Un etaj mai jos era hoitul

Un etaj mai jos ar fi putut fi un pilot excelent de serial sau un thriller reușit, dar autorul a vrut prea tare să facă un film SUBTIL. A rezultat ceva interesant, cu momente brici dar și cu exces de timpi morți.

Pentru Un etaj mai jos aveam așteptări ambiguee. Puteam să sper că Radu Muntean nu o să facă din nou un vomeu mediocru ca Marți după Crăciun, deși nu credeam că Muntean ăla cu furia (din Furia) și cu forța (din Hârtia va fi albastră) mai este de actualitate. Am cam avut ceva dreptate.

Un etaj mai jos este un film cu mize de thriller pe care Muntean îl ține destul de bine din scenariu și care, dacă chiar ar fi avut curajul de-a fi thriller și nimic mai mult, ar fi meritat toate laudele.

Povestea e simplă și foarte tensionabilă. Un român trecut prin vârsta a doua (Teodor Colban) își vede un vecin (Iulian Postelnicu) ieșind de la o vecină din casă. După o ceartă cumplită. Ceva mai târziu demoazela e găsită sub formă de hoit. Ancheta poliției e sumară (și cam ca din filme americane) dar urmările sunt foarte ample. Pentru că vecinul cauzator de hoit știe că un martor trebuie corupt. Deci îi cumpără serviciile pentru niște acte de mașină. Sau intimidat. Deci începe să se insinueze în viața de familie liniștită a ăstuilalt. Care l-a văzut și știe, dar tace. Purcoi-ul e miză secundă pentru că cel mai interesant este unde se duce relația asta haute-voltage dintre criminal și martor.

vecinul suspect

vecinul suspect

Acuma Muntean nu-o dă deloc cu mucii în fasole din personaje și din veridicitate. La astea ce-i drept, s-a priceput dintotdeauna. Un etaj mai jos e mai acaparant dacât media cinema-ului aborigen. Mult mai acaparant. Conflictele sunt duble (interne și externe): martorul  ar vrea să tacă și gata, dar ar vrea să și știe cu certitudine că bănuiește corect și ar mai vrea și zero stres, chestie care nu-i deloc ușor cu criminalul infiltrat prin viața lui de familie deficitară. Criminalul (Iulian Posterlnicu chiar face un rol excelent) vrea o confirmare de la alălalt, că știe, că e deja complice. Vrea un conflict care să-i consume din furii și tocească din vinovății.

Dar Muntean nu vrea să facă un thriller. Neasumat, deși e e 90% thriller din scenariu,  Un etaj mai jos este ”salvat de la statutul de thriller” de lungimi și lentori și de omisiuni ale unor fapte și informații. Pentru că Muntean vrea să facă un film SUBTIL, un Cache de Dâmbovița. Acuma subtil se scrie fără capslock și se execută regizoral din piognet, nu din programul artistic. Acilea e marea problemă. Prea mult interes pentru SUBTILITATE subminează eficiența aia de-a dreptul frisonantă de care Muntean este capabil. Un etaj mai jos nu-i un film ratat, e un thriller neasumat și camuflat care pare pe alocuri top notch vizual, prin alte locuri uimitor de eficient și per anasamblu plicticoșit de SUBTILITATE. Hălcile amputate (în numele subtilității) din scenariu lasă per ansamblu impresia unui episod pilot pentru un serial care să elucideze și dezvolte chestiile pe care un film onest le-ar elucida și rezolva. Măcar parțial, dar în mod cert mai mult decât este cazul acilea.

Am trăi într-o lume la fel de cum o fi ea, dar am avea un cinemau mai bun dacă la regizorii români nu le-ar repugna profund filmul de gen în general și thrillerul în mod special. Același problem l-a avut și De ce eu, thriller bun dar diluat întru shopping la mall.

Un etaj mai jos afis

Un etaj mai jos afis

PS: primul afiș includea si cea mai frumoasă faianță cinematografiată de aborigeni ever, afișul nou a exclus-o. Cineva e pe DENIAL.