un titlu original care vine din cultura Franceză și lătraci suferinzi de mi-se-cuvinism și islamo-fascism care nu pot decât să latre.

Asta e cea mai kinky miză, cum într-o dezbatere cu standarde foarte just reglate și fără burtiere explicative toată lumea poa să dezbată, apere, atace, mai puțin clasa parazitară a activismului și femelelor în voaluri care nu pot decât să se scheaune.

03. Welcome to Chechnya

Cecenia, gaură de cur suferindă de izlamism din ăla de face din Iran un paradis al toleranțelor și din Arabia Saudită un biet stat discret și incluziv are o problemă interesantă: pe de-o parte talebanu șef declară că nu există homosexualitate și homosexuali, pe d-altă parte o campanie de exterminat lot ce înseamnă gay și lesbiene este in plină desfășurare. Documenatru ăsta pune, deloc anecdotic pe ecran câteva măsuri/operațiuni de salvare a unora direct vizați și câteva deocamdată enigmatice dispariții ale unor gay ceceni. Care nu există. Conform declarațiilor oficiale.

Acu 1. în contextul de isterii și parti-pris-uri pentru orice subiecte lgbtqwxyz 2. având în vedere că folosește deep-fake technology ca să schimbe fețele ăstora care fug din Cecenia (în Rusia, fckinh hell, apropos de cât de nasol e să fugi ÎN Rusia) filmul ăsta ar fi trebuit să fie mai notoiu decât șandramaua Colectiv și cele 45 de ore de felații democăcăte din City Hall. Nu este, probabil pentru că e chiar eficient și chiar face chestii pentru ăia de fug (de moarte, pe concret, observaționalul n-a fost vreodat mai thriller decât acilea) și face de rușine activismul de paradă al căcuților și jegoaicelor woke de pe interneturi. Și pentru că este neplăcut ca dreacu cele care se întâmplă acolo.

02. Aswang

uneori se întâmplă ca regizorii unor filme din astea implicăcate social să aibă și talent la regie și niște competențe estetice. Asta contează mai mult decât subiectul și disperarea preaplină de virtue-signaling și poziționări curvos staliniste și anal marxiste apropos de film ale telectualității progresiste. Pentru că imaginile rămân, isteriile se trec. I-am luat un interviu lu tipa asta care-a regizat una din cele mai hardcoriste piese de cinemau posibile pe 2020. Dacă tot filmăm hoituri să le filmăm frumos și să dăm dovadă și coae și de niște context.

01. Fireball: Visitors from Darker Worlds

irezistibil cum a dat Herzog cu meteoriții cometele și stele căzătoare pe documentarul ăsta. Am scris mai pe larg acilea.  Util de știut Werner H a mai tras un documentar pe 2020, Nomad: In the Footsteps of Bruce Chatwin. Agreabil ca un parastas, și chiar este un hommage pentru Chatwin. Prost nu-i, dar am zis zero piedestale in topul asta, ca altfel băgam si Deodato Holocaust, ceeace n-am facut.