Vintage Horror: 25 de filme

Am tot băgat filme, mai în glumă mai în serios, mai de noapte-bună. Toate vintage horror. 80iste, 60iste, de ce nu și câteva 70iste.

N-am pornit cu ideea unei liste de vintage horror. Pur și simplu s-a întâmplat. Pentru că am io un fetish cu filmele astea de groază și mister, pentru că anul ăsta nu s-au făcut prea multe, pentru că între selecții de festival oricum bag numai filme de arhivă. Nu-s toate minunate, unele sunt thrillere, altele sunt chiar rare. Le pun alfabetic, ca platouaș pentru o toamnă leneșă și  ca alternativă la nulitățile de prin multiplecși.

Amphibian Man

(Vladimir Chebotaryov, Gennadiy Kazanskiy, 1962)

Genul programului: filme de aventură acvatică pe bază de mutant și intrigi amoroase.

Adică: Un neguțător de perle află că monstrul marin de care se tem toți este de fapt un adolescent cu branhii, creat de un savant izolat pe o insulă. Evident vrea să-l utilizeze pentru pescuit perle. Dar amfibianul vrea s-o ia la futzi-futzi pe o madamă, care este fix femeia săracă dar frumoasă promisă drept soție negustorului.

Wow? în mod pradoxal eu citisem și cartea (dap, e ecranizare după un sci-fi rusesc, un fel de re-imaginare a lui Dr. Moreau cu niscaiva merite dar nu multe) iar filmul e agreabil. Am zis aventură, ce n-am zis este că și cartea și filmul au loc într-o zonă tropicală și că personajele sunt cu toții hispanici. Ruși jucând hispanici, asta face toți banii.

Câh? E mișto că filmul nu s-a belit odată cu trecerea anilor. Nu-i vreo capodoperă, e mai aproape de campodoperă, dar are o textură vizuală destul sexy.

Deci: o să întrezăriți mai multe sfârcuri de femeie decât în Tarzan. Și sfârcuri de bărbați cred că-s mai multe.

Alien 2: Sulla Terra

( Ciro Ippolito, 1980)

Genul programului: Aoleo, o mizierie cu unii care o tot lăbăresc printr-o peșteră

Adică: Rip-off dela Alien (care tocmai ce avusese premiera) făcut cu buget mic, creier puțin și plictis maximal.

Wow? Nici măcar nu reușește să fie atât de penal încât să nu fie plicticos.

Câh? indiscutabil. Ăsta e unul din filmele pe care am tot încercat să le văd de-a lungul ultimului deceniu dar m-am lăsat răpus de plictis. Până acum când am constatat cî de fapt puteam să trăiesc bine-merci fără să-l văd.

Deci: în niciun caz.

Bad Dreams

(Andrew Fleming, 1988)

Genul programului: Ar fi putut să fie cu Freddy Krueger dar e un rip-off cu ceva merite.

Adică: La azilul de nebuni o comatoasă se trezește și colegii de salon încep s-o mierlească în moduri oribile. Pentru că din visele ei șeful unei secte din care făcuse și ea parte le-o dă grav la psihopați și bolnave închipuite.

Wow? Nimic original, nimic greșit. O clonă corectă.

Câh? Eu i-am acordat mai multă atenție decât era de așteptat, deci măcar nu-i plicticos și e eficient.

Deci: Pentru fanii genului.

The Beast Within 

(Philippe Mora, 1982)

Genul programului: Film cu vârcolac, doar că este vorba de o cicadă în loc de lup, dacă înțelegeți cum vine asta.

Adică: o femeie este violată de-o creatură gen vârcolac (dar de fapt NU vârcolac) și NU avortează, drept care 17 ani mai târziu fiul adolescent rezultat din viol începe să sufere de-o boală misterioasă și începe să lichideze oameni. posedat fiind de fantoma creaturii violatoare. care de fapt fusese un adulterin prins de. în fine, scenariul are mai puțină logică decât Bloodrayne 3, deci

Wow? WOW absolut, ăsta e fix genul ăla de demență pe care o ador cu toate imbecilitățile ei incontestabile. Plus niște FX-uri genialoide.

Câh? Transformarea în vârcolaciadă este mult mai pe grafic și pe vomitiv decât aia din American Werewolf. Pt mine ăsta e un plus maximal.

Deci: Am zis că nu tre să ne placă la toți The Revenant.

The Believers

(John Schlesinger, 1987)

Genul programului: thriller cu polițai și voo-doo cu plozi sacrificați de proprii lor părinți

Adică: Adică Martin Sheen e polițai și la fel sunt și Robert Loggia și Jimmy Smits. Noul caz implică un cult voo-doo care funcționează pe baza sacrificiului de plozi.

Wow? Destul de. Faza cea mai tare este că Schlesinger se dedă la horror cu măsură și cu talent, iar thrillerul ăsta e unul din cele mai bune chestii cu supranatural de prin anii 80.

Câh? Deloc. E fix genul de film care dacă ar fi avut puseuri de onirism ieftin sau over-statement stilist ar fi fost considerat capodoperă.

Deci: Must-See aș zice eu.

The Beyond

(aka …E tu vivrai nel terrore! L’aldilà, Lucio Fulci, 1981)

Genul programului: over-rated Fulci scheisse movie

Adică: ceva haotic cu zombie și hotel blestemat și la final o pseudo-apocalipsă

Wow? sunt cadre și secvențe minunate, dar plutesc printr-un rahat cețos conceput. toată faza cu ploada și hoiturile din morgă este indeed o secvență antologică. și oarba cu cîinele ei cu tot sunt foarte memorabili.

Câh? Fulci s-a crezut prea bun pentru coerențe și scenarii. dacă a fost vreun complex sau prea multă cocaină sau pur și simplu prea puțini creiri de autor, asta depinde pe cine întrebi

Deci: un nonsens de căcat dar cu niscaiva secvențe superb filmate. Fulci a putut mai mult de atât, dar o singură dată: Aenigma.

Black Roses

(John Fasano, 1988)

Genul programului: 80s over-load

Adică: o trupă de rock (the Black Roses) ajunge într-un orășel d-ăla american și adolescenții încep să se transforme în bestii. Exact cum se temeau ăi bătrâni.

Wow? atât de mult optzecism retard americicănesc pân și mie mi-e greu să duc. Dar sunt ceva momente minunate. Dacă gunoiul 80ist e considerabil minunat. ALso great moustache hero.

Câh? simpul fapt că eurodance-ul 90ist nu ne-a regresat în maimuțe se datorează faptului că toți ăaia care puteau fi dezevoluați spre cimpanzeu fuseseră deja dez-evoluați de rock-ul american 80ist. Dumnezeule mare, câtă oroare. Muzica. Păru. TOTUL:

Deci: doar pentru ăia cu fetish profund pentru the retarded 80s.

Burn, Witch, Burn!

(Sideny Hayers, 1962)

Genul programului: thriller domestic cu vrăjitorie

Adică: un profesor universitar constată că nevastă-sa e vrăjitoare: și cariera lui începe s-o ia rău în jos. Nu din cauza vrăjitoarei din patul propriu, ci din cauza ălorlalte vrăjitoare. Ta-dah!

Wow? Dap, e chiar de suflet ungător filmul ăsta care se vrea cuminte dar e mult mai tensionat și entertaining decât ar fi de așteptat.

Câh? Deloc, este cel puțin mint condition și pe acting și pe suspansuri

Deci: ar trebui văzut.

Burnt Offerings 

(Dan Curtis, 1976)

Genul programului: old house, evil shit going on

Adică: o familie în vacanță constată că ditai mansionul pe care l-au închiriat aproape pe gratis are niște moduri foarte stranii de-a se auto-repara din paragină

Wow? Oliver Reed și Karen Black sunt minunați dar nimic nu-i mai tectonic decât sictirul galactic pe care-l emană din ea madam Bette Davis, deloc excitată de film, rol sau viață. Numai Dolph Lundgren a mai dat atâta sictir din el în vreun film, recte În the Name of the King 2. (oare ce mai face Uwe Boll?)

Câh? Așa. Deci mdap, e destul de creepy și de distrubat cât să pară mai bun decât niscaiva ecranizări dupa Stephen King

Deci: DA.

Dead Heat

(Mark Goldblatt, 1988)

Genul programului: Buddy-movie cu polițai, zombie și polițai zombie.

Adică: doi polițai se apucă de investigat pe cineva care are un device de readus la viață morții. unul are și ocazia de a-l testa pe propria lui piele.

Wow? Oh, da. e comedie cu horor și buddy-movie cu zombies cum numa în anii 80 se putea face.

Câh? Absolut nimic, e efectiv

Deci: Impecabil. Și fabulos de amuzant.

Dr Terror’s House of Horrors

(Freddie Francis, 1965)

Genul programului: omnibus delectant

Adică: într-un tren un specialist în ocult le dovedește colegilor de compartiment că nu-i deloc șarlatan și că viitorurile lor sumbre sunt deja scrise în  tarot.

Wow? DAAAAA. Freddie Francis e master of horror (era, că a amurit), Christopher Lee și cu Peter Cushing sunt excelenți și episoadele sunt pe cât de diverse pe atât de sadice: vârcolacul din subsol și vampirul din sat, vița-de-vie ucigașă, mâna sugrumătoare și jazz-ul furat.

Câh? nițel datat pe alocuri dar impecabil per ansamblu

Deci: superb.

The Doctor and the Devils

(Freddie Francis, 1985)

Genul programului: Burke and Hare vă zice ceva?

Adică: Edimburgh, 1800 și un pic. pentru că nu are suficiente cadavre la dispoziție un nene doctor recurge la serviciile a doi jefuitori de morminte, care-i aduc hoituri cam vechi pentru lecțiile lui de anatomie. DAR când Burke și Hare dau de ideea optimă pentru a face rost de hoituri paoaspete nimeni nu are obiecții și nimeni nu se sesizează de crimele celor doi. Mai ales nu onorabilul doctor.

Wow? Excelent din actorie ( Timothy Dalton, Jonathan Pryce, Stephen Rea, ba chiar și Julian Sands reușește să facă onorabil un rol -probabil singurul- din cariera lui) și cu niște supradoze de nihilism, fatalism și devastare filmul se ține impecabil pe picioare. E suficient de eficient la hardcoreală (mai mult emoțională decât grafică) cât scârnachele conformist de Roger Ebert s-a scandalizat ca de obicei când venea vorba de filme de groază sau de thrillere cu final nefast.

Câh? Ba din contră.

Deci: De văzut și mocirlit în toate mizeriile lui umane și societale.

The Godsend

(Gabirelle Beaumont, 1980)

Genul programului: dacă The Omen nu ar fi fost o mizerie absolută ar fi fost cam așa.

Adică: o familie cu plozi primește în gazdă o hipioată gestantă care cacă din ea un plod și dispare. Ulterior ploada blonzie a hipioatei se dovedește a fi o bestie satanică și în timp ce-i crapă copii naturali mămuca târfuca suferă de demențe uterine și nu vrea să admită că a adoptat o bestie.

Wow? da, oh da. E ceva straniu și revoltant în modul de operare a micii bestii, iar cretinismul mămucii e halucinant de cretin. Regia e simplă DAR perversă.

Câh? Niciun câh. L-a regizat o femeie și probabil tocmai scârba pentru maternitate și hormonalizmele de maimuță inerente și-a imprimat-o pe film într-un mare fel.

Deci: s-ar putea ca filmul ăsta să fie cam capodoperă

The Haunting

(Robert Wise, 1963)

Genul programului: casa bîntuită n-a fost vreodată mai bântuită decât a fost în filmul ăsta

Adică: un doctor în paranormal antamează o echipă ca să vadă dacă și cât de bântuit e ditai mansion-ul în care cică s-au tot întâmplat decese bizare. Mansion-ul este extrem de bântuit

Wow? există câteva secvențe de zburlit pieile și perii care încă funcționează brici. și pishologizare de personaj atât de clar și eficient aplicată.

Câh? nimica. timpul a trecut fix pe lângă filmul ăsta. Remake-ul din anii 90 pare mai terminat decât atlantida prin comparație. deh, atunci s-a mizat pe Fx-uri pe calculator, în 1963 s-au făcut puține chestii și toate fix din cameră.

Deci: clasic și capodoperă și impecabil

House

(Steve Miner, 1986)

Genul programului: casa este bântuită dar de fapt este o poartă spre o altă lume. sau așa ceva.

Adică: un scriitor se mută în casa în care s-a sinucis mătuși-sa și are parte de niște demoniadă 80istă.

Wow? nu chiar.

Câh? din nou 80izme care trag în jos, mai ales pe zona de hi-hi.

Deci: filmul cam hlizit și mediocru este și online,  aici. faptul că Steve Miner a comis niște filme din seria Friday the 13th nu-i chiar o recomandare pe plus.

House II the Second Story

(Ethan Wiley, 1987)

Genul programului: indiana jones și craniul de cristal al rahatului

Adică: casa este acuma un portal către mai multe lumi, se face mai puțin horror, mai mult adventure și o abrampuleală de ho-ho-ho-uri.

Wow? e chiar cretin dar cumva destul de amuzant.

Câh? cam da, dar

Deci: admit, am râs. e și pe online

I, Madman

(Tibor Takacs, 1988)

Genul programului: un fel de slasher.

Adică: un villain dintr-un roman pulp iese în realitate și vrea s-o impresioneze (să zicem) pe o demoazelă blondă

Wow? În mod suspect (mai ales pt un slasher 80ist) funcționează foarte bine

Câh? în niciun caz, chiar există ceva foarte antrenant prin dubioșenia asta.

Deci: oh, da. e de pus la suflet, lângă Killer Condom și filmele alea mai 70iste cu Vincent Price.

Intruder

(Scott Piegel, 1989)

Genul programului: slasher, doar că într-un supermarket, pe tura de noapte

Adică: niște tineri și tinere care sunt angajați la un super-marchet o mierlesc în moduri brutale, uneori savante alteori amuzante, ocazional oripilante.

Wow? nici prea prea nici foarte foarte. Frații Raimi apar pe film, deci este, într-o mare măsură agreabil.

Câh? S-a datat destul de frumos, ceva umor, niscaiva estetici îl scot din mocirla mediocrității specifice slasherului.

Deci: de ce nu. Un Must nu-i însă.

Mosquito

(Gary Jones, 1995)

Genul programului: invazie de țânțari gigantici și mutanți pentru că au fost contaminați cu smecler egztraterestru!

Adică: Niște unii dintr-o pădure  au ghinionul gigantic de-a fi atacați de GIANT MOSQUITOES. Făcuți gigantici cu FX-urile disponibile prin 1995 unui film low-budget.

Wow? Deliciu și delir total. Totuși Mossuito e un so-bad-its-good movie cu niscaiva momente bune și din regie și din gore.

Câh? Absolut nimic, i fucking loved it. Dacă era mai campodoperă de atât era direct Weasels Rip my Flesh

Deci: oh, DA.

L’occhio nel labirinto

(Mario Caiano, 1972)

Genul programului: Giallo!

Adică: una își caută soțul, dă peste diverși dubioși pleziriști și plăceri carnale și încă niște crime. adică ar putea să fie thriller din ăla confuz și cu (prea multe) twisturi dar nu e thriller pentru că e prea sexy și are prea mult stil, pentru că e Made in Italia.

Wow? unul din cele mai clare (și ca estetici, și narativ) exemple de giallo. Deci mdap, s-a păstrat aproape intact

Câh? nimic de reproșat

Deci: secsi.

The Mephisto Waltz

(Paul Wendkos, 1971)

Genul programului: thriller psihologic, dar de fapt invasion of the body snatchers cu sataniști în loc de plante (?) extraterestre

Adică: un pianist ratat (Alan Alda) și cu soția (Jaqueline Bisset) lui devin buni prieteni cu un bășinoi plin de bani și fiica ăstuia. ce-i unește este pasiunea pentru muzica de pian. ce-i desparte este ritualurile oculte prin care bășinoiul pianist va fi transferat în corpul pianistului ratat. Și faptul că soțioara nefiind retardă își dă seama de anumite chestii.

Wow? E atât de bun din scenariul complicat atmosferele oniristice și mai ales din filmare de zici că-i giallo.

Câh? S-a conservat impecabil.

Deci: Must See.

Phase IV

(Saul Bass, 1974)

Genul programului: arthaus cu furnici malefice și filmări sublime

Adică: niște savanți investighează niște furnici cu care vor să comunice. finalmente furnicile or să-i mănânce. E apocalips, gen.

Wow? ABsolut și total. e picture perfect material. cu multe cadre și faze de suprarealizm pur. am zis SUBLIM? eu l-am văzut de vreo 5 ori.  Plus muzicile lui Brian Gascoigne. Regizorul fiind designer grafic pentru genericele din anii 50-60, are filmul ăsta la stil în el cât să dea la tot deceniul 8 de cinemau american.

Câh? este sublim.

Deci: sublim. aici secvența de început.

The Resurrected

(aka Shatterbrain, Dan O’Bannon, 1991)

Genul programului: ilustrație contemporaneizată după Lovecraft, recte The Case of Charles Dexter Ward

Adică: o femeie angajează un detectiv particular pentru că bărbat-su a luat-o razna cu rahturi ocultiste. Ce să vezi, nu doar bărbat-su ci multe alte chestii o iau razna.

Wow? Chris Sarandon e al dreacu de eficient pe rolul de străbun malefic și pe rolul de moștenitor ocultist. ceva gore. good gore.

Câh? Nu-i chiar capodopericios.

Deci: 80s sleaze dar și ceva chestii mai puțin perimabile. Nu musai.

Strange Behaviour

(aka Dead Kids, Michael Laughlin, 1981)

Genul programului: SCi-FI cu experimente de control mental pe adolescenți

Adică: într-un orășel liceul a făcut un parteneriat cu un savant. Și elevii pot participa la niște teste psihologice bine plătite. care, ce să vezi trezesc în ei instincte criminale.

Wow? Cam da. E dintr-o zonă mijto de cinemau horror, cu scenariu și personaje suspect de solide.

Câh? ce căuta asistenta aia clonată din Blade Runner acolo eu încă n-am înțeles și mdap, nu-i chiar un film perfect

Deci: eu am zis DA.

Zombie High

(Ron Link, 1987)

Genul programului: the stepford wives dar cu adolescenți, nu cu soții middleclass.

Adică: o adolescentă de vreo 26 (Virginia Madsen en pleine forme) de ani ajunge la liceu, se fute cu un prof și constată că o mare parte din colegii ei rebeli  au fost lobotomizați pentru ca să învețe mai bine! Conformizmul generator de oroare atunci, introdus ca dogma politică în universitățile stângiste de acum.

Wow? neah. tot ce mi-a plăcut sincer a fost Virginia M.

Câh?  deloc remarcabil, repede uitabil.

Deci: nu musai