Valea Mută de trei ori

Valea mută este un serial thriller, un remake și o chestie care pe mine m-a interesat din mai multe motive. Unele tehnice, altele na, pur și simplu curiozitate.

Valea Mută e al doilea serial de thriller-dramatic pe care-l scoate HBO România. La fel ca în cazul primului (Umbre, d-oh), e tot o adaptare după un serial deja existent. Serialul original fiind norvegian și existând și-o adaptare americănistă situația e teribil de interesantă: cum se adaptează 6 episoade de thriller norvegian în 4 episoade de thrillereală mioritică și 10 episoade de thriller cu america profundă? Să vedem deci

Øyevitne (aka Martor ocular)

6 episoade despre cum o polițistă retrasă la țară (ca să poată pretinde că familia ei cu un fiu adolescent adoptat recent cu tot funcționează) se vede pusă pe investigat niște hoituri de mafioți din pădurile norvegiene. Lucurile sunt al naibii de complicate: fiul adoptat  se lingea prin pădure cu un coleg de liceu când s-au desfășurat omuciderile (dar, logic, tace), poliția din Oslo are niște chestii de ascuns și mafia (kurdă? nu-s cert) are un club ne noapte care explodează. Mai e și-o pizducă de liceu care fuge după falusul unui nenea prin norvegia și suedia (disperare mare, unica pula din întreaga europă, moafte d-astea zdrențoase de prințesucă a mafiei care se înșurubează în tipologie scenaristică 101 mai mult decât în vreun fel de credibilitate). Și evident șeful operațiunii anti-mafie care este un bolnav mai periculos decât orice mafie.

Øyevitne face niște chestii bine: curge fără burți și fără deraieri (6 episoade, format perfect pt o mini-serie) are personaje bune și din script și din actorie (madam polițista, o aproximare de Macovei, nenea villain-ul, always surprising, gayii care tac foarte mult, soțul casnic și vecinii la fel, oameni buni și simpluți). relațiile dintre personajele astea sunt credibile și ies din sfera aia ultra-americănească a jocurilor de putere și futere. Momentul în care madam polițista admite că și-ar dori un alt copil adoptat face absolut toți banii, e genial și din script și din acting. E ca magnitudine similar cu momentul în care Ioana Flora își laudă buda (Acasă la tata). Genul de chestie pentru care o actriță ar trebui să facă orice că să-l poată juca. Nici relația dintr polipizda care e complet pe lângă meseria ei dar scoate vaginul la înaintare pentru a rămâne într-un joc  (din care și tehnic și moral s-a descalificat de una singură) și partenerul ei (eficient și totuși nu chiar optim dezvoltat neuronal pentru o poziție mai importantă prin poliție) nu-i deloc greșită, deși, cum să zic, aia chiar e un personaj degeaba.

oyevitne

oyevitne

Dar se și ratează la anumite faze: imaginea este anonimă (păi de-aia fac Mika, Aki și Kaki Kaurismaki filme finlandeze frumoase, ca să se filmeze atât de anonim serialele din Norvegia? HUĂ), personajele proaste sunt pur și simplu prost scrise și ar fi putut logistic lipsi (o polipizdă și sor-sa, care face felații la un mafiot și foetusul morților lor). Scurt pe doi ar fi fost un serial mai bun dacă avea măcar o parte din atu-urile pe care le au serialele englezești pe subiecte  (oarecum) similare (Broadchurch comes to mind). Un 6 din 10, că nu mă simt destul de generos să dau 7 din zece la ceva vizualmente anost, care pe final dă cu redemptionul peste polipizdă.

Valea Mută (aka Silent Valley)

Din pilot Valea Mută pare-a avea niște inspirație, ceva aplomb și nu în ultimul rând are meritul de a nu diula aspectele de thriller. Situațiunea se prezentă pe aceleași coordonate: o polițistă (ex-procuroare) care tre să rezolve o crimă (execuție multiplă) în timp ce nu are cea mai justă relație cu fiul vitreg care e gay și o ditai operațiunea secretă de infiltrare în mafie este viciată de ancheta lui madam polițista. Mafia e țigănească, gay-ii vorbesc cam mult pentru ca relația să pară o relație între doi adolescenți gay de la țară din românica. De filmat e filmat mai amplu și mai bine decât originalul norvegian de pădure. Uau și bravos. Cu mai puțin timp (4 episoade, nu 6) și cu o altă realitate la care trebe adaptat Valea Mută păstrează inspirat de prin originalul norvegian și dă un pilot destul de strâmt și ritmat cât să fie de la interesant în sus. Dar inspirația se termină când vine vorba de dialoguri. Sunt mai multe și mai puțin eficiente decât alea nordice, sunt mai puțin credibile decât alea din versiunea americană. Se vorbește prea mult în Valea Mută. E un problem care șontâcăie pilotul. Adolescenții gay se explică mult prea mult unul față de altul, mai ales pe coordonatele băieți de la țară care sunt extrem de incomodați cu propria lor sexualitate. Madam polițista vorbește în prea mult jargon de poliție, care pare pus acolo cu cupa de la escavator și prin care Rodica Lazăr se cam pierde. Nu-i singura, și restul de polițai se pierd mai ceva ca oltenii în meniul de restaurant chinezesc când vine vorba de dialogurile scrise pentru personajele lor.

Valea Mută

Valea Mută

Momentele de grație nu lipsesc (un adolescent își vizitează mama la închisoare și faza e bine și din scenariu și din actorie), se livrează ceva replici d-alea memorabile (nu prea multe, că alea-s rezervate pentru Umbre se întoarce), villain-ul jucat de Emilian Oprea  este eficientizat și mult mai amenințător decât echivalentul norvegian de birou.  Și totuși, dacă în episodul doi personaja Rodicăi Lazăr nu se vede băgând niște pumni de xanax și câtva zolofturi Valea Mută are o problemă masivă, respectiv un miscasting cum nu s-a mai văzut pe la noi prin audio-vizualul obsedat de type-casting. Acilea intervine și-o problemă de accent: pilotul românesc pune accentul pe ex-procuroarea Elena și pe gayii tineri, în timp ce la norvegieni chiar avem de-a face cu un ensemble-cast și cu o pondere egală a personajelor și inter-acțiunilor dintre ele. Asta se poate păstra sau schimba prin următoarele 3 episoade. La final de pilot Valea Mută pare-a fi un show salvabil de Emilian Oprea și Tudor Șoptelea, furabil de către Alexandra Fasolă (nu doar pentru că dă la boboci con gusto cât pentru că pare-a fi cea mai justă calibrare a personajului polipizdă cretină, cu cretinizm redus și ceva decență umană în plus) și  admirabil pentru că finalmente instituționalizează thriller-ul pe pajijtile mioritice.

Eyewitness (Martor Ocular)


În mod suspect americanii dau clasă maximă și la norvegieni și la români. Or fi 10 episoade cam mult (și cât de detestabilă e prin seriale americăniste moda asta de prelungit subiectul până devine rahat lăbărțat și nimic mai mult ) dar primele 2 sunt brici.  Toate cele din serialul norvegian se iau, cu fulgi cu tot și se expandează nițel înspre personaje mai stufos conturate și posibile sub-ploturi gonflate. Deci da, madam procuroarea aduce cu versiunea mai soft din Valea Mută dar are ceva acolo, o prezumție de inteligență (pe care probabil o s-o și dovedească). Villain-ul e mult mai creepy (dap, se poate, also fiind america se face risipă de hoituri în slujba unui sub-plot foarte bun cu tineret heroinat), amplasamentul rual mi-l face și mai simpatic, că e în zone din alea unde te aștepți să se întâmple chestii gen Swamp-Thing și Piranha 5. Ce-au ratat (din nou și am impresia că și mai grav decât la norvegieni) e polipizda retardă, care acuma fiind și neagră probabil lumea se freacă pe burtă că vai, câtă incluziune socială s-a comis în acest film. Add-on-urile sesizabile până acu sunt un ajutor de șerif care e chiar simpatic și nu face comic-relief penal (încă) și mdap, au apăsat pedala pe relația gay. Care e mult mai credibil-americănește decât ar fi de așteptat, genul de melodramă de liceu. Una din chestiile interesante apropos de Eyewitness este că de fapt e 80% melodramă și decât 20% thriller.

Ca să concluzionez americanul e cel mai bun dar nu-i thriller, norvegianul poate fi sărit, ăsta ro n-o fi vreo capodoperă, dar măcar e cel mai compact și sunt curios să văd cum se duce.

eyewitness

eyewitness