Top scurtmetraje românești 2018

 

A durat foarte mult acest top scurtmetraje aborigene. aproape uitasem de el.

Top scurtmetraje românești. 2018. Un an mai bun decât 2017? mnu. Mai prost? mnu chiar. Se stagnează, aș zice. Dar da, sunt mai bune astea aborigene scurte decât lungmetrajele românești. Oricum ar fi mai bune, măcar pentru că durată. Dar se fac chestii noi? Jenant de puține dar se fac. Mai e și un val de actori și actrițe care s-au trezit că-s regizori și ei. Chestie care nu-i musai impostură, că deh, avem câteva contra-exemple onorabile de actori care au comis niște scurtmetraje bune. Dar odată cu regizorita generalizată lumea artisticoidală pune boticurile la lucruri sigure și bășine răsuflate, pardon formula feliei de cur, recte viață pe care regizorii ăștia mai tineri o lăsaseră la tomberon, unde i-e locul.

N-am ajuns anul ăsta la Filmul de Piatra, n-am avut nicio curozitate să văd fix scurtmetraje românești la TIFF, am completat cu Timișort și cu ceva de pe la Anonimul. N-am zis pas nici la Docuart, deunde, ce să vezi s-au lipit câteva scurte de documentar de mine.

Prin noiembrie am avut un moment foarte mijto fix la Arad. M-am dus cu un platou de scurtmetraje de comedie și animație, pentru episodul IX din Retrospectiva Filmului Românesc. Am ales 2 noi (Bestia și Ceva) și 5 ceva mai vechi (Tokoriki și Blană, Pui de somn și Dispozittiv 0068, După 9 sau 10 ore). Nu alegerea filmelor a fost miza, cât discuția de după proiecție. Pentru o persoană modestă, ștearsă și timorată precum sunt eu se putea lăsa cu PTSD. Dar a fost una din cele mai mijto discuții despre fiecare din scurte în mod special și despre film la modul general. S-a discutat despre empatie și despre morală, despre reacția unui spectator la un film și cât din ea este preconizată de regizor și cât din ea este o judecată de valoare artistică. N-au fost nici pledoarii, nici prelegeri, aufost pur și simplu discuții. Cu un public avizat? Mai avizat decât media generală de multiplex dar și mult mai puțin complexat decât publicul de la Q&A-uri festivaliere.

Deci da, incursiunea asta la Cinema Arta din Arad a fost Excelent și cum sunt foarte zgârcit cu superlativele m-am gândit de vreo 4 ori pân să zic că e highlightu anului. Poa să sune bizar din partea cuiva care s-a huzurit pe la Boutique-Festuri-uri gen Anonimu și Divan dar interacțiunea asta pe zero stres și maximă onestitate cu un public a fost efectiv cea mai validă probă de foc pentru un selecționer. Genul ăsta de discuții ar trebui să fie probă pentru carnetul de critic de film, că în breazla asta amorfă avem în continuare agende politice în loc de criterii estetice și superiorități date de ocaziile de-a te închesui cu cine trebe în loc de viziuni articulate și asumate despre filme și Cinema.

Ăsta trebuia să fie un top, nu?

Reita pe film

15. Reșița pe film

Documentar. Fără nostalgie toxică, fără retardeală comunistoidală. Cu research din arhive și un vibe de this used to be the future.

ALB

14. Alb ( Paul Cioran)

Faceți click și-l vedeți cu totul. Eu inițial l-am considerat film cu vârcolac. Primul film cu Gabriel Spahiu din lista asta.

Cadoul de Craciun

13. Cadoul de Crăciun (Bogdan Mureșanu)

Probabil cea mai mijto Povestire din Epoca de Aur vine în mod deloc surprinzător la ani distanță de bangbusul lui Mungiu.

Cel mai bun client

12.Cel mai bun client (Serghei Chiviriga)

Umor negru, ceva tristesse și hai că ne mijcăm încet dar bine pe animație. Mult prea încet dacă mă întrebați pe mine.

Lame Duck

11. Lame Duck (Cristian Bota)

Schema cu mașinile de cusut este veche. La fel și filmul ăsta care nu înțeleg de ce n-a ieșit până acuma. E OK, cu ceva surplus narativ (thumbs up pentru lezbospoitation) cu cap, coadă și secvență audio post-generic. Singurul film regizat de-un actor sau actriță care stă pe picioare din 2018 nu-i perfect. Dar pe ăla cu Maria Dinuulescu care găsește o cioară cu diarhee și-o duce la vetinar tatuat în timp ce tac-su nu moare de cancer l-ati prins? Sau pe nefericea aia cu pulet, gestantă și ciorovăială cu VECINII ODIOȘI în scara blocului?

spații abandonate

10. Spații abandonate (József László)

Urban-decay porn at its finest. Kinky ruin-porn is KINKY. Cred că l-am văzut d vreo 3 ori.

Happy Motel

09. Happy Motel (Constantin Bâzgă )

Neon-fluo meets neo-noir. Pe scenariu suntem în zona povestirilor polițiste cu tâlc și twist, pe vizual filmăm și noi ceva cum trebe. Cablare bună la genuri narative și rigori vizuale. Isteț și asumat ca exercițiu de stil. Plus că și reușit.

Poveste de Crăciun

08. Poveste de Crăciun (Andrei Olănescu)

Documentar despre obiceiuri crăciunistice filmat ultra-lat? Filmat impecabil, deci da, i like. În ciuda subiectului care mi-e cel puțin antipatic. Dar pe imagine e destul skill cât să ieșim din românitate și să tatonăm nițel o zonă abstractă. Aș zice de-o racordare la Leviatan dar poate-s prea entuziast.

Plecarea

07. Plecarea (Cătălin Drăghici)

La producție io zic că-i cel mai curajos film scurt al lui 2018(avem un cutremur într-un scurtmetraj, nu-i deloc facil). Scenariul și regia sunt cu locuri comune, dar nu cu ratări întristătoare. Potocean e cel puțin OK oriunde l-ai pune. Dar simplul fapt că încă mă gândesc ocazional la filmul  ăsta pe care l-am văzut cu 11 luni în urmă înseamnă ceva.

 

Rataciti printre cuvinte

06. Rătăciți printre cuvinte (Vera Belocrîs )

Fata asta face un documentar despre ceva ce nu mă interesează deloc: Transnistria. Dar îl face impecabil. Efectiv Impecabil. Imagine și rigoare de Cinema (Seidl ca reper) cu cadre și secvențe ireproșabile și-un suflu amplu de film rusesc. Coup de cour indiscutabil din toată selecția docuart.

05. Cometa (Mihai Mincan, George Chiper-Lillemark)

Măh, de la Sunt Fericit încoace nu m-a mai ravisat ceva filmat aborigen pe alb-negru. Nah, Georghe Chiper știe cum se face asta cu filmatul. Acu filmul plutește rece  undeva între poezie și satanism, parabolă și apocalipsă. Cea mai frecventabilă zonă, se știe. Favoritul meu dintre înscrisele la Gopo, dar na, lumea pune frumos botul al filme cu ”suflețel”, deci probabil l-am văzut vreo 6 oameni. 

bestia

04. Bestia (Andreea Lăcătuș)

Ziceam că la capitolul umor gagicile sunt baza. Bestia confirmă din plin asta. Sec și negru, ușor abstract, ușor trashy. Fără ambiț estetic dar cu fler umoristic și ceva empatie, cum bine îi șade oricărei incursiuni în orașe de provincie. Efectiv, delicios. 

Ceva

03. Ceva (Paul Mureșan)

poa să fie o poveste de dragoste. sau un trip. Sau o căutare de sine. Sau ceva cu cosmos și fundamentele ființei umane. E cumva niciuna și tangențial toate chestile astea. Este un ceva care poa să exemplifice perfect puterea animației: sufletul și abastractizarea nu se exclud deloc, ba din contră. 

Cupa Regelui

02. Cupa regelui (Lara Ionescu)

Există diferențe între ce merge (din text și din actorie) pe teatru și ce (nu) merge pe film. Cupa regelui ia un scurtmetraj, lipește la el o bucată (un act) care reia de la un punct încolo o secvență din film și preumblă 2 actori prin sala de cinema. O demonstrație excelentă și necesară despre diferențele extrem de majore dintre actoria de teatru și actoria de film, dintre scenaristcă și dramaturgie. E superb și ca experiment artistic transfrontalier, cu totă perisabilitatea pe care o impun continuiatea și identitatea (actorii din sală tre să fie aceiași cu actorii de pe ecran și să nu fi îmbătrânit prea tare față de momentul filmării pt ca experimentul să funcționeze). 

38 de zile peste Atlantic

01. Milo Simulov

Mi-ar plăcea foarte mult dacă Milo Simulov nu ar fi singurul regizor aborigen conștient că trăiește în 2018-2019 și singurul curios să vadă tot ce poate tehnologia pe film. Pentru că fiind în mileniul 3 tehnologia de filmat poate obscen de multe. Totuși, trebe un mix de curiozitate, ambiț și-o adecvare între subiect și noile tehnologii ca să iasă ceva notabil. Mai mult decât imagini VR frumos filmate prin Deltă și mai mult decât abuz de drone. Lui Simulov îi iese impecabil documentarul de VR cu ăia 4 din poză și cum dau ei la vâsle peste Atlantic. Dacă subiectul mă lasă rece (ambițiile de sport-extrem ale unor tipi -corporatiști?- ajunși la o vârstă mi se pare că material de colocvii și studii de psihologie, poate antropologie) VR-ul ăla este chiar imersiv și filmul care rezultă e fuckn awesome. 

acestea fiind zise, și ca bonus de final, 2 din scurtele mele ro favorite din anii trecuți. 

 

 

și asta