Zombie & Cannibal, povești noi de Chuck Palahniuk

Chuck Palahniuk a dat spre publicare la Playboy două povestiri noi. Scurtissime, crâncene și destul de abile din scriitură cât să fie cam foarte memorabile.

Genu’ literar e tot 100% Palahniuk: ritm și refren, surplus de curiozități, poezie & disperare viscerale.  Miza: evadarea & abdicarea din realitatea mult prea maro. Disperarea unor soluții abjecte și improbabile pe care le iau în brațe personaje lipsite de vreo direcție.

zombie chuck palahniuk

Zombie (citibilă intergal acilea, la Playboy ) este despre răspunsul la toate fricile, panicile și presiunile societale pe care îl descoperă tinerimea de liceu american. E un răspuns definitiv simplu și eficient: lobotomia. Textul este  Bun și totuși este Bun până aproape de final. Unde, cum i se mai întâmplă lui Palahniuk* se cam dă cu muci în fasole, la confuzie.

<<No offense to Jesus, but the meek won’t inherit the earth. To judge from reality TV the loudmouths will get their hands on everything. And I say, let them. The Kardashians and the Baldwins are like some invasive species. Like kudzu or zebra mussels. Let them battle over the control of the crappy real world.>>

 *Fight Club are și el fix acceași problemă: finalul ăla de căcat, pe care l-au rezolvat, însă, excelent în film.

cannibal chuck palahniukCannibal e o capodoperă feroce și dizabilizantă, un fel de country western song**  îngropat sub argou genital și exploatare sexuală. Text integral acilea, tot în Playboy, dar editia de Filipine. Povestea lui Cannibal care face bine ce face dar nu știe ce face. Tot la liceu, dar de data asta cu corupție sexuală și inocențe maxime.  Povestea colegelor lui Cannibal, majorete cu portofelele lor de carne & scorburile lor șuncoase care se cer răsfățate. Și-a standardelor duble, pizdocentriste și puritane. Care generează și vina și crima.

<<And when Cannibal farts that’s the smell of your parents’ dead grandbaby.>>

** nu știu exact de unde, dar piesa asta a lui Sage Francis, pe care-am ascultat-o obsesiv când citeam Rant se cere expusă acilea.

Dacă tot m-am cam foarte delectat cu ororile & mizele din shortstories-urile astea două, acuma mă trezesc că am de fapt un problem. Pe Palahniuk îl abandonasem de la Tell All & Pygmy pe care nu găsisem necesar să le termin de citit. Amuzante dar lipsite de vreo miză sau de vreun mesaj interesant.Mult mai puțin decât sunt dispus să accept drept literatură și mult mai puțin decât sperasem.

<<Give me bling bling to cover these corpses>>

Și acuma mă roade cam cumplit să citesc din nou un autor în care nu mai aveam încredere. Pentru că deh, la mine nu e chiar by default încredrea în autori. Două rateuri consecutive plus faptul că  scrie prea repede (o carte pe an, ca la cincinal) nu sunt semne de valoare. Deci încercasem să-mi umplu golul din existența de cititor cu J.G. Ballard (tătic al filonului de mini-distopii extrem de simptomatice pentru probleme masive din irealitatea unui viitor imediat și totuși cumplit de posibil) și oricât de Bun ar fi Ballard, nu reușisem.

<<Give me a hose to water these roses>>

Și acuma mă ard tălpile spre Nautilus sau Anthony Frost să iau remixul de la Invisible Monsters (debutul refuzat și masiv alterat dar și cea mai from the gut & from the gutters carte a lui Palahniuk pe care ca remix aș reciti-o cu oarecari dubii) sau Damned (care totuși nu mi-a inspirat deloc încredre nici ca subiect nici din recenzii). Sau să citesc Haunted, pe care o am în română (Bântuiți) și care ar fi totuși cred că a doua carte a lui C.P. pe care aș citi-o în ro…

<<Hand me your ass and i’ll fuck you like Moses>>